Industria auto și cererea mare de baterii. Facem față cererii?
Nu e totul roz în drumul nostru spre electrificarea transportului. În scenariul cel mai optimist o să mai treacă vreo 50 de ani până când ultimul motor pe benzină se va opri pentru totdeauna. Dar, pe măsură ce ne apropiem spre acel target, tot mai mulți consumatori din lumea întreagă trec pe mașini electrice și nu se vor mai întoarce niciodată înapoi.
Și nu e vorba doar de economie (te costă doar o treime dacă compari cu oricare altă mașină de pe piață) dar și despre reducerea masivă a poluării în zonele foarte aglomerate. Știm deja că vacile poluează mai mult, la fel și imensele nave care traversează oceanele la fel de ușor cum merg eu spre Mega. Doar tu când ai văzut ultima dată o vacă pe Magheru? Sau că un nesimțit cu o platformă petrolieră ți-a ocupat locul de parcare? Așadar, în marile orașe trebuie să înlăturăm cel mai mare factor de poluare. E datoria producătorilor de automobile să ne ofere alternative, pentru toate buzunarele, și noi să ne dăm un pic interesul.
Dar, ce se întâmplă dacă dăm toți buzna să ne luăm electrice? Situația nu e roz. Și să explic. Livrările se fac uneori și după șase luni de la salutul amical cu dealerul, în unele cazuri ajung și la un an. Și nu pentru că cererea este foarte mare, comparativ cu un Logan sau un Golf, de exemplu. Cererea este mare pentru cât de multe baterii pot ajunge pe mașini.
Piața, apropo, e împărțită în două categorii și prețurie mașinilor electrice depinde de cele două categorii:
- Producătorii auto care-și pot produse singuri propriile baterii. Aici intră Tesla. Parteneriatul cu Panasonic se poate dovedi fantastic în cazul în care vor apărea niște crize de materiale pe piață. Tot aici intră, ca exemplu, Nissan.
- Restul producătorilor, Mercedes-Benz, Audi, Smart, Volkswagen etc. cumpără celulele de la alți furnizori, dacă prețul chimicalelor necesare crește brusc, asta va afecta prețul, cererea și producția. Avem și context și am văzut asta la furnizorul A123Systems. Altădată furnizor mare de baterii pentru Fisker, GM ba chiar și BMW la un moment dat. Prin 2012 au cerut falimentul.
Uite un exemplu bun la a doua categorie. Hyundai și Ioniq electric. Coreeni au estimat că vor vinde doar 6000 și au cerut de la LG Chem atâtea celule câte au crezut ei că au nevoie. Panica s-a instalat în câteva zile atunci când comenzile pentru Ioniq-uri au dat năvală, peste estimările inițiale. Și asta-i doar în Coreea de Sud. Nici vorbă de extindere globală, că nu au cum.
Așadar, aici ai nevoie de un partener puternic care să-ți ofere baterii dinainte să te apuci să dezvolți mașina. Din păcate, niciun furnizor de baterii nu funcționează la jumătate de normă și așteaptă să vină contractele de la constructorii de mașini. Toți mergi la capacitate maximă. Iar LG Chem e furnizor nu doar pentru Hyundai sau Kia ci și pentru Ford, Renault sau Volvo. Dar, apoi, ce faci cu alți producători mai mici, precum Byton? Dacă cei mari nu au acces la baterii, cum le poți garanta succesul celor chineziilor care trebuie să ceară mai mult de-o Tesla pe o mașina care nu e la fel de bună?
Tesla și-a plănuit din timp drumul pe foarte mulți ani de-acum încolo. L-au luat pe inventatorul tehnologiei Li-Ion folosită în celulele dezvoltate de Panasonic. Așa au garanția că cea mai nouă tehnologie de baterii e mereu pe mașinile lor, au construit cea mai mare fabrică de baterii, GigaFactory și și-au așternut singuri drumul spre succes. Sunt independenți.
Și o rușine să spui că sunt singurii. Nici măcar Ford sau Volkswagen nu se pot bucura de această independență. Și iată, Tesla oferă trei modele full electrice. De la restul? Derivații subtile ale aceluiași model.
Așadar, dacă vrei să-ți fie bine, trebuie să construiești propria fabrica. Ăsta-i sosul secret. Altfel, și prețul chimicalelor necesare pentru baterii e destul de volatil, iar orice fluctuație majoră va afecta pentru prima dată pe cei care cumpără celulele din alte părți. Și-apoi trebuie să mai luăm în calcul și frustrarea cliențiilor care astăzi pot plăti 30.000 de euro pe o mașină cu autonomie de 200 de kilometri. Și peste 12 luni apare același model cu capacitate dublă. Păi nu-ți vine să urli?
Și nu am luat în calcul chimicalele necesare pentru construcția lor. E nevoie de noi puncte de extracție. Poate d-asta s-au dus chinezii pe Lună?