Skoda Enyaq iV 80 – Peste VW ID.4

De multe ori când două mașini sunt construite pe aceeași platformă, cu aceleași tehnologii și motoare, există riscul să fie prea asemănătoare între ele. Nici vorbă de asta dacă ne referim la Skoda Enyaq, un model care la bază este foarte asemănător cu Volkswagen ID.4, dar în practică se deosebește de modelul german din multe puncte de vedere.

Ce este identic? Păi ambele sunt construite pe platforma MEB a grupului Volkswagen, ambele au aceiași acumulatori și aceleași motoare, iar tehnologiile sunt și ele aceleași pe cele două modele.

Ce este diferit? Skoda a ales să facă Enyaq un model mai puțin futurist din punct de vedere al designului. Enyaq arată ca oricare alt SUV sau crossover din gama constructorului ceh – ba chiar are și o grilă convențională în partea din față, chiar dacă ea este complet închisă și nu servește decât un scop estetic.

Suntem convinși că pentru cineva care nu e prea atent la mașini, diferența între Enyaq și Kodiaq nu va fi una majoră, ba chiar s-ar putea să le confunde dacă nu sunt una lângă cealaltă. Aceeași filosofie de design, mai convențională, este regăsită și la interior care la rându-i nu este la fel de futurist ca în ID.4.

Este însă mai spațios, iar în cazul exemplarului de test foarte bine dotat (și care costa peste €60,000) și foarte luxos. Pielea maro/coniac dă o notă premium interiorului, ajutată de trapa din sticlă ce poate fi deschisă, materialele în general foarte bune și sistemul de infotainment ce rulează pe un ecran mare și foarte luminos, de 13 inci.

Odată ce te pui în mișcare în Enyaq, vei fi plăcut surprins de confortul la rulare. Exemplarul de test avea amortizoare adaptive și jante de 21 de inci, însă ni s-a părut mult mai confortabil decât ID.4, care la rândul său se comporta foarte bine peste denivelări. Ambele sunt vehicule electrice foarte reușite, iar noi nu știm pe care să-l alegem – hai mai bine să vezi video-ul să te ajute să iei decizia.