RECENSĂMÂNT ONLINE 2022 – Cum te autorecensezi? – Cavaleria.ro

Eyo omule, bine te-am regăsit. Probabil că ai tot auzit în ultimele zile despre recensământ și faptul că, pentru prima dată în istoria noastră, datele sunt prelucrate în totalitate digital. Mai mult decât atât, poți trece chiar tu prin acest proces, deci practic să te autorecensezi.

Hai să-ți spun câteva curiozități apropos de acest proces. România se află la al 13-lea recensământ, primul fiind făcut în anul 1838. Ca definiție, recensământul este o operație administrativă care constă în înregistrarea statistică a datelor supuse observării, spre exemplu: populația, animalele, vehiculele, etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune dată. Deci o numărătoare a diferite puncte de interes. După revoluția din 1989 am avut parte până acum de 3 recensăminte: în 1992, 2002 și ultimul în 2011. Recensământul Populației și al Locuințelor 2021, la fel ca Euro 2020 sau Dubai EXPO 2020, are loc în alt an decât cel pe care îl regăsești în denumire. De ce? Pai chiar dacă pare că toată lumea a uitat de ea, suntem totuși într-o pandemie, așa că Institutul Național de Statistică a hotărât amânarea desfașurării pentru anul 2022.

Un ultim lucru pe care vreau sa ți-l spun este că fiecare cetățean are obligația de a răspunde acestei acțiuni și refuzul sau completarea eronată vin cu riscul unei amenzi. Până la urmă “Participarea la recensământ este o îndatorire cetățenească pe care o îndeplinim fiecare pentru comunitatea în care trăim, deoarece cu toții ne dorim un viitor mai bun pentru noi și generațiile următoare”. Vorbe frumoase luate de pe site-ul oficial.

Vezi în clipul de mai jos cum completezi formularul pas cu pas.