Mulți au fost începători la sală la un moment dat. Unii s-au ţinut, alţii au renunţat… din diferite motive. Scuza cel mai des întâlnită este timpul. Lipsa lui, mai precis.  Dar există și alte impedimente, cum ar fi accidentările sau problemele financiare.

În orice caz, atunci când ești începător, ești predispus la greșeli. Este normal. În acelaşi timp, trebuie să fii un pic pregătit, ca să le poți evita. La sală, o astfel de eroare se traduce în accidentări serioase. Cere, mai bine, ajutorul unui antrenor, la primele şedinţe. Dacă nu chiar pentru primele câteva luni.

Obiectivele prea ambițioase sau lipsa oricărui țel

Începătorii vin de obicei la sală din două motive. Pe de o parte, îi avem pe cei care vor doar să slăbească, indiferent cât, dar repede și ușor. Pe de altă parte, sunt cei care visează să devină cel puțin Arnold, cu un abonament pe trei luni şi, bonus, una gratuită!

Indiferent ce vrei să obții, este important să ai un obiectiv clar. Pe care să îți concentrezi mintea și eforturile. Dacă vei ținti prea sus, cum se întâmplă adesea cu începătorii în diverse domenii, de la fitness la antreprenoriat, s-ar putea să renunți la primul impas. Sau să nu vezi progresul pe care l-ai făcut și să ai impresia că ai eșuat.

O expresie motivațională a americanului Norman Vincent Peale sună cam așa ”Aim for the Moon and land among the stars”. În limba română, înseamnă să țintești luna și să pleci pe acel drum pentru că poţi ajunge ajunge printre stele.  

Este gândită pentru cei care pot să-și schimbe punctul de vedere, strategia după un eșec. Pentru că realitatea arată că mulți capitulează în faţa volumului de muncă necesar atingerii obiectivului.  De… rușine față de ceilalți, renunță complet. În loc să stabilească obiective mai ușor de atins, care să îi motiveze în continuare.

Exerciții și programe de antrenament ”după ureche”

În orice sport există antrenori, iar multe discipline nu pot fi practicate fără să fii supravegheat de un specialist și să respecți anumite reguli. Gândește-te la artele marțiale. Nu există antrenament fără sensei sau senpai. În lipsa oricăruia dintre ei, nu se ține antrenamentul. Atât sportivii, cât și conducătorii antrenamentului sunt conștienți că lucrurile pot scăpa de sub control.

Situaţia se schimbă la sala de forţă. Dacă te descurci singur și știi ce ai de făcut, numai bine! Însă, dacă ești o persoană dezorganizată în general, puțin probabil să te apuce ordinea fix la sală.

O altă problemă o reprezint naivitatea. Tot ce zboară se mănâncă. Există, la începători, categoria “Cutezătorii” – cei care nu cer şi nu acceptă îndrumare din partea nimănui. La  extremă se află cei care se agaţă de oricine. Şi cer de la recomandări de dietă, suplimente și exerciții, până la sfaturi de viață – am auzit toate discuțiile posibile în sala de forță.

Tocmai de aceea, trebuie să filtrezi informațiile pe care le primești. Evită exercițiile pe care nu le-ai mai văzut doar fiindcă ți le arată un aparent cunoscător al culturismului. Dacă simți că este ceva greșit, oprește-te, mai ales dacă persoana respectivă nu este în echipa de antrenori a acelui stabiliment.

Lipsa de disciplină în materie de antrenament și dietă

Fitness-ul este un sport fantastic dacă apuci să-l practici mai mulți ani la rând. Necesită efort constant și determinare. Disciplină. Dar oferă beneficii atât trupeşti cât şi pentru minte.  Este normal să stagnezi ocazional, li se întâmplă până și sportivilor de la Mr. Olympia, ca să nu vorbim despre amatorii de fitness.

Din păcate, proaspeții inițiați în tainele ”trasului de fiare” nu se țin întotdeauna de planul de antrenament recomandat. Asta, dacă apelează la serviciile unui antrenor. Cei care nu fac nici măcar asta, ajung adesea să taie sau să adauge serii și exerciții în rutină, fără logică.

În cel mai rău cazu, începătorul nu are un program stabilit. Lucrează ce i se pare că se potriveşte cu… starea lui din ziua respectivă. La fel de neinspirată este și schimbarea programului în funcție de preferințele sau rutina unui prieten cu care te întâlnești în sala de forță. Da, am văzut și asta și nu te duce la rezultate!

Dieta este esențială și când mergi la sală. Mulți au impresia că pot mânca orice dacă fac mişcare. Fără disciplină și control, ajung la tulburări alimentare. Alţii se îngraşă rapid după ce renunță la fitness, tocmai pentru că au mâncat prea mult și reușeau să se țină pe linia de plutire prin efort.  

Nu exagera cu schimbarea

Trecerea de la activitatea fizică limitată la efort regulat nu este ușoară și necesită răbdare. La fel, schimbarea alimentației. Este, de fapt, un prag psihologic ce trebuie depășit.

Pe de altă parte, dacă nu îți controlezi entuziasmul și te arunci ”all-in” în toată treaba cu fitness-ul,va fi și mai greu.  Tocmai de aceea, nu te sfătuiesc să îți cumperi un abonament pe un an dacă n-ai mai fost până acum niciodată la sală. Regula se aplică și pentru echipamentul sportiv de la brand-uri de top, pentru că s-ar putea să te lași și să rămâi cu el în dulap. Este suficient să vii cu haine curate și cu o pereche de încălțăminte adecvată.

Schimbarea făcută cu pași mici este ideală pentru începători. Sper că te cunoști suficient de bine încât să știi dacă faci parte din această categorie!

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *