Review de film | Bird Box de pe Netflix – Nu trebuie ratat!

DSC04279.CR2

Nimeni nu iubește un scenariu apocaliptic mai mult decât mine. Printre filmele mele preferate se numără The Road, iar jocul meu preferat este The Last of Us. Atunci când am auzit de Bird Box, am spus că neaparat trebuie să îl văd. Nu m-a dezamăgit deloc, fiindcă pentru mine, experiența a fost incredibilă și mi-a plăcut la nebunie. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, dar alți 45 de milioane de oameni au fost la fel de curioși și au dat Play la filmul fenomen de pe Netflix.

Dacă deschizi ochii, mori

Direcția timpului curge în două direcții simultan. Odată ni se prezintă evenimentele din trecut, ce au dus la eradicarea speciei umane și a civilizației. Apoi, timpul trece în prezent, când protagonista interpretată de către Sandra Bullock are grijă de doi copii mici, cu toții legați la ochi și înspăimântați.

Ideea filmului este simplă. Dacă nu esți baricadat într-o incintă și te uiți afară, mori. Dacă te uiți pe un monitor la ce e pe camere, mori. Dacă deschizi un ochi și te uiți pe un geam, mori. Dar nu de uimire, ci din cauză că ce vezi te face să te sinucizi. Aici constă cheia și elementul proaspăt pe care îl aduce Bird Box, față de alte filme post-apocaliptice. Explicația nu o voi da aici, dar ce pot spune este că sunt recunoscător ca regia nu s-a concentrat pe motivul din spate, ci pe drama oamenilor din situația respectivă.

Nu distrug corola de minuni a lumii

Spun asta din pricină că misterul aproape niciodată nu este egalat de explicația din spate. Cu cât lucrurile rămân mai obscure, cu atât „corola de minuni de lumii” nu este distrusă și reușesc să rămân ancorat în sacru. Nu îmi amintesc vreo producție în care, la final, motivele pentru care societatea a fost distrusă să fi fost pe măsura defășurării acțiunii. Ca în The Walking Dead de exemplu. Nu îmi doresc să știu cum au apărut zombii. E suficient că știu ce se întâmplă. De aceea susțin că într-o astfel de situație, explicațiile să fie cât mai banale, în termeni vagi, fiindcă pe noi nu ne incită motivele din spate, ci misterul în sine. E ca la magie. Știm că nu există așa ceva, dar ne place să fim păcăliți.

Lupta pentru supraviețuire și jocul baba oarba continuă

După ce un grup de străini se baricadează într-o casă, totul se așează, iar haosul de la inceputul filmului încetează. Bineînțeles, fiind un grup de străini, totul se duce de râpă din lipsa unanimității în gândire și alegeri. John Malkovich apare în film și este genial. M-am regăsit mult în personajul său, fiindcă deși nimeni nu îl suporta, mereu avea dreptate. Lupta pentru supraviețuirii și jocul baba oarba continuă. Scenariul este tipic într-o astfel de situație, dar asta nu înseamnă că este un lucru rău. Fiindcă este bine compus și mereu m-a făcut să fiu sufletul la gură.

În mare, tot ce se petrece în acest film fantastic are de-a face cu supraviețuirea. Iar Sandra Bullock este excepțională în rolul ei. Nici o secundă nu am fost scos din imersiunea experienței. Atmosfera este genială din punctul meu de vedere. Tensiunea m-a cuprins din primul minut, iar a tot crescut pe întreaga sa durată. Sunt sigur că filmul nu e pentru toată lumea, dar dacă îți plac producțiile de tip thriller, cu suspans de nici nu îți vine să te ridici să te duci la baie, Bird Box poate fi o alegere perfectă pentru tine.