Dacia Duster Facelift, Peugeot 308 Break Și Audi Se Lasă De Motoare Termice

Producătorii de mașini au început să anunțe anul în care plănuiesc să înceteze să mai producă motoare termice. De curând, cei de la Volvo au spus că vor să treacă complet pe electric după anul 2030, iar acum și Audi a făcut public anul – 2033.

Așa că, în puțin peste 10 ani, Audi va trece la o gamă de vehicule complet electrice. Tranziția se va face treptat. Producătorul german a mai anunțat că se va opri din a mai dezvolta noi motoare pe benzină sau diesel după anul 2026. Din 2026 și până în 2033 va mai vinde doar modelele termice pe care le are deja în gamă, dar odată ce ele vor ajunge la finalul ciclului lor de viață, ele nu vor mai primi un înlocuitor cu ardere internă.

Vântul electrificării bate oricum pe la mai toți producătorii și își pune amprenta pe gama de motorizări oferite pe modele cunoscute. Peugeot tocmai a dezvăluit noul 308 SW, varianta break a lui 308, care la fel ca modelul hatch a primit patru variante de motorizare: 1.2 PureTech benzină, 1.5 BlueHDi diesel și un plug-in hibrid în două variante de putere – 180 și 225 de cai putere.

Cu alte cuvinte, opțiunile îți sunt destul de limitate și producătorul te încurajează să optezi pentru varianta cu electrificare. Ambele modele PHEV au același acumulator de 12.4 kWh și o autonomie de 60 km; Peugeot a anunțat că va lansa și o variantă complet electrică a lui 308, însă nu știm dacă va exista și un break electric.

Dacia a prezentat săptămâna asta Duster facelift, un model ce va debuta public în luna septembrie la salonul auto de la Munchen. Vine cu faruri și stopuri noi cu semnătură LED, modele noi de jante pe 16 sau 17 inci dar și ceva modificări la interior – click pe video să afli tot ce au schimbat la Duster, dar și mai multe detalii despre subiectele de mai sus.