Coborâm la prima – Primul film inspirațional românesc

Coborâm la prima este primul film inspirațional românesc și este regizat de către Tedy Necula. În alte cuvinte, scopul filmului este să inspire lumea. După ce l-am văzut, pot spune că pentru unii, scopul va fi indubitabil atins.

Întreaga producție a fost filmată într-un platou făcut să arate exact ca în acel metrou încântător de pe magistrala 4. Știți voi, care e plin de graffiti și miroase a înălbitor expirat, împletit cu o aroma suavă de ouă stricate. Povestea filmului este simplă. În dimineața de după tragedia de la Colectiv, un grup mare de oameni se urcă în metrou cu scopul de a ajunge la destinație. Pe drum, metroul are parte de o defecțiune tehnică și călătoria se oprește. Oamenii din acel sortit vagon în care are loc acțiunea rămân prinși și așa începe inevitabila socializare dintre ei.

Inițial ni se prezintă poveștile fiecărui om și în acest fel se stabilește o bună familiarizare cu personajele. Rolurile sunt jucate bine după părerea mea, distribuția de calitate și în afară de un accent forțat al unei „moldovence” de peste Prut, nu mi s-a părut ceva prea fals. Constantin Cotimanis are un rol surpriză în film și talentul său își spune cuvântul pe marile ecrane.

 A existat un moment foarte frumos în care se întrerupe curentul și toți oamenii prinși in vagon își aprind lanternele de la telefon în semn de respect pentru tragedia de la Colectiv. Fără exagerare, a fost rupt din film, dar ideea a fost foarte bine implementată.

Aflat la prima sa regie de lung metraj, Tedy Necula face o treabă foarte bună. Cel puțin din punctul meu de vedere, modul în care a fost filmată producția poate fi doar lăudat. Din nefericire, Tedy suferă de o boală extrem de gravă, tetrapareză și nu știm câte alte producții vor mai avea amprenta sa. 

Ce nu mi-a plăcut la film, în schimb, este evoluția firului narativ. Nu mă refer la dialog, fiindcă a fost destul de credibil pentru gusturile mele. M-am bucurat să văd că nu au folosit expresii inexistente limbii române, care sunt prezente doar în mintea americanizată a scenaristului.

După cum spuneam firul narativ mi-a plăcut cum a început, m-a atras cu poveștile separate a fiecăruia și interacțiunile dintre personaje mi s-au părut naturale în mare parte. Dar la un moment dat, introducerea pare că se extinde până la deznodământ, după care se termină totul. Intriga ori nu am observat-o ori a fost non-existentă, și până să mă lămuresc cu ce se întâmplă, domnul Cotimanis susține un monolog, după care repornește metroul, ajunge la destinație și curge genericul.

Concluzia la care a dorit filmul să ajungă este că uneori avem nevoie de un eveniment nedorit să se întâmple ca să ne putem apropia unii de alții. Înțeleg perfect mesajul și complet sunt de acord cu el. Ideea este să fie inspirațional și sunt sigur că unii norocoși mai aerisiți la minte decât mine se vor bucura de el. Și îl vor lua ca atare. Poate chiar îi va influența într-un mod pozitiv și vor face o mică schimbare în viața lor.

Totuși, modul în care a fost redat mesajul, cu un început care durează trei sferturi din film, ca apoi să urmeze din neant un discurs, m-a scos din vrajă. Și m-a lăsat cu un gust puțin amar. Fiindcă îmi doream să fie scris mai bine. M-a făcut să țin cu filmul și să îndrăgesc anumite personaje. De aceea sunt și puțin vexat.

În concluzie, opinia mea este că filmul Coborâm la prima nu este rău intenționat. Are un mesaj frumos și își dorește să inspire. Apreciez foarte mult pozitivitatea pe care își dorește să o emane, dar faptul că deznodământul apare brusc, de nicăieri și pare că a fost introdus în grabă, pe mine m-a scos din experiență.

Cu toate acestea, vă încurajez să vedeți acest film. Doar să fiți mai iertători decât am fost eu cu prezentarea acțiunii și finalizarea ei.