VIDEO – Povestea brandului Eugenia

Eugenia

Din când în când, la povestea brandului, trecem în revistă și mărcile românești. La prima vedere, ai crede că toate au sosit după Revoluție, dar nu-i deloc așa. Unele au o istorie continuă în producție, iar brand-ul Eugenia se înscrie cu brio pe această listă.

În prezent, Eugenia este biscuitul sandwich numărul unu în România și se mândrește cu 40% conținut de cremă. Dacă la început exista un singur sortiment, cu cremă de cacao și gust de rom, astăzi poți cumpăra o Eugenia cu mai multe feluri de cremă și chiar și cu alt tip de biscuite. Nostalgia pentru acest brand a mers atât de departe încât există comenzi însemnate din Germania, Italia, Spania, SUA și Canada. Potrivit companiei, aproximativ zece procente din producția anuală de Eugenia merge la export în țările de mai sus. Deloc întâmplător, acestea sunt printre primele țări în care au emigrat românii la începutul anilor ’90.

Din moment ce Eugenia era printre puținele deserturi accesibile în vremea comunismului, popularitatea sa era asigurată. Chiar și în anii de tranziției ai democrației originale cu care ne mândrim, Eugenia a fost în topul preferințelor, iar motivul era simplu. Reușea să îmbine un gust plăcut cu un preț accesibil. Rețeta succesului nu s-a schimbat pentru fabrica din Constanța, chiar dacă mulți români o cumpără doar pentru savoarea care le amintește de copilărie.

Un alt aspect interesant la dulciurile românești este combinația de cacao și rom, care pare să fie câștigătoare și pentru un alt brand local. Dar povestea aceasta o lăsăm pentru o altă ediție. Acum vă invit să o cunoașteți cu adevărat pe…Eugenia.