Somnul, aliatul tău în lupta cu kilogramele

somnul

Somnul este activitatea pe care mulți o ignorăm în neștire. Cele opt ore de somn recomandate de medici sunt cunoscute de mulți doar în weekend-uri, iar asta, după cum știi și tu, nu are cum să fie un lucru pozitiv pentru sănătate. Pe lângă efectele adverse asupra concentrării și a productivității, somnul insuficient sau efectuat în intervaluri nepotrivite afectează atât performanțele fizice, cât și eficiența unei diete. Dar dacă dormi suficient vei putea să alegi mâncare mai sănătoasă iar corpul tău va arde grăsimile mai eficient.

Cât ar trebui să dormi în fiecare noapte

somnul - cate ore ar trebui sa dormi

Potrivit cercetărilor, corpul uman are nevoie de minimum șase ore de somn pe noapte, iar ce trece de zece îți face rău. În caz că te întrebi de ce nu îți face bine să dormi mai puțin de șase ore, trebuie să știi următorul lucru: corpul resimte lipsa de somn exact cum percepe stresul, iar asta îți schimbă mai multe procese esențiale.
În momentul în care corpul tău resimte stres, anumite substanțe chimice vor ajunge în sânge, cum ar fi adrenalina și cortisolul. Acești hormoni te vor face să te ”pregătești” la nivel de subconștient pentru o perioadă dificilă, iar asta te va face să fii mai flămând. Astfel vei fi tentat să te hrănești mai mult și mai puțin sănătos pentru a avea energie.

Cele mai tentante gustări atunci când ești obosit sunt cele care conțin mult zahăr și mai multe grăsimi decât este necesar. Mai mult decât atât, exagerarea cu gustările dulci îți face rău pe termen lung, putând să ducă la diabet și la alte boli similare.

Lipsa de somn îngrașă

Din moment ce există un dezechilibru între numărul de calorii consumate și cele pe care le arzi prin efort, corpul tău va depozita caloriile suplimentare sub formă de grăsime. Efortul intelectual nu arde suficiente calorii încât să mențină un om în formă, iar lipsa de somn nu o să te ajute să atingi nici un obiectiv important. De aceea, așa cum menționam mai sus, orele de somn sunt foarte importante dacă vrei ca organismul să fie ‘prietenos cu tine’ în următoarea zi. Indicat este ca intervalul de odihnă să fie între orele 22:00 – 6:00, cele opt ore de somn fiind suficiente pentru o zi normală. Și evită cofeina, nicotina și alcoolul înainte de somn, nu te vor ajuta deloc.

Cum să adormi mai ușor

Lasă telefonul departe de pat și trece-l pe modul de noapte sau activează funcția Do Not Disturb. Dacă telefonul tău îți permite asta, activează respectiva funcție în mod automat. Și mai fă un lucru, redu lumina din camera în care vrei să dormi pe măsură ce se înserează. Oprește toate electronicele din dormitor, și aici mă refer la televizor, laptop și tabletă, dacă evident, ești dependent de ele. Încearcă să fii în pat la aceeași oră, în fiecare seară. O să vezi cum corpul tău se va obișnui cu acest program și nu vor mai exista probleme precum tulburări ale somnului.

Dacă adormi greu, încearcă cititul. Acesta te ajută, dar numai dacă implică o carte, nu un ecran. Dacă nu obții rezultate, mergi la medic și urmează-i sfaturile. S-ar putea să fie nevoie să faci câteva schimbări mai mari în viața ta. Până atunci, încearcă să te odihnești corespunzător și vezi dacă simți vreo schimbare.