Crossfit – între alternativă la fitness şi sport de hipsteri
Crossfit este un program de antrenament considerat de mulţi un sport în toată regula, care a căpătat din ce în ce mai mulți adepți în toată lumea. Spre deosebire de o sală de fitness, o încăpere pentru disciplina crossfit este aproape lipsită de aparate convenționale. Şi tocmai asta îi atrage pe mulți. Oamenii s-au plictisit de aceleaşi fiare vechi de la fitness, dar vor încă să fie în formă.
În multe cazuri, amatorii de crossfit caută să fie cât mai la modă sau pur şi simplu se lasă seduşi de promisiunile aproape ireale care îi întâmpină la intrare. Iar novicii în crossfit se încred în făgăduinţa unor performanţe similare atleţilor profesionişti, cu doar o oră de antrenament pe zi. La fel ca la orice sport, există beneficii și riscuri, iar fiecare practicant trebuie să ia o decizie în funcție de ce simte că i se potrivește mai bine.
Ce este crossfit
Termenul de crossfit a devenit marcă întregistrată în anul 2000, iar cei care vor să deschidă o sală pentru acest tip de antrenament trebuie să fie licențiați de Greg Glassman și să achite o taxă anuală. Vorbim deci despre o franciză cu săli de antrenament în care se practică un amestec de aerobic, exerciții cu greutatea corporală și anumite elemente din haltere. Spre deosebire de fitness, unde programul de antrenament și-l stabilește fiecare în funcție de necesități, de experiență și de sfatul antrenorului, la crossfit există unul şi același antrenament pentru toți. Doar că procedurile se schimbă de la o zi la alta. Poți întâlni ceva similar în unele săli de fitness sub titulatura de ”functional fitness” sau ”functional training”. Seamănă, dar nu răsare.
Cum funcționează crossfit
În lumea crossfit-ului, un antrenament este denumit WOD, adică workout of the day. Pe româneşte, antrenamentul zilei. Durează o oră, iar fanii acestui sport se mândresc că pot “să ridice mai mult decât un alergător și să alerge mai mult decât un halterofil”. Acest mix de abilități a dus chiar la crearea jocurilor Crossfit în 2007. Discutăm despre un concurs mixt, care pune practicanții de crossfit în fața unor probe diferite mereu, de la un eveniment la altul. Testele sunt anunțate cu doar câteva ore înainte de competiție.
Concursul despre care v-am vorbit mai sus se derulează în SUA, țara unde se află mai mult de jumătate din cele 13.000 de săli de crossfit din lume. Evident, până la concurs mai trebuie să mergi la antrenament și mai trebuie să excelezi. Însă e bine să abordezi situația cu atenție, pentru că există și necazuri care pândesc după colţ.
Riscurile din crossfit
Spre deosebire de fitness sau de alte sporturi, metodele de antrenament propuse la crossfit nu şi-au demonstrat eficacitatea prin studii medicale de specialitate. Pe de o parte, e ceva de aşteptat la un sport apărut relativ recent. Pe de altă parte, medicii din SUA care se opun crossfit-ului au prezentat destule argumente ştiinţifice împotriva acestei metode de antrenament.
Elementele care pot aduce beneficii în crossfit, anume intensitatea ridicată a antrenamentului și amestecul de exerciții, sunt și principalele dezavantaje ale acestei discipline. Unii medici și antrenori avertizează că repetările până la epuizare practicate în crossfit, împreună cu mentalitatea de forțare a limitelor, pot duce la rabdomioliză. Aceasta este o afecțiune cauzată de efortul fizic intens și înseamnă distrugerea țesutului muscular striat. Sindromul poate provoca și afecțiuni la nivelul rinichilor, din cauza eliberării în sânge a mioglobinei, un pigment muscular toxic.
Riscul de rabdomioliză este prezent și în alte sporturi, evident. Însă această afecțiune este mai frecventă în SUA la sportivii care practică intensiv crossfit-ul, pentru că sistemul de antrenament implică pauze extrem de scurte între diferitele tipuri de efort. Însă acest stil de antrenament mai are un dezavantaj pe care este mai probabil să-l întâlnești – riscul de accidentare serioasă pentru cei nou-veniţi.
Sportivii cu vechime riscă să îşi provoace traume prin creșterea dramatică a greutăților folosite sau prin ridicarea nivelului la care se antrenează. Începătorii, însă, ar putea să se rănească dacă nu învață să execute corect fiecare repetare. Fiindcă vorbim și de mișcări din haltere, cu greutăți libere, nu sunt excluse accidentările la spate și la diferite grupe musculare, ca să nu mai vorbim despre tendoane și ligamente.
Ce e de făcut
Practic, dacă te apuci de crossfit și te miști după ureche, nu va dura mult până când te vei răni. Același lucru îl putem spune și despre culturism, dar și despre multe alte sporturi. Accidentările sunt mai probabile la crossfit, deoarece acolo se pune accentul pe antrenarea contra-cronometru și pe ridicarea rapidă a greutăților. Un alt factor de risc este creșterea intensității antrenamentului la niveluri despre care până și fondatorul disciplinei avertizează că ar putea să le pună în pericol viaţa practicanților.
Cel mai bun sfat este să consulți un medic înainte să practici crossfit. În loc să ceri o simplă adeverință medicală, este esențial să treci printr-un consult medical, ca să știi cum stai în materie de sănătate înainte să te apuci de sport. Totodată, dacă alegi crossfit-ul, te sfătuim să-l abordezi cu atenție și să te asiguri că nu te rănești prin creşteri abrupte de efort. Folosește-ți judecata și rămâi sănătos, indiferent ce sport alegi să practici.