VIDEO | Alina și Răzvan pentru prima dată în VR

Ce se întâmplă atunci când iei doi non-gameri precum Răzvan și Alina și îi arunci în VR? Ei bine, întrebarea asta mi-am pus-o și eu. Așa că i-am invitat frumos pe colegii mei dragi să lase munca deoparte, pentru puțin timp, și să se lase scufundați în lumea realității virtuale.

Vive, Oculus și PSVR. Cam aceștia sunt cei trei magi care ne bat la ușă să ne întrebe dacă am auzit vestea cea bună și dacă suntem pregătiți să acceptăm realitatea virtuală în inimile noastre. Ca gamer, eu am îmbrățișat de mult timp conceptul de VR. Chiar dinainte să încerc vreodată un astfel de device. Deoarece îmi imaginam impactul colosal pe care îl putea avea în viitorul industriei de gaming. Iar atunci când am pășit pentru prima dată în VR nu am rămas deloc dezamăgit.

Am avut dreptate

A fost pur și simplu uimitor. Parcă cineva mi-a scos ochii din cap și mi-a mutat câmpul vizual într-o lume care nu există. Iar ochelarii VR erau doar portalul prin care am făcut această trecere. Dar nimeni nu poate descrie ce vede și ce simte atunci când e în VR și să reușească să îi transmită emoțiile sale altui om. E pur și simplu imposibil. Realitatea virtuală trebuie încercată pe propria piele… sau pe proprii ochi mai bine spus.  

Entuziasmul meu nu se datorează headset-urilor în sine. Fiindcă tehnologiile VR sunt doar intermediul prin care noi ajungem în aceste lumi paralele. În mod cert partea hardware va evolua și standardele se vor îmbunătăți. Este doar o chestiune de timp. De exemplu, tehnologia VR a mai avut tentative prin anii ‘80 și ‘90. Dar nu era nici pe departe la nivelul la care a ajuns acum.

De aceea nici nu am încercat să fac un material despre performanțele PSVR-ului și m-am ferit să vorbesc despre rezoluții, comparații și alte minuni tehnice de genul acesta. Dar ca o mică paranteză, la acest capitol sunt total de acord cu restul lumii care a încercat VR și a vorbit despre neajunsurile tehnologiei. Adică faptul că rezoluția e slabă, controllere încă nu sunt standardizate și că mai e mult de lucrat la aceste aspecte.

Sunt un mare fan

După cum spuneam, eu sunt un mare împătimit a realității virtuale. Și mi-am propus să nu rămân blocat doar în experiențele mele cu tehnologia VR și să încerc să aflu impresiile altora după un prim contact cu un astfel de headset. Așa că mi-am luat PSVR-ul și i-am rugat frumos pe Alina și Răzvan să îl încerce alături de mine și să aflu ce părere au.

Acum vă las cu acest video de mai jos ca să vedeți reacțiile și impresiile noastre despre scurta incursiune în lumea magică a realității virtuale.