Review VR | Until Dawn: Rush of Blood

Sunt un mare fan Until Dawn de pe PlayStation 4 și am vrut neapărat să încerc și primul lor titlu în VR. Evident, ca să vă împărtășesc impresiile mele despre el.  Așadar astăzi vorbim despre Until Dawn: Rush of Blood.

Încă din primele secunde, atmosfera din Rush of Blood mi-a lovit percepția ca un baros în mijlocul plexului. Creierul meu a fost păcălit integral de spațialitatea și profunzimea graficii 3D. Gândul că la orice pâlpâire exista posibilitatea să dau nas în bot cu o dihanie nu a fost cel mai plăcut din lume. Cu alte cuvinte, factorul horror sau sentimentul de groază și-au făcut treaba mirific.

Modul în care a fost scris jocul este o dovadă de măiestrie pură. Totul este crescendo. Nu am simțit deloc că am primit soluții pe tavă din prima sau că tensiunea face “burți”. De la inamicii care suferă mutații în funcție de progres, până la designul boșilor care sparg granița dintre imaginație și realitate.

Așa că… jocul m-a surprins până la final. Iar unele runde sunt reprezentate absolut genial din punct de vedere artistic. Și nu mă refer doar la elementele horror. Animațiile care distorsionează realitatea adaugă un factor de uimire de neimaginat. De pildă carcasele gigantice de porci care guițau în disperare, sau materia zidurilor din jurul meu care se unduia ireal. Ultima o priveliște pe care nu o voi uita prea curând. Cred că am dat restart de cel puțin trei-patru ori la acea rundă numai să revăd scena. Mult prea bine gândită și pusă în practică.

Sunetul omogenizează tot ce vezi și transformă întreaga experiență în ceva și mai autentic. Una e să auzi în stânga și în dreapta. Dar atunci când auzi la 360 de grade, iar într-o tăcere deplină percepi un ecou de pași fix în spatele tău… e ceva într-adevăr aparte

 

Dar ce ar fi un joc fără gameplay, nu? La bază, producția este un shooter. Iar ideea este simplă. Stai în acel carusel care se mișcă și se oprește după cum îi dictează liniile sale de cod aferente, iar orice țintă atinsă, obiect static sau inamic, înseamnă puncte. Poate părea plictisitor pentru unii, dar credeți-mă că mecanica este implementată foarte bine. Pe lângă faptul că mereu vrei să vezi o notă bună la final de rundă, îți oferă și posibilitatea de a o rejuca. Adică să începi de la capăt cu un scop, fără să te plictisești.  

Spuneam despre mecanică: nimic de reproșat aici. E mega simplu de folosit. Tot ce trebuie să faci este să îndrepți arma unde ai nevoie și să apeși pe trăgaci. Iar faptul că PlayStation-ul depistează mișcările foarte bine înlesnește operațiunea. Poți lua un om care nu a jucat niciodată în VR și după câteva minute, vei vedea că dă headshot după headshot. Mai ales că nu te mai chinui cu joystick-ul ăla mic din dreapta controller-ului standard, de care se plâng toți jucătorii de PC.

Dificultatea jocului își spune cuvântul. Eu l-am terminat la modul Insane. Penultimul, destul de greu. Mai ales la ultimele nivele, mi-au trebuit și 4-5 încercări ca să pot trece de anumite locuri sau de unii boși.  În traducere, o experiență de gameplay extrem de solidă și satisfăcătoare.

Bun, în concluzie, Until Dawn: Rush of Blood este un titlu genial, pe care pur și simplu îl ador. Experiența mea a fost mai mult decât fantastică. La fiecare pas m-am simțit absorbit integral în acest coșmar, iar asta înseamnă că mințile sclipitoare din spatele producției și-au îndeplinit misiunea cu brio. Recomandarea mea este ca orice posesor de PSVR să îl încerce. Sau mai bine… să-și provoace jumătatea să reziste mai mult de cinci minute. NEAPĂRAT CU CĂȘTI!