Noutăți pe Netflix în februarie
Februarie este o lună infamă pentru numărul mic de zile, celebra fleoșcăială de pe jos, frigul de afară și Sfântul Valentin, supranumit și cea mai kitchoasă sărbătoare din câte a văzut toată lumea asta influențată de americani.
Hai să vedem ce apare pe Netflix în această lună care, odată la fiecare 4 ani se răzgândește și își adaugă a 29-a zi, ca și cum viața nu ar fi suficient de bulversantă.
VIKINGS: Valhalla
Este ceea ce numesc eu o încercare evidentă de a mulge o vacă al cărei uger secase de la sezonul 5 din serialul precedent. Vikings a fost foarte bun, până nu a mai fost. Suntem ok cu asta, ne-am resemnat, am iertat și am uitat. Sequel-ul acesta nu a fost cerut de nimeni și nici nu cred că o să se uite foarte multă lume la el. Eu o să-i dau o șansă și o să mă uit la primul episod.
Sezonul 7 de la Brooklyn Nine-Nine
Eu am descoperit târziu serialul Brooklyn Nine-Nine și m-a prins din prima, tocmai datorită ridicolului lejer și a personajelor cu care îmi e ușor să empatizez. Brooklyn Nine-Nine a fost produs și difuzat de televiziunea Fox în ce privește primele cinci sezoane, fiind preluat de NBC pentru sezoanele șase, șapte și opt. Pe 16 septembrie 2021 a fost difuzat ultimul episod din serialul multi-premiat și ultra-apreciat.
Queen & Slim
Din febra mișcării Black Lives Matter, pe lângă mulți oameni mai albi ca mozzarella care militează online pentru drepturile oamenilor de culoare, au ieșit și niște filme cu adevărat bune. Queen and Slim este unul din filmele bune care, deși atacă teme sociale precum rasismul și discriminarea, o fac inteligent și cu bun simț. Povestea, fiindcă ea este cea care contează în primul rând, este a unui cuplu la un prim date întrerupt de un polițist care îi trage pe dreapta și de acolo începe aventura lor. Un soi de Bonnie and Clyde contemporani, dacă scoatem din ecuație violența gratuită și introducem gesturi de afecțiune veridice. Să vă uitați, o să fie disponibil de pe 27 februarie.
The Italian Job – remake-ul din 2003 cu Mark Wahlberg după filmul omonim din 1969 cu Michael Caine. Sunt câteva chestiuni pe care aș dori să le menționez aici: Mark Wahlberg își spunea Marky Mark cât a fost rapper. Da, a fost rapper și da, nici la aia nu se pricepea. A doua informație este că, chiar dacă e cu Michael Caine, nici filmul din 1969 nu e bun. Amândouă sunt niște încercări de comedie/acțiune/film cu mașini care nu reprezintă altceva decât o umplere a timpului cu replici prost scrise, prost livrate și niște mini-uri care merg pe străzi în grupuri de câte trei.
Jeen-yuhs: A Kanye Trilogy
Mi se pare foarte amuzant cum ceva care ar trebui să fie palpitant, precum un documentar cu imagini de arhivă nemaivăzute din viața și cariera celui mai controversat muzician în viață, este tratat ca ceva banal și făcut să pară plictisitor aproape, de un sinopsis scris de cineva de la marketing probabil. I-auzi cum sună:Un documentar în trei părți, jeen-yuhs: A Kanye Trilogy este o cronică intimă și revelatoare a experienței lui Kanye West, de la zilele de novice în căutarea unei șanse de afirmare până la viața lui așa cum este astăzi, când este un artist internațional și reprezintă propria marcă.
Aici e clipul în care vorbesc mai pe larg despre luna februarie și fac și niște glume super bune: