Şcoala de băut whisky scoţian – Masterclass

Împătimiții licorilor nnstilate din orz cu siguranță mă vor inivida pentru norocu-mi de-a fi fost invitat la un eveniment rezervat elitei din domeniu. Nu mă pot revanșa nici față de ei și nici de cei care sunt pur și simplu curioși, dar pot măcar să vă descriu cât pot eu de detaliat această experiență. Dar hai să întrăm un pic în miezul problemei și să vă povestesc un pic despre originile acestui meșteșug.

Arta distilării este datată în jurul anului 800 înainte de Hristos, iar istoricii spun că meşteşugul de a extrage esenţa etilică din fructe fermentate s-a născut în Asia. Există experţi care susţin însă că alambicul face parte din societatea omenească încă de pe la anul 1800 înaintea erei noastre. Îți vine să crezi sau nu, inițial era folosit pentru producerea de parfumuri. Chinezii au avut inspiraţia să extragă alcool din orez. Mulţumim, China! Xiè xie, gān bēi!

Arta de a face whisky

În Europa, această știință alambicată a ajuns odată cu maurii legendarului Othello, cei de la care tradiţia spune că ar fi învățat Sfântul Patrick noua artă. Te mai miri că el e sfântul protector al irlandezilor? Undeva prin anul 432 după Hristos, Sfinția Sa Patrick Izvorâtorul de Whiskey ajunge în ţara spiriduşilor, unde le arată celților cum să facă apa vieții – Uisce Beatha, cum i se zicea în limba localnicilor. Treptat, Uisce a devenit usky și, în final, consumatorii cu limbile dezlegate de molecula etilică l-au botezat în forma asta, prietenoasă pentru aparatul articulator, adică whisky. Sau whiskey, depinde pe cine întrebi.

Probabil din cauza aburilor alcoolului, mulţi consumatori fac o nefericită confuzie între cei doi termeni, whisky şi whiskey. Vocala aia în plus sau în minus este însă o mică mare diferenţă. Termenul whisky se foloseşte în următoarele ţări: Scoţia, Japonia, Canada, India şi restul Asiei (cu excepţia Taiwanului şi Thailandei), Argentina şi Brazilia, Australia şi Noua Zeelandă. În Europa, whisky se ortografiază în Germania, Elveţia şi Austria. În Scoția, distilatul din malţ fermentat este cunoscut şi cu numele de scotch, iar acesta este tot whisky. Iubitorii de tărie fină spun că, pentru a primi nobila denumire, alcoolul trebuie să fie dublu rafinat şi afumat cu turbă. În schimb, produsele irlandeze şi americane, precum bourbon, rye sau Tennessee, sunt cunoscute ca whiskey.

whisky degustare masterclass cavaleria cel mai bun

În funcție de cerealele folosite la distilare și de metoda de cupaj, există cinci mari tipuri de whisky scoțian: blended malt, pure maltvatted malt, single grain și blended grain.

Whisky, căci despre el vreau să vorbim astăzi, este produs pe teritoriul Scoției în peste 100 de distilerii, dintre care opt se găsesc şi fierb tărie în cazane doar pe Insula Islay. De ce e special acest loc? Ostrovul este foarte aproape de Irlanda, aşa că localnicii sunt gata să bage mâna în cărbuni încinşi că pe acolo a pătruns în Scoţia băutura cea fermentată din malț și afumată cu turbă. Are o populație de numai 3.000 de locuitori și o suprafață de 619 kilometri pătrați, dar când lumea iubeşte băutura, e loc pentru toţi. Cu toate cele opt distilerii. Și, paradoxal, afacerile tuturor merg ca unse. Cu whisky.

Bruichladdich este una dintre cele mai vechi distilerii de pe insula Islay. Dacă numele ți se pare întortocheat și greu de pronunțat, stai să vezi ce istorie are! Ca să te scutesc de o posibilă fractură linguală, îți spun încă de la început că se pronunță Bruc-Ladii. Pentru conformitate, aşa e transcrierea fonetică făcută ca la carte: /brʊxˈlædi/. Simplu, nu?

Afacere de familie

Familia Hervey, una cu tradiție seculară în arta distilării băuturilor din malț, este și fondatoarea distileriei Bruichladdich. Din beciurile aceleiaşi familii mai provin celebrele Glasgow’s Yoker și Dundas Hill. După ce bătrânul William Hervey a murit, în anul 1862, cei trei fii ai săi, Robert, John și William, au trecut la cârma afacerii, care consta în numai două distilerii: Dundas Hill şi Yoker. I-au supervizat nişte unchi de-ai lor, pentru că tinerii orfani milionari avea 14 şi 15 anişori la vremea respectivă. Adică erau prea tineri ca să guste whisky, chiar şi după standardele irlandeze.

