Sunt un cinefil și recunosc asta. Am văzut foarte multe seriale ”la vremea mea” și nu mai țin minte nici un sfert dintre ele. Pe multe le-am ”ascultat” în timp ce rulau pe al doilea monitor, de cele mai multe ori acoperite de alte ferestre de Chrome. Știu că ești curios, așadar, te invit să arunci o privire pe sugestiile mele de film. Îți garantez că te vor ține cu ochii lipiți de ecran până la filnalul episodului sau al sezonului, dacă ai un weekend de lenevit. Aș putea spune că te fac să amâni și necesarele drumuri până la baie însă surpriză: acum că le poți viziona și de pe telefon. Dacă ai semnal bun la WiFi ” la locul sacru” dacă nu există o rezolvare, aici!

Mai jos am ales șase seriale bune pe care le-am urmărit și pe care ți le pot recomanda. Stai liniștit, mai sunt și altele mai mici, mai necunoscute sau mai ciudate. Sigur găsești unul din această listă pe care să nu îl fii văzut.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Netflix – Ray Donovan

Ray este omul la care apelezi dacă ești unul dintre ”bogătanii” din LA. Mai exact dacă ai prea mulți bani, un control foarte redus al impulsurilor și faci doar prostii pe care încerci apoi să le acoperi. La fel ca mulți dintre profesioniștii pe care îi admiri, se descurcă foarte bine să rezolve problemele altora și mai puțin pe cele ale familiei sale. Acțiunea se dezvoltă ceva mai greu așa că ai puțină răbdare, abia după primul sezon ajungi să îi cunoști fricile și problemele actorului principal. Apoi se lasă cu capete tăiate.

Netflix – Narcos

Da, știu că ai auzit de el. A ajuns la al treilea sezon și este așa cum trebuie. Am urmărit și alte variante ale poveștii de groază din Columbia care au început cu Pablo Escobar și încă planează asupra țării sub forma oamenilor care o conduc și acum, și nu am găsit o ilustrare mai bună a conflictului. Da, în Columbia încă se produce cocaină la nivel industrial și desigur, se exportă ilegal, mai ales în Statele Unite și Mexic. Actorii sunt buni, scenele de luptă nu sunt exagerate și povestea urmărește firul narativ al istoriei. Ultimul sezon l-am văzut pe avion într-o deplasare și recunosc că deși aș fi putut dormi nu consider deloc că am pierdut timpul. Atenție, ai nevoie de subtitrare, majoritatea scenelor sunt vorbite în columbiană. Îți recomand subtitrarea în limba engleză, e mult mai precisă decât traducerea în limba română.

Netflix – Breaking Bad

Cinci sezoane de încurcături, împușcături și minciuni generate de dorința de a face bani. Cu lopata. Walter White, profesor la universitate, află că are cancer și dintr-o dorință disperată de a lăsa o moștenire familiei sale se apucă de produs metamfetamină. Împreună cu unul din studenții săi, desigur. Operațiunea se dezvoltă atât de mult încât desigur, apar o mulțime de conflicte cu nevasta, copiii și cumnatul său, care ce să vezi, este polițist. Chiar dacă sună ca o telenovelă, serialul este foarte bun. Eu l-aș mai vedea încă o dată dacă mi-ar permite timpul.

Amazon Prime Video – Bosch

Harry Bosch este genul de polițist justițiar, puțin rebel, pe care îl dai afară pe ușă și intră pe geam. Dramatismul serialului nu este exagerat deloc pe parcursul celor trei sezoane și te ține captiv tocmai prin caracteristicile umane ale detectivului. Nu e prost, nu este inconștient, daaaar, are ceva probleme psihice de când era mic. Însă este calculat. Dacă se poate spune asta. La începutul serialului pare că își face dreptate cu mâna lui, sătul parcă de legea încurcată care mai mult exonerează decât pedepsește, însă apoi suferă din cauza asta. Cu vârf și îndesat. Personajele și muzica sunt geniale.

Amazon Prime Video – American Gods

Nu are nici o legătură cu realitatea, nici cu istoria zeilor din orice regiune e globului. Cel puțin nu una pe care să o descoperi în primul sezon pentru că este un serial proaspăt. Îmi place aroganța cu care se poartă fiecare personaj și mai ales modul cum este filmat. Și-au dat silința să îți facă puțin pielea de găină măcar o dată pe episod. Recunosc, l-am urmărit ori cu căști, ori pe boxe, pe un ecran mare iar acestea sunt desigur amplificate. Nu vei înțelege prea mult după primele trei episoade, tocmai de aceea trebuie să le vezi și pe următoarele cinci. Coloana sonoră este cea pe care se pune accentul așa că scoate din dulap căștile bune sau leagă-ți boxele la televizor.

Amazon Prime Video – Hand Of God

Tot din gama serialelor semi-polițiste cu o tentă de religie și spiritualism, judecătorul Pernell Harris are o cădere nervoasă atunci când fiul său este ucis. În concluzie, găsește calea către Dumnezeu și are impresia că acesta îl îndeamnă la răzbunare. Așadar, își ia în serios rolul de judecător și se apucă de pedepsit sau înlăturat pe oricine îi stă în cale. Știu, este serialul cu numărul șase însă mie mi-a plăcut foarte mult actorul și de aceea l-am și pus pe listă. Este o dramă, așa că trateaz-o ca atare. Personajul principal este mai mult acaparat de gândurile și de trăirile sale decât de lumea înconjurătoare. Pe scurt, îl doare în cot dacă deranjează pe cineva.

You Might Also Like

5 Comments

  1. 1
  2. 2
  3. 3

    Salut Radu. Stiu ca nu sunt tocmai pe subiect insa am un thinkpad l470 si as vrea sa achizitionez un device pt storage pe care sa il tin tot.timpul atasat. Ce ai alege intre un sandisk flash (ultra fit) drive si un sandisk sd card (extreme pro)? Merci

    • 4

      Ambele sunt o soluție foarte bună, dacă nu folosești reader-ul de carduri atunci un SD e bun, dacă îl folosești mai des stick-ul e la fel de bun. Ca viteză sunt la fel de rapide.

  4. 5

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *