Taiwan e “amanta” Statelor Unite

Cu siguranță că cel puțin v-a trecut pe la urechi ceva despre Taiwan și China. Nu cred că există vreun sumar complet al situației, care să prezinte tot contextul. De aceea suntem aici, pe cele două părți ale ecranului tău.

Taiwan este o insulă din Marea Chinei de Est, mai exact la aproximativ 160 de kilometri la Sud-Est de China. 

Ca populație, sunt puțin mai mulți decât suntem noi, adică 23 de milioane de locuitori. Ca suprafață, Taiwan are puțin peste 36 de mii de kilometri pătrați, adică e aproape cât regiunea Muntenia din România. De notat că nu am spus că Taiwan este o țară. Fiindcă e un pic complicat. Ține-te bine și fii atent:Până prin anul 1600, Taiwan era independentă. În secolul 17, a fost colonie olandeză. Și-a recăpătat independența pentru o scurtă durată, pentru a fi cucerită de China, care a stăpânit insula timp de două secole, până în 1875, când Japonia a câștigat controlul asupra Taiwanului. După înfrângerea Japoniei în Al Doilea Război Mondial, Taiwan a revenit Chinei. În acelați an, adică 1945, Republica Chineză a fost unul din membrii fondatori ai Națiunilor Unite. Acesta e un detaliu important. 

În China avea loc un război civil în perioada respectivă. Guvernul naționalist al Chinei a fost îndepărtat de către Partidul Comunist Chinez în 1949. Naționaliștii au fugit în Taiwan și au luat după ei cam un milion de cetățeni. Luptele au continuat până în 1979, dar conflictul nu s-a terminat vreodată oficial, nu a fost semnat vreun armistițiu între China continentală, numită acum Republica Populară Chineză și Taiwan. Fiecare din cele două guverne, atât cel naționalist din Taiwan, cât și cel comunist chinez, a susținut că este adevăratul guvern al Chinei. 

În 1971, ONU a dat afară Taiwanul și a recunoscut Partidul Comunist Chinez ca fiind conducătorul oficial al Republicii Populare Chineze. 

Taiwan Îndeplinește toate criteriile suveranității, atât sociale, economice, geografice, nu există decât o singură problemă: Pentru a fi recunoscută ca stat independent, Consiliul de Securitate al ONU trebuie să voteze asta. Și aici intervine skepsisul: Statele membre permanente, cu drept de veto, ale consiliului de securitate onu suntȘ Franța, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și, ai ghicit, China. Deci știm sigur cine nu pune ștampila de vot unde ar vrea Taiwanul.

În cele din urmă, majoritatea statelor membre ONU s-au sucit și au recunoscut Republica Populară Chineză ca fiind adevărata China.

Comuniștii chinezi consideră Taiwanul o regiune rebelă care trebuie reunită cu China continentală. Ei au anunțat sus și tare că orice tentativă de obținere a independenței va fi tratată ca o încercare de invazie. Și mai zic o chestie chinezii. Că o țară nu poate desfășura relații diplomatice atât cu Republica Populară Chineză și cu Taiwan în același timp. Practic, condiționează statele să aleagă o parte. Acesta este unul din principalele motive pentru care doar 13 state recunosc independența Taiwanului, printre care nu, nu se regăsește România și nici Statele Unite ale Americii. Astfel, nu se pune problema neapărat că majoritatea țărilor nu recunosc independența Taiwanului, ci aceea că sunt nevoite să mențină relațiile diplomatice cu China, datorită superiorității ei economice și politice.

În ciuda eforturilor Chinei de a îi opri dezvoltarea, Taiwan a devenit de-a lungul timpului un jucător important pe piața internațională și unul din cei mai mari producători de tehnologie. 59 de țări, precum și Uniunea Europeană, au relații diplomatice neoficiale cu Taiwan, ceea ce scoate la iveală unele caracteristici ale oamenilor, precum ipocrizia, dualismul și lăcomia. 

