De ce nu se mai fac filme bune?

Cu siguranță ai auzit și tu pe cineva zicând ceva în direcția “nu mai e ca pe vremuri”.
Sigur, nu mai e. E altfel. “Casablanca e cel mai bun film din toate timpurile”, zice un bărbat la 55 de ani care a văzut 6 filme toată viața lui. Nu e, doar ți-a plăcut ție când l-ai văzut și ai un atașament emoțional acolo, nu vrei să-i dai drumul. Dar nu are cum Casablanca să fie cel mai bun film din toate timpurile.

Există multă nostalgie, face parte din firea umană și pe măsură ce avansăm în vârstă, memoria ne joacă feste. Menționez asta fiindcă tindem să ne aducem aminte de unele lucruri altfel decât au fost ele. De exemplu, eu îmi aduc aminte că filmul Mortal Kombat din 1995 a fost foarte tare, asta fiindcă aveam 8 ani când l-am văzut și e normal să mi se pară așa. Revăzând filmul la maturitate, mi-am dat seama că e prost rău Mortal Kombat.

Nu vorbesc despre remake-uri. Vorbesc despre filme, în general. Hai să luăm câteva exemple și să facem niște comparații. De dragul obiectivității, o să iau niște filme care sunt considerate printre cele mai bune și o să propun alternative mai noi, apărute în ultimii zece ani.

Casablanca este o melodramă alb/negru cu Humphrey Bogart și Ingrid Bergman din 1942, despre un american care are o bodegă în Casablanca, Maroc. E o poveste despre iubire, sacrificiu, curaj, care se petrece în timpul celui de-al doilea război mondial.

Teoretic, Casablanca este un film de dragoste, dacă ne referim la gen. Și dacă ar trebui să găsesc un film de dragoste care se petrece în război, ar fi “Un long dimanche de fiançailles”, despre care ți-am mai spus într-un episod pe care îl găsești aici. Filmul e în franceză dar: povestea de dragoste aici e mai impresionantă decât cea dintre Humhrey Bogard și Ingrid Bergman în Casablanca. Alt avantaj al filmului francez este că nu e atât de melodramatic, deși este și el un pic, atât cât este cazul într-un film de dragoste. Scenariul aici e original, însăilarea poveștii e mai frumoasă și personajul principal, infinit mai simpatic.

Următorul film despre care se spune că e cel mai bun și de fapt nu e se numește Vertigo. Să nu mă înțelegeți greșit, faci aici o mică paranteză ca să vă menționez că mie îmi plac foarte muilt filmele acestea vechi despre care vă zic. Vertigo este unul dintre filmele mele preferate dar asta fiindcă sunt eu un purist. Însă, hai să vă zic despre un film mai bun din aceeași zonă de thriller/suspans. Căci Vertigo reprezintă un etalon în ce privește suspansul. Cu toate acestea și cu inima îndoită, să vă zic despre un film mai nou și mai bun decât Vertigo. Deci, să vedem cum stăm la thrillere cu suspans mai noi. Prisoners. Filmul din 2013 regizat de canadianul Denis Villeneuve are mai mult suspans decât aproape orice am văzut din genul thriller. Toată atmosfera, tot plot-ul, actoria, ritmul filmului sunt superioare, elementelor din filmul lui Alfred Hitchcock.

Cred că înțelegeți idea: pentru orice film vechi considerat foarte bun, există unul mai nou mai bun. Sigur, ca în orice artă, treaba e subiectivă. Nimeni nu poate, și nu ar trebui să îți dicteze ce film e bun și ce film e prost. La asta voiam de fapt să ajung: Nu există filme proaste. Filmele vechi nu sunt mai bune. Există doar filme care îți plac și filme care nu îți plac.

Dar știi de ce există impresia asta a boomer-ilor că filmele si muzica de acum 50 de ani erau mai bune decat ce se produce acum? Există două motive mari: primul l-am mai menționat: este firea nostalgică a oamenilor, este ceea ce te face pe tine, care ești la liceu acum, să îți amintești cu drag de clasa a 8-a. Sau de facultate, dacă ai 30 de ani.

Al doilea motiv este că sunt făcute mult mai multe filme în zilele noastre decât acum 50 de ani. Este considerabil mai ieftin să faci un film în zilele noastre decât era pe vremea lui Hitchcock. Avem camere digitale, sculele sunt ieftine, găsești gratuit pe internet instrucțiuni pentru orice bucată de echipament și poți face și cursuri la fel de gratuit, dacă vrei să insiști. Plus că accesul la informație te expune la mii și mii de filme. Deci e normal, cumva, dacă vezi pe netflix numai bălării de filme, să ai impresia că nu mai există filme bune. Există, dar majoritatea sunt la cinematograf, deci trebuie să faci un mic efort să le vezi.

Nu vreau să închei fără să vă recomand un serial extraordinar, disponibil, în sfârșit, și în România. Ajuns la al treilea sezon, știu ce credeai, că o să zic The Boys, darnu, pe ăla vi l-am recomandat în alt clip. Atlanta, fraților. Atlanta este creat de Donald Glover, care e numele real al rapperului Childish Gambino. Un serial ca acesta nu am mai văzut. Este o radiografie a Statelor Unite ale Americii, pe alocuri a întregii omeniri. Plin de umor și cu o doză de ciudățenie perfect ritmată, atât cât este suficient astfel încât să nu o dea în Twin Peaks. Vedeți că e pe Disney plus serialul.

Vezi clipul aici: