Cum mi-am intrat în formă după opt săptămâni

Am fost uluit să aflu că metabolismul meu făcuse deja 30 de ani, deși vârsta din buletin era de numai 24. Cine s-ar fi gândit? Arătam aproape perfect și domnișoarele întorceau mereu capul după mine pe stradă. Simțeam, într-adevăr, că sunt cam sedentar, însă după acest verdict scris negru pe alb am decis că trebuie să fac ceva pentru mine.

Iată istoria unei veri în care am învățat că mișcarea te face mai fericit, mai atrăgător și mai sănătos. Totul a început cu un banal drum la sala de fitness. Știam că sunt arătos, dar îmi doream un fizic demn de un titan de-al lui Uranus. Aveam de trecut peste nu știu ce fleac de verificare a metabolismului și puteam începe aventura. Logistic, eram pregătit. Geanta de sport pe care o căram după mine era burdușită cu noile mele achiziții: șort, tricou pentru sport și încălțări noi de fitness. O cheltuială de 800 de lei, dar am zis că merită, dacă vreau să trag de fiare cu simțul răspunderii.

Am intrat în sală, unde m-au cam intimidat băieții transpirați, pe care hainele stăteau să pocnească de mușchi. A venit la mine un antrenor care arăta ca șeful hoardei de musculoși. Deja mă simțeam un intrus într-o lume unde cuvântul „grăsime” nu există în vocabular. Instructorul m-a poftit în biroul său și m-a conectat la un aparat. Mi-a spus că astfel va afla ce vârstă reală are corpul meu. Îi anticipam deja uimirea și puteam paria că mașinăria aia va stabili că sunt mai sănătos și mai puternic ca niciodată. Nu mică mi-a fost mirarea să-l văd pe antrenorul din spatele monitorului cum începe să se uite ba la mine, ba la buletinul meu. La început, m-am gândit că nu înțelege limba română sau că numele meu i se pare ciudat. Dar nu era asta. Schimbat la față, mi-a dezvăluit că metabolismul meu schimbase deja prefixul, cu vreo șase ani înaintea mea. Îndată, toată viața mea nesănătoasă a început să-mi ruleze în fața ochilor, precum un film prost cu nopți nedormite, carbogazoase în loc de apă și enorm de mult fast-food. Pfiuuu… Dacă l-am speriat pe musculosul ăsta, e groasă treaba, mi-am zis.

Îmi făceam deja planuri pentru o înmormântare prematură, când antrenorul mi-a spus că, deocamdată, pot fi salvat. Doar să-i ascult sfaturile. Știa el că va scoate untul din mine în următoarele opt săptămâni și avea astfel să-mi redea anii metabolici deocamdată pierduți. Așa am început programul „Let’s go you”, o serie de antrenamente în urma cărora acum pot să respir mai vânjos, pot să dorm mai bine și pot urca cinci etaje pe scări fără să gâfâi ca un berbec.

În prima zi, cel mai greu a fost să găsesc o metodă prin care trasul de greutăți în patru-cinci serii de câte douăsprezece repetări să nu devină o corvoadă pe cât de obositoare, pe atât de plictisitoare. Am pierdut suflul repede, însă m-am mobilizat și am lucrat la aparate pe care nu le văzusem până atunci: presa, scripeții și banca mobilă. Un cocktail de transpirație și nervi, peste care m-a ajutat să trec însă antrenorul, care mai ridica și el de greutăți, ca să pot duce exercițiul până la capăt. Când s-a terminat prima ședință, am jurat pe tot ce am mai sfânt că nu mai calc în viața mea pe acolo. Ispita lenii devenise și mai atrăgătoare, pentru că febra musculară căpătată mă trăgea spre canapea. Am strâns din dinți, mi-am spus că nu-s bărbat degeaba și am plecat către sală și în ziua următoare, chiar dacă drumul mi s-a părut de două ori mai lung.

Cea dintâi minune s-a produs după prima săptămâna, la capătul căreia m-am obișnuit cât de cât cu sala de fitness. Învățasem și lucruri noi: acum știam că banda de alergat este diferită de banda din supermarket, pe care trântești cefele de porc și cartofii congelați. Tot atunci, memoria mi-a jucat o festă interesantă: mi-am amintit de raftul cu produse dietetice din supermarket, iar de shaormerie și de covrigărie am cam început să uit. M-a ajutat o aplicație pentru mobil, parte a programului de la sală, aplicație care a avut grijă să îmi repete zilnic ce trebuie să mănânc și cum e indicat să gătesc. O minunăție de aplicație, mai insistentă decât o soacră atunci când venea vorba de riscul să ratez un antrenament și mai grijulie decât o mamă când trebuia să mănânc corect.

Mă resemnasem deja că prețul sănătății este plătit în hectolitri de transpirație și în nenumărate ore de plictiseală pe bandă. Nici măcar playlistul cu melodiile alea bune, cu ritm alert, nu mai producea efect, pentru că după primele trei piese îmi venea să dau cu telefonul de pământ. Auzi tu… să alergi juma’ de oră și să nu ajungi nicăieri! Ce-i asta?

După multă oboseală, stres și lupte pe brânci cu tentația de a dezerta, la sfârșitul primei luni de program am început să văd sala de sport ca o benzinărie… Una cu energie pentru corpul meu. Mersul la sport devenise ceva normal și deja îmi intrase în reflex. Imediat ce terminam munca, dădeam o tură pe la sală, pentru că aveam antrenament. Mi-era rușine să-mi las antrenorul baltă, iar aplicația din telefon oricum nu-mi dădea pace, mai ceva ca o conștiință de rezervă.

Și, uite așa, au trecut opt săptămâni, cu bune și cu rele. Opt săptămâni în care am învățat că mișcarea nu te ucide. Ba chiar îți dă o stare de bine care îți provoacă dependență. Am dat jos kilogramele de grăsime – trei de toate – dar am pus înapoi masă musculară. Exact ceea ce îmi doream. Cântarul îmi arată acum aceeași greutate ca înainte, doar că în loc de osânză am pus bicepși, tricepși, precum și niște pătrățele pe abdomen. Acum, am și mai mult curaj să mă dezbrac în fața fetelor care în continuare întorc capul pe stradă după mine, cel nou și îmbunătățit.

O să risc, deci, să închei cu un clișeu din manualul motivațional, cel care spune că primul pas este greu? O fi el clișeu, dar reflectă adevărul adevărat. M-am folosit pe mine drept cobai ca să demonstrez asta și nu-mi pare rău deloc. Așadar, gata cu vorbăria, pentru că am plecat la sală. Tu ce ai de gând?

Cum mă antrenam?

Am ajuns la sală cu 70 de kilograme. Primele două săptămâni am făcut mai mult cardio. Trei antrenamente pe săptămână. După aceea am pus accentul pe dezvoltarea mușchilor și așa am rămas la un antrenament cardio pe săptămână. După prima lună am renunțat la cardio dar și la grăsimea care era în plus. Am lucrat numai masă musculară. După două luni am crescut în masă musculară cu 1,7 kilograme în timp ce stratul de grăsime a scăzut cu 0,6 kilograme.

Ce mâncam?

Ceea ce îmi spunea aplicația. În general alimente bogate în proteine dar și carbohidrați care să îmi asigure energia de peste zi. Iată mai jos câteva sugestii oferite de aplicație.

Programul LET’S GO YOU oferă acces la o platformă online si o aplicație pentru mobil, unde utilizatorii primesc 24/7 informații despre planul alimentar, antrenamente și pot comunica prin live chat cu nutriționistul și antrenorul personal.