Adică jucăm la două capete. Nu acceptăm independența Taiwanului, ca să nu supărăm comuniștii chinezi, dar vrem să cumpărăm tehnologie de la ei. Fiindcă, ghici ce, textul pentru acest material și documentarea pentru el o fac pe un computer Taiwanez. Asus. Acer e tot din Taiwan, precum și HTC, asta ca să menționez doar branduri populare, deoarece cele mai mari companii Taiwaneze nu au nume atât de cunoscute. 

Actualul președinte chinez, Xi Jinping, a declarat răspicat că reanexarea Taiwanului e o prioritate și trebuie împlinită, chiar și cu posibilitea folosirii forței militare. 

Experții – nu știu cine sunt acești experți, dar mereu e vorba de niște experți la știri – spun că un conflict militar ar însemna nimicirea Taiwanului, având în vedere diferența majoră între cele două puteri militare. Pe de altă parte, asta se spunea și înainte să înceapă conflictul dintre Rusia și Ucraina. Mai există o similaritate cu acea situație: “exercițiile militare”. Exact cum spunea Vladimir Putin înainte de 24 februarie, așa spune Xi Jinping – că sunt exerciții militare. Eu cred că nu sunt, e încă o invazie, ascunsă în spatele acestui titlu. 

Și mi se pare că e o diferență mare între cum se făceau invaziile înainte, și cum se fac acum. Ce să mai, nici invaziile nu mai sunt ce au fost. Parcă erau mai asumate lucrurile înainte. Nu zic că era mai bine, dar parcă era mai clar.

Bun, hai să ne apropiem de zilele noastre. Pe 28 iulie, președintele Joe Biden și președintele chinez Xi Jinping au purtat o conversație telefonică lungă de 2 ore și 17 minute în care, culmea, Biden nu a adormit. Mai puțin surprinzător este limbajul pe care l-a avut președintele chinez, care a spus, într-o traducere liberă pe care mi-o permit, că “menținerea suveranității naționale și a integrității teritoriale chineze reprezintă voința a peste 1,4 miliarde de chinezi” și, legat de vizita doamnei Nancy Pelosi, Președintele Camerei Reprezentanților din Congresul American, programată în Taiwan, Xi Jinping a spus ”cine se joacă cu focul se va arde.” Mie mi se pare că e nevoie de destul de mult tupeu ca să îi spui președintelui Statelor Unite ale Americii, cea mai puternică forță militară de pe glob, să nu se joace cu focul. Chiar și oameni sus-puși din forțele de securitate americane au sfătuit împotriva vizitei doamnei Pelosi în Taiwan. Totuși, doamna s-a dus. Au fost vreo două zile de tensiune și suspans, ceva mai rău ca într-un film de Hitchcock. Nu s-a întâmplat nimic concret atunci, în timpul vizitei.

În ultima săptămână, China a trimis avioane de luptă, portavioane și drone militare în zone din apropierea Taiwanului și chiar pe spațiul aerian și marin taiwanez. Mai multe rachete au explodat în apropiere de Taiwan, în ceea ce este considerat un efort susținut de intimidare. 

În cazul unui conflict militar, dată fiind diferența între cele două entități, maximul pe care Taiwanul l-ar obține ar fi o întârziere a victoriei Chinei. În ce privește echipamentul militar, Taiwan o duce destul de bine, cumpărând arme de la prietenii lor neoficiali, Statele Unite ale Americii. Da, ai auzit bine, Statele Unite ale Americii, cel mai mare producător și dealer de arme al planetei Pământ, este principalul distribuitor de arme al Taiwanului. Iar Taiwan este principalul furnizor de microcipuri ai Statelor Unite. Ceea ce ne răspunde, în sfârșit la întrebarea “de ce își bagă americanii coada aici?” Statistic vorbind, americanii și-au băgat coada doar acolo unde au avut un interes direct. La fel se întâmplă și acum, doar că, am eu o vagă impresie că îi cam tremură pamperșii pe el lui Joe Biden când vede puterea militară chineză.

Vezi clipul complet mai jos: