Idei de ținute pentru această primăvară
A sosit momentul să vorbim în sfârșit de idei de ținute pentru primăvară. Am analizat trendurile dictate de marile case de modă, am luat pulsul străzii, iar acum ne putem inspira. După cum știi eu recomand întotdeauna să folosim trendurile doar ca inspirație, iar nota personală să nu lipsească niciodată. Doar nu vrem să ne transformăm cu toții în manechini pe același podium, din aceeași colecție, a aceluiași designer. Ai prins ideea, nu?
Îți recomand în primul rând să adaugi treptat mai multe culori garderobei tale. De la griuri, bejuri, culori de pământ și până la pasteluri. Nu te sfii să adaugi o pată de culoare unei ținute monocrome, ori formată din culori neutre. Poți alege fie un accesoriu, fie un element vestimentar. La capitolul textile, putem păstra cașmirul, bumbacul evident, dar înlocuim lâna merino cu lână structurată, ușoară sau chiar în combinații cu fetru ori bumbac. Jeanșii negri îi înlocuim cu cei prespălați dar și cu pantalonii casual inspirați din cei de la costum.
Sport-casual
O combinație pe val care m-a cucerit și pe mine este cea dintre elementele casual, elegante și cele sport. De fapt este și trendul major în materie de ținute. Mai multe elemente, unele noi, altele vintage, combinate cu piese de la branduri de lux, alături de pantofi sport de la branduri de nișă. Acest amalgam de culori și stiluri, bine controlat și echilibrat se poate transforma în ceva special, de bun gust. Este foarte important să existe un echilibru între piese, culori și materiale, și evident sunt de evitat exagerările. Mai ales dacă nu controlezi foarte bine combinațiile de stiluri.
Mie, de exemplu, îmi place mult combinația dintre jeans, tricou și jachetă din denim, alături de un pardesiu clasic. La fel de interesantă mi se pare și combinația dintre botine Chelsea cu jeans, alături de un tricou supradimensionat și cu multe accesorii la gât ori la mână. Poți de asemenea să combini o pereche de pantaloni chinos cu o cămașă albă clasică, dar să adaugi o jachetă din piele și pantofi sport. Joacă-te fără griji cu elementele, culorile și materialele și nu-ți fie teamă să experimentezi. Cuvintele care definesc moda acestui an sunt supradimensionarea și eclecticismul.
Supradimensionări
De două-trei sezoane încoace mai toate elementele vestimentare suferă de supradimensionare, adică devin mult mai ample, mai largi și mai voluminoase. De acest tratament au parte toate hainele și accesoriile, așadar cu siguranță vei găsi ceva pe placul tău. Avantajul major al acestor elemente este că ascund adevărata siluetă, ceea ce înseamnă că pot fi purtate de mai multe categorii de oameni cu diferite conformații. Însă, și aici există un dar. Fiecare element în parte trebuie folosit cu un scop bine definit și nu trebuie să exagerezi cu ele în speranța că îți ascunzi formele voluminoase, ori că nu vei mai părea prea slab. Dacă folosești greșit elementele, ori în mod exagerat, poți ajunge chiar la un efect invers. Astfel, dacă ești slab și scund ca mine, evită hainele exterioare foarte lungi și largi care te vor face să pari prea scund.
Poți purta pantaloni ceva mai largi și drepți, alături de jachete cu umeri mai lați, însă ai mare grijă la lungime. În cazul în care ești mai corpolent, evidențiază-ți zonele subțiri, cum ar fi picioarele, gâtul și încheieturile. Ferește-te de efectul de bilă prin asocierea de prea multe elemente în partea de sus. Dacă exagerezi cu elementele în partea superioară, picioarele vor părea prea subțiri, iar întreg ansamblul va părea o bilă cu picioare. Tu poți purta fără probleme jachete supradimensionate mai lungi, care te vor face să pari mai suplu și mai zvelt, dar evită pantalonii foarte largi. De regulă la bărbați, depunerile de grăsime, ori localizările grase, sunt adesea mai prezente în partea superioară, adică la brațe și burtă, în timp ce picioarele sunt mai subțiri. Așa că, nu-ți face un deserviciu și nu-ți îngroșa picioarele.
Culori
Așa cum spuneam, primăvara este o perioadă de tranziție de la mult negru, tonuri de gri și culori de pământ, spre efervescența și explozia de culori din vară. Astfel poți începe să porți mai des culori, chiar și print-uri, dar nu exagera cu ele. Așteaptă până vine vara și te vei bucura de culori și imprimeuri de toate felurile.
Mie îmi plac cel mai mult culorile de pământ, cum ar fi ocru, biege, camel, acaju și chiar olive, burgundi sau vișiniu. Aceste culori merg de minune alături de negru și gri, dar pot fi asociate la fel de bine și cu denim clasic ori prespălat. Poți de asemenea să adaugi câte un element într-o culoare puternică, mai ales dacă alegi o ținută monocromă. De exemplu, un pardeiu galben, ori o bluză vișinie cu siguranță te vor scoate din anonimat.
Concluzie
Moda este din ce în ce mai libertină, mai nonconformistă și mai permisivă ca niciodată. S-au dus demult trendurile fie pe care le respectai sau nu, s-a dus și vorba nu ești la modă, iar cel care dictează ce se poartă ești tu. Cel puțin ce porți tu, ce stil alegi să abordezi și cum vrei să îți definești ținutele. Experimentează, joacă-te și nu-ți fie frică să greșești. Chiar dacă ești dintre aceia care spun că nu sunt interesați de modă, ori că nu respectă vreun stil, ei bine te înșeli. Inevitabil, dacă-ți cumperi haine de la mall, de pe internet sau chiar de la un SH obscur, tot respecți un stil și te încadrezi într-o modă. Așa că, cel mai bine este să combini lucrurile după bunul plac și astfel să te aiguri că ești original.