Cele mai bune filme din 2021

Fii atent, topul ăsta este subiectiv. E al meu. E posibil, deci, ca al tău să arate diferit. Ceea ce este foarte bine. Asta înseamnă că avem gusturi diferite. Dar nu neapărat opuse. Hai să vedem cum e cu lista asta. 

Fac un top 10. Criteriile sunt – povestea, regia, imaginea, actoria, muzica și, cel mai important, sentimentul cu care am rămas după ce am văzut filmul. Și, cum este firesc, încep de la locul 10.

10. House of Gucci. Regret dacă vouă v-a plăcut mai mult, mie mi s-a părut forțat. Am mai spus că îmi place atunci când două domenii din cultură se întretaie. În cazul acesta, moda și filmul. Doar că povestea scârțâie un pic, Lady Gaga nu e ce trebuie, Ridley Scott mi se pare că a cam îmbătrânit, filmul este plin de cadre de umplutură și accente greu de crezut. Muzica e bună, imaginea este corectă și flashy, dacă îmi permiteți termenul.

9. Annette – filmul care a făcut niște valuri prin lumea filmului după ce a fost proiectat la Cannes în mai. Nu pot să pun filmul mai sus în top deoarece are două defecte, conform sistemului meu de valori: primul defect este că este un musical. E greu să îmi placă un musical, cred că există 3 astfel de filme care îmi plac cât de cât. Al doilea defect este felul în care este realizat într-o formulă din asta experimentalo-libertină, care știu că place câtorva oameni, presupun că destul de mulți, că altfel nu ar fi primit premiu pentru regie la Cannes. Dar nu este pe gustul meu, așa că filmul rămâne pe locul 9. Vă spun sincer, ar fi fost mai jos dacă nu ar fi avut doi actori în roluri superbe. Mă refer la sublima Marion Cotillard și mărețul Adam Driver.

8. The Last Duel este, cred eu, filmul un pic mai reușit al lui Ridley Scott, din cele două lansate anul acesta. Ideea e că frecvența cu care ies filmele regizate de omul ăsta mă face să pornesc cu ideea preconcepută că sunt făcute pe grabă. Nu este cazul aici, este un film bine făcut, cu actorie bună și personaje mișto, după ce treci de faptul că Ben Affleck este blond. Este vorba despre ultimul duel din Franța Medievală. V-am mai recomandat deja filmul Rashomon într-un alt clip. Felul în care este spusă povestea acolo, din perspectivele tuturor personajelor implicate în conflict, este regăsit și aici, ceea ce mi se pare potrivit pentru genul acesta de plot.

7. Pe locul șapte am pus The Many Saints of Newark, filmul care vorbește despre Tony Soprano, celebrul protagonist al serialului the Sopranos, despre care am mai spus și o să spun și acum: este cel mai bun serial din toate timpurile.

The Many Saints of Newark este un film care aduce mai degrabă a Goodfellas, dacă Goodfellas ar fi fost făcut cu 30 de ani mai tărziu și de către alt regizor. Ce este impresionant este că în rolul lui Tony Soprano îl regăsim pe Michael Gandolfini,  fiul regretatului actor James Gandolfini. Sunt părtinitor în cazul acesta, deoarece îmi era dor de universul The Sopranos. Cu toate acestea, The Many Saints of Newark nu este cu nimic special, dacă încercăm să privim oviectiv. Sigur, este corect, este entertaining, este emoționant pe alocuri, dar multe alte filme sunt toate astea și mai multe.

6. Pe locul șase vă propun un film sensibil, care se numește C’mon C’mon, cu Joaquin Phoenix în rolul principal. Este un film alb-negru, care povestește relațiile dintre părinți și copii într-un fel sincer, real, amuzant pe alocuri și care, deși nu este trist în ce privește vreo întâmplare din film, te va face să plângi. Regizorul Mike Mills este responsabil de acest film, Joaquin Phoenix este, în continuare splendid. Imaginea alb-negru susține acest tip de road-movie,cu elemente aventură și bună dispoziție.

5. Bergman Island este filmul de pe locul 5 în topul meu. Filmul spune povestea unui cuplu care se retrage pe o insulă din Suedia pentru a scrie scenarii pentru următoarele lor filme. Este genul acela de film în care realitatea și ficțiunea se întrepătrund. Sigur ați mai văzut genul acesta de povești în filme: un scriitor se chinuie cu cartea lui și nu mai înțelege ce e real și ce e ficțiune. Cam așa e și aici, cu câteva excepții: prima este că nu este vorba despre o carte, ci despre două scenarii de film. A doua este că tot filmul este o încercare de omagiu adus lui Ingmar Bergman. Este presărat cu aluzii la filmele cineastului suedez, ceea ce pentru mine este un mare plus. Nu peste tot sunt plusuri, de unde rezultă locul 5 pe care îl ocupă filmul.

4. Pe locul 4 ne lovim de inevitabil sub forma unui documentar. Get Back are șapte ore și patruzeci și opt de minute, sparte în trei părți de documentar fascinant despre trupa The Beatles, în regia lui Peter Jackson. Unei echipe de filmare i s-a oferit ocazia de a documenta procesul de lucru al trupei în anul 1969. Înainte să ridicați sprâncenele la durata documentarului, e nevoie să vă spun că materialul filmat are 57 de ore. Aparent, a fost ținut într-un seif 50 de ani și i-a picat în mâini regizorului lui Peter Jackson. Cum se mai pune că e regizorul filmului dacă doar a montat materialul deja filmat de alții? Așa funcționează documentarele cu imagini din arhive. Revenind la subiectul filmului, nu ar trebui să fie foarte grea decizia: ai ascultat cel puțin o dată Beatles, te uiți la film.

3. Titane este încă un film care a făcut ceva valuri prin lumea festivalurilor, fiind câștigătorului premiului Palme d’Or la Cannes. Este un film straniu, vă zic de pe acum, dar este în totalitate original și foarte bun. Nici nu vreau să vă spun despre ce e vorba în film, v-aș lăsa să aflați pe cont propriu, dacă o să vă intereseze. Doar atât vă spun: este un film cum nu ați mai văzut până acum.

2. Ne apropiem de primul loc: Last Night in Soho este încă un film special, se pare că îmi plac astea și de aceea vi le recomand. Povestea este un pic ciudată, mergând pe mixul dintre realitate și imaginația unui personaj. Uneori, chestia asta poate să nască ceva kitschos, dar, în One Night in Soho e foarte reușită. Pe lângă asta, o să vedeți niște mise-en-scene complexe și frumoase, o imagine excelentă și actorie peste decentă. Muzica este, din nou, frumoasă, coloana sonoră fiind dominată de muzică britanică din anii 60. Cireașa de pe tort este actrița asta din Queen’s Gambit, care sunt convins că vă place.

1. Prima poziție este ocupată de un film imens. Dune. Canadianul Denis Villneuve reprezintă un etalon deja în filme profunde, care provoacă spectatorul și încântă audiențele. Dune este o ecranizare a romanului omonim scris de Frank Herbert. Are aproape 3 ore, o distribuție spectaculoasă, imagini care îți taie răsuflarea și o muzică memorabilă. Apropos de muzică, Hans Zimmer, a luat melodia Eclipse de la Pink Floyd și a reorchestrat-o pentru acest film, rezultând o lucrare la fel de spectaculoasă cât originala, chiar dacă are doar un minut și jumătate. În definitiv, ăsta e cel mai bun film al anului care se termină, ca să nu-i dăm numele. De fapt, este printre cele mai bune filme din ultimii ani.

Vezi clipul complet aici: