După multe plânsete și urlete de-alungul anilor că vrem shootere cu al doilea război mondial, acestea ne-au fost servite pe tavă. De la EA am văzut Battlefield 1 în 2016, iar recent ne-am trezit cu Battlefield 5. Spre deosebire pe primul, acesta are loc în cel de-al doilea război mondial. Dacă se ridică la înălțimea așteptărilor sau dacă se prăbușește ca o cometă, aflăm în următoarele minute.

punem naziștii pe pauză?

După părerea mea, trendul și cerințele cu cel mai faimos război mondial este pe sfârșite. Ori cel puțin așa îmi doresc. Fiindcă piața devine suprasaturată cu titluri precum Call of Duty: World War II, Battlefield 1, iar acum cu Battlefield V. Sincer, aștept să revină valul cu shootere moderne. Deși prefer schimbarea de peisaj cu titlurile menționate mai sus, sunt de părere că ar trebui să fie menținut un echilibru. În alte cuvinte, sunt bine venite, dar să nu exagerăm și să rămânem doar în trecut. Acestea fiind spuse, să nu divagăm prea tare și să rămânem concentrați pe traiectoria inițială.

Multiplayer fluid

Pe scurt, Battlefield V este un titlu bun, dar care încă nu este complet și are ceva defecte. Grafica este foarte bună, vedem culori vii și aprinse, care redau viață esteticului. Pentru mine însă, cel mai impresionant aspect al jocului este faptul că rulează excelent pe un PS4 Pro. Spre deosebire de Battlefield 1, la care am am observat scăderi în framerate în mediul online. Aici, totul merge strună. Nu am depistat nici o scădere în cadre pe secundă în timpul petrecut în multiplayer. Asta este esențial pentru un shooter, deoarece chiar și o scădere de 3-4 cadre pe secundă poate fi detrimentală pentru experiența unui jucător.

single player repetitiv

Partea de single player are aceeași formulă pe care au ales-o și în jocul anterior. Eu, am adorat campania solo din primul Battlefield. A avut o poveste extrem de bine scrisă și laolaltă cu soundtrack-ul excepțional, am avut parte de o experiență inedită. Sincer, m-a marcat cât de emoționante au fost povestirile în ramă. Acestea fiind spuse, Battlefield 5 face același lucru. Ceea ce nu e un lucru rău în esență, dar faptul că se copiază pe sine fără o urmă de reinventare, m-a lăsat rece.

În concluzie, avem un joc frumos cu un multiplayer fluid și cu o poveste repetitivă. Despre cum rămâne cu restul părților sale, aflăm în review-ul de mai jos. Vă urez spor la vizionat și numai bine!

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.