VIDEO – NIKE – Cel mai vândut brand de produse sport

Marca Nike a devenit etalon pentru mai toate sporturile cunoscute omenirii și, potrivit site-urilor de specialitate, își menține poziția de lider în topul celor mai vândute branduri sportive. Fondatorii firmei au fost Phil Knight, un tânăr absolvent ai facultății de jurnalism, și Bill Bowerman, antrenorul său din anii studenției. Compania a apărut în primă fază sub numele de Blue Ribbon Sports, în 1964, în statul Oregon, și a avut ca prim sediu social portbagajul mașinii lui Phil. Literalmente, portbagajul, undeva între cric și roata de rezervă.

Brandul a apărut imediat după o călătorie întreprinsă de Phil în Japonia. Acolo, el a aranjat un contract de colaborare cu brandul sportiv Onitsuka Tigers, ale cărui produse l-au impresionat. Contractul îi permitea tânărului american să distribuie pantofii sport produși de compania japoneză pe coasta de Vest a Statelor Unite. La aflarea veștilor, fostul antrenor al lui Phil, Bill Bowerman, a decis să îi devină partener de afaceri fostului său învățăcel. După doi ani în care firma a avut ca sediu portbagajul mașinii lui Knight, băieții și-au deschis primul magazin oficial. Cinci ani mai târziu, în 1971, toate legăturile dintre Blue Ribbon și Onitsuka Tiger au fost rupte, iar micuța companie americană a fost redenumită. Din acel moment, Nike a prins viață.

nike brand sport

De-a lungul timpului, Nike a strâns un palmares de colaborări demne de invidia competitorilor. Compania americană se poate mândri cu nume precum Tiger Woods, al patrulea în clasamentul celor mai bogați sportivi din lume. Tot în portofoliul Nike figurează și Cristiano Ronaldo, desemnat jucătorul numărul unu al planetei în 2016, alături de Roger Federer, supranumit „cel mai bun tenismen din toate timpurile”, respectiv baschetbalistul american LeBron James.

O altă colaborare impunătoare o constituie parteneriatul dintre Nike și Apple. Cele două companii au lansat Nike+iPod, aplicația care le permite alergătorilor să își monitorizeze efortul și progresele în iTunes sau pe site-ul Nike+.

nike sport brand
Mark Parker, CEO la Nike, și Steve Jobs, CEO al fimei Apple, la evenimentul de lansare a colaborării dintre cele două companii. (Foto: Mike Ehrmann/WireImage)

Azi e imposibil ca brandul Nike să treacă neobservat, indiferent de articolul vestimentar pe care este imprimat. Este prezent în aproape toate țările lumii și în aproape toate ramurile sportive, ceea ce îi conferă un binemeritat loc fruntaș în topul celor mai populare echipamente pentru făcut mișcare și, mai important, pentru făcut performanță.