Prima mașină electrică produsă în România vine în 2024, Mercedes Lansează ‘Maybach-ul Săracului’ în China

Ford va produce la Craiova un nou vehicul comercial usor ce va veni și cu variantă full-electrică începând cu anul 2023. Modelul al cărui nume nu a fost încă dezvăluit va avea atât propulsoare clasice cu ardere internă (pe benzină și diesel), dar și o variantă full-electrică (care va fi dezvăluită în 2024).

Bucureștenii vor plăti de la anul de până la 7 ori mai mult pentru locurile de parcare de reședință. Dacă acum taxa anuală pentru un loc de parcare variază între 84 și 37 de lei (în funcție de zonă), din 2022 ea va crește până la 600 de lei, pentru un loc în zona centrală a capitalei. Măsura a fost întâmpinată cu păreri împărțite: unii sunt nemulțumiți că vor avea mai mult de plătit, alții sunt de părere că privilegiul de a avea propriul loc de parcare nu poate fi dat aproape pe degeaba, cum este cazul astăzi.

Renault a anunțat că va limita modelele sale viitoare la 180 km/h, iar primul model pentru care va aplica această măsură este noul Megane full-electric ce va fi lansat in 2022. Dacia va urma exemplul companiei mamă, însă nu știm pe care dintre modelele sale va implementa limita. Mai vorbim în video despre Hyundai Kona N, un fel de hot hatch pe papainoage, dar și despre Maybach-ul săracului lansat de Mercedes-Benz în China. 

Mai multe în clipul de mai jos: