După şapte ani de absenţă dureroasă pentru fanii devotaţi, se întoarce pe rafturi primul model Air Jordan, cel care are toate caracteristicile vizibile din seria Nike Air si Nike Classic. O reparaţie morală pentru cei care-l adoră încă pe Michael Jordan, legenda NBA, cel mai iubit jucător de baschet din toate timpurile. Iar pantofii ce-i poartă numele sunt la fel de sus în ochii admiratorilor.

La peste trei decenii de la lansarea celor dintâi modele, Air Jordan rămâne pentru mulți un brand ce spune povestea unui adevărat campion. Acel campion care a spulberat record după record şi care a luat cu eleganţă titlu după titlu. Clipa istorică în care a câştigat titlul NBA a intrat în manualele sportive la pachet cu pantofii-simbol ai victoriei. În decembrie 2017, întreaga lume pasionată de performanţă saluta cu entuziasm revenirea modelului Air Jordan 3 “Ciment”. Aşa cum scrie şi pe etichetă, aceşti pantofi sunt clădiţi pe nimic altceva decât pe textura cimentului.

Modelul lansat în 1987 a stârnit controverse încă de la apariție, întrucât era pentru prima dată când un atlet afro-american îşi asocia imaginea cu un brand faimos într-o reclamă televizată. Așa a luat naștere sloganul “It’s gotta be the shoes”. Michael Jordan a contribuit cu destule inovații, odată cu lansarea versiunii Air Jordan 3. Din dorința lui de a pune piele de animal pe încălțăminte, Michael Jordan a introdus în compoziţie pielea de elefant. O manevră care azi, probabil, i-ar aduce câteva sute de vegani şi de ecologişti cu pancarte în faţa porţii de acasă, dar asta-i altă discuţie.

“Nu puteai să dormi când Michael Jordan își dorea ceva”, povesteşte designerul Nike, Tinker Hatfield. Producătorii de încălţăminte sportive au schimbat întreaga linie în câteva săptămâni şi au dat naştere logoului deja celebru, “The Jumpman”, emblema care apare pe călcâiul fiecărei perechi de Jordan .

Modelul de imprimare a pielii a rămas intact până la versiunile din 2011, chiar dacă pielea și forma generală a pantofilor s-au mai revizuit puţin, pe ici, pe colo. Pentru 2018, însă, Jordan a dat lovitura și s-a întors la un model care a făcut furori, Printre atuuri se numără calitatea pielii și emblema “Nike Air” imprimată pe călcâi. E drept că pantofii din 2018 nu seamănă perfect cu versiunea pe care a purtat-o Michael Jordan atunci când a înscris pentru istorie, dar sunt perfect realizați după calapodul din ediția ’94.

Pantofii Air Jordan 3 “Cement” 2018 nu sunt un model comun din gama lui Michael Jordan și vor fi mult mai greu de obținut decât celelalte modele. Firma Nike a anunțat deja că va reduce masiv numărul de exemplare la lansarea acestui model. Cu alte cuvinte, dacă pui mâna pe o pereche, ești un norocos. Şi tot cu siguranţă Jordanii ăștia te vor face să plutești, precum Michael Jordan însuşi pe terenul de baschet în 1991. Pentru că, deşi se cheamă “Cement”, eu de aici de unde sunt deja sunt convins că-s beton!

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *