Evoluția EFECTELOR SPECIALE în filme
Cam de când există filmele, realizatorii au încercat să folosească tehnica și tehnologia pentru a uimi spectatorii cu felul în care sunt spuse poveștile.
Avansurile tehnologice fac parte din evoluția firească a cinematografiei, de la nașterea ei până în prezent.
O să vă prezint momente cheie din istoria filmului, revoluții în ce privește efectele vizuale pe ecran. Nu mă refer doar la efecte speciale făcute pe computer, acestea sunt relativ recente. Mă refer la toate tehnicile acestea, de la machiaj special, animații, plastilină, chroma, miniaturi, de toate.
Primul avans tehnologic este de fapt descoperirea unui defect al vederii umane: persistența retiniană este acel defect care ne face să vedem fluidă derularea unei succesiuni de imagini statice prin fața ochiului. Filmul face exact asta: derulează câte 24 de imagini succesive în fiecare secundă, prin fața ochilor noștri.
Al doilea moment a fost un pariu. Guvernatorul Californiei din 1872, Leland Stanford, a făcut un pariu cu un prieten pe suma de 25,000 de dolari, susținând că în plin trap, un cal este cu toate cele patru picioare în aer. L-a angajat pe fotograful Eadweard Muybridge să facă un studiu fotografic asupra mișcării animalului. Acesta a pus 12 camere de fotografiat în succesiune, pe marginea unui hipodrom. A ieșit o serie celebră de imagini care dovedește că, într-adevăr, calul este cu toate cele 4 picioare în aer.
În clipul de mai jos am făcut o trecere prin momentele cheie ale evoluției efectelor speciale în filme, de la începuturile cinematografiei, până în prezent.
Sper să vă placă!