Review VR – Firewall: Zero Hour
Toată lumea ar trebui să încerce realitatea virtuală. Fiindcă unele experiențe de gaming în VR sunt pur și simplu uluitoare. Astăzi vom vorbi puțin despre un astfel de joc: Firewall: Zero Hour.
mi-a depășit așteptările
De când am auzit pentru prima dată de acest joc, mi-am spus că trebuie neapărat să îl încerc. Pe hârtie părea formidabil. Un shooter în realitate virtuală, în stilul Rainbow Six: Siege. Adică muncă în echipă și cooperare în timp real. O transpunere cu adevărat imersivă a jucătorului într-o lume virtuală. Nu doar văzută de pe un ecran 2D.
Eram atât de entuziasmat când am intrat în Firewall pentru prima dată, încât speram din suflet ca dezvoltatorii să nu o fi dat în bară. Apoi am început să îl joc intensiv. Nu doar că a echivalat tot ce mi-am dorit de la el, dar experiența mi-a întrecut toate așteptările.
Mecanicile jocului sunt superb implementate, iar senzația pe care mi-a oferit-o acest simulator tactic a fost ultra impresionantă. Mi-a demonstrat că toate teoriile pe care le-am avut până acum despre VR sunt adevărate. Anume că este următorul pas în gaming. Atunci când se va îmbunătăți tehnologia, experiențele 2D vor trece în registrul jocurilor „clasice”. A unei tehnologii depășite din punct de vedere senzorial.
Firewall: Zero Hour funcționează atât de bine pentru că ingineria internă a jocului este bine pusă la punct. Armele pe care ți le poți alege, felul în care se simte atunci când apeși pe trăgaci și sunetul. Care este esențial într-un shooter online. Grafica este ok pentru un titlu VR, dar în același timp, jocurile sunt limitate în sine de către aparatele de realitate virtuală.
abia aștept următoarea generație de VR
Deoarece display-urile sau ecranele lor au o rezoluție foarte slabă. Indiferent dacă deții un HTC Vive sau un PSVR. Din păcate multă lume nu înțelege că suntem abia la prima generație de headset-uri de realitate virtuală și că acest lucru este normal. Gândiți-vă la cum erau primul iPhone din 2007 și primul Samsung Galaxy, și la ce nivel sunt ele acum.
Ce oferă jocul mai mult decât oricare alt shooter pe care îl vezi pe un monitor, este libertatea de mișcare. Atunci când cuplezi un Aim Controller la PS4 și practic ai arma din joc în brațe, pe care o ridici la ochi să te uiți pe cătare și să împuști, ești acolo. Nu mai interacționezi cu un mouse și o tastatură. Ci ești cu totul scufundat în joc.
Mișcările tale din viața reală devin mișcările avatarului tău din joc. Dacă vrei să te ascunzi după un pat sau după o cutie, nu apeși „C” pe tastatură. Te lași fizic jos. Dacă vrei să scoți arma de după un colț și să împuști fără să ieși la vedere, poți face și asta. Ce e spectaculos aici, e că atunci când atingi un perete, arma din joc chiar se lovește de el. Ca să nu treacă prin materie de parcă nu ar fi acolo.
Toate aceste elemente laolaltă formează o experiență incredibilă, cum mi-am dorit încă de când am auzit pentru prima dată de realitate virtuală. Așa ar trebui să fie făcute jocurile pentru VR. Nu să fie doar copii 2D transpuse într-un mediu virtual. Ci să fie proiectate de la zero cu o filosofie de design și cu mecanici care pot fi aplicate doar într-o astfel de lume.