Revolutia Harley Davidson: Pan America
Harley Davidson a fost, este și va fi între cele mai răsunătoare nume din lumea motocicletelor și nu numai.
Ce este interesant la constructorul american este că, din când în când, se aventurează în lumi necunoscute, între modele atipice lui, în acțiuni revoluționare, remarcabile. Primul pas a fost cel al inventării segmentului „Chopper”, unde modelele Road King și Softail au fost adevărate pietre de hotar. Tot așa, segmentul „Touring”, reinventându-l și schimbându-l fundamental de la aparițiamodelului „Street Glide” în Grand American Touring. Bineînțeles, nu putem să uităm spectaculoasa șiremarcabila apariție a modelului „V-Road”, care a zdruncinat piața „Muscle Bikes”. Iată că, Harley Davidson intră cu model complet atipic istoriei lor, în segmentul „Touring” cu modelul Pan American1250.
Probabil că nimeni nu ar fi crezut acum câțiva ani că Harley Davidson va intra pe acest segment, iar dacă ar fi crezut, ar fi privit sceptic această intrare. Mărturisesc că și eu mă aflam în această categorie, până am mers cu Pan America.
Spre deosebire de întreaga gamă Harley Davidson, modelul Pan America, iese din tipare și intră în forță într-o lume nouă pentru constructorul american, reprezentând cu mândrie renumele.
Pan America este o motocicletă modernă, adaptată unor călătorii lungi cu diverse schimbări de vreme și de suprafață de rulare. Interesant este că, trecerea de la asfaltul uscat la cel umed, sau la suprafețe nisipoase, noroioase sau acoperite de frunze se face cu ușurință printr-o simplă apăsare de buton. Totodată, aplicația Harley Davidson se cuplează prin telefon cu ecranul motocicletei arătându-ne rapid traseul pe GPS, variantele de mers și felul călătoriei. Aplicația va înregistra călătoria și vei intra în lumea HD Rides.
Specificațiile tehnice ale surprinzătoarei Pan-America sunt: motorul Revolution-Max, cu 2 cilindri în V, de 1252 cmc, care are 152 CP la 9000rpm și dezvoltă 127 Nm la 6750 rpm; o cutie în 6
trepte manuală; un rezervor de 21,2 litri; o greutate de 245 Kg și o înălțime a șeii de 1510 mm. Cu un preț ce pleacă de la puțin peste 16.000 Euro.
Ca orice vehicul al zilelor noastre, nici Pan American nu a făcut rabat de la un ecran mare plin de informații și nici de la butoane. Ambele părți ale ghidonului sunt pline de butoane, cauză din care avertizorul sonor și semnalizatorul sunt puse în poziții cu acces complicat. Tot la categoria asta se încadrează și cricul, care e micuț și ușor escamotat de pedala de ambreiaj.
Poziția la drum este înaltă și oferă siguranță și confort. Modurile de condus (rain, road, off-road și sport) schimbă fundamental comportamentul motocicletei, de la una foarte lentă cu delay la
pornirea de pe loc pe modul Rain, până la una agresivă și fâșneață pe modul Sport. Motocicleta este foarte manevrabilă și, fie că ești în trafic aglomerat, fie că ești pe autostradă sau fie că ești pe teren accidentat nu există nici un moment în care să te simți nesigur. Motocicleta este stabilă, iar unghiurile de înclinare pe viraje se apropie foarte mult de categoriile Sport și Street Fight. Mi-ar fi plăcut ca modelul pe care l-am testat să fie echipat și cu portbagaje pentru a vedea și comportamentul ei când e încărcată.
Trebuie să recunosc că, Harley Davidson Pan American m-a surprins plăcut. Chiar dacă condițiile de omologare Europene au redus semnificativ „legendarul” sunet Harley Davidson și forma
motocicletei este total atipică pentru ei, Pan American e capabilă să satisfacă multe gusturi, mai ales pe ale celor pasionați de categoria Touring, de drumurile lungi, de modernitate și de gadgeturi electronice.
Dați un click pe link-ul de mai jos pentru un review interesant.