Două firme la trei fraţi se împart cam cu virgulă, aşa că adolescenţii deveniţi moguli au zis să echilibreze ecuaţia. Au mai întemeiat una, cea care să devină celebra Bruichladdich. Planul era ca astfel cei trei fraţi să întemeieze un cvasi-monopol pe piaţa tăriei, într-o ţară care oricum nu pare să se sature. Cu un fler antreprenorial remarcabil și cu entuziasmul inconştient al adolescenţei, cei trei frați au purces la edificarea distileriei şi a brandului Bruichladdich în 1881. Cam pe când s-a făcut România regat. Robert s-a ocupat de construcție, John de conducere, iar William și-a folosit cunoștințele din domeniul afacerilor ca să îi dea ţării cât mai mult whiskey. Pardon, whisky.

Spre deosebire de alte distilerii, care au fost ferme reconfigurate pentru o nouă destinaţie, clădirile Bruichladdich au fost construite de la zero, special pentru a produce alcool. În momentul inaugurării, distileria beneficia de cele mai înalte tehnologii de la aceea vreme, iar echipamentul rămăsese neschimbat până în 2017. Da, fabrica fruncționează în continuare cu echipament din Epoca Victoriană. Decorul a fost păstrat, iar mașinile, cuptoarele de prăjire și conductele au fost demontate și recondiționate de o echipă de ingineri. Cu excepția calculatoarelor din birouri și a camerelor de supraveghere, în toată fabrica nu există nici un alt computer sau ceva ce să amintească de tehnologia secolului XXI. Este, cu alte cuvinte, un muzeu al unei distilerii care este încă în funcțiune.

Acum, pe poarta distileriei de pe insula Islay ies trei tipuri de whisky și un sortiment de gin. Este vorba despre Bruichladdich, Port Charlotte, Octomore și The Botanist. Să le luăm pe rând.

bruichladdich the botanist octomore whisky Scotian Cavaleria ro degustare Clinceanu mihai razvan

Nu sunt un mare fan al băuturii distilate din orz, iar asta nu pentru că mi-ar displăcea gustul, ci pentru că mă ghidez după un principiu simplu: Unele lucruri trebuie savurate și înțelese. Mai exact, eu consider că tabieturile și pasiunile scumpe, precum sorbitul de whisky, fumatul de trabuc și colecționarea de ceasuri Rolex trebuie făcute după o anumită vârstă, când ajungi la un anumit statut, când le poți înțelege și aprecia cu adevărat.

Degustarea

Bruichladdich, sau varianta pentru începători, este neafumat, deci are o aromă ceva mai domoală. Poate fi consumat sec, date fiind nuanţele sale gustative ceva mai prietenoase cu papilele. Pe o treaptă superioară atât din punct de vedere al tăriei, cât și din cel al gustului, se clasează Port Charlotte, fratele afumat și ceva mai aromat al lui Bruichladdich.

Înainte să-ţi descriu headlinerul degustării de alcool scoţian, trebuie să-ţi reţin atenţia cu o raritate de gin, plămădit şi distilat pe acelaşi pământ scoţian apărat de sabia lui Braveheart. Dintre toate ginurile pe care le-am încercat vreodată, acesta îţi lasă cea mai puternică impresie în amintire. Așa cum îl recomandă și numele, The Botanist a fost creat cu ajutorul unor experți botaniști, care au îmbinat cele mai inspirate arome. În momentul când apropii paharul de gură, prima senzație este sinonimă cu adulmecatul unui buchet de flori proaspăt culese, într-o dimineaţă de mai. Te surprinde în mod la fel de rafinat şi gustul, de gin domol, cu alcool bine camuflat sub aromele de citrice şi de ierburi primăvăratice. După ce plimbi licoarea prin toată gura și te decizi să înghiți, vei fi suprins din nou, de o explozie de arome. O prospeţime parcă stoarsă dintr-o coajă portocală dansează pe limba ta în tandem cu aroma săgetătoare şi jucăuşă de anason. Iar avalanşa celorlalte senzaţii se combină în creier până la paroxism, asemenea unui dans al ielelor. Vis…

În final, ajungem la perla coroanei, adică la Octomore, opera distileriei Bruichladdich. Înainte să îți spun cum mi s-a părut, imaginează-ți cam cum eram după câte trei-patru înghiţituri zdravene luate din toate cele trei băuturi degustate anteterior. Rămâi cu imaginea asta în minte și închipuieşte-ţi că următorul whisky pe care trebuia să îl degust era cel mai tare, cel mai aromat și cel mai preţios dintre toate. Cu papilele anesteziate parţial de alcool și cu gustul intrigant al ginului încă pe limbă, am trecut la Octomore – cel mai lăudat sortiment de whisky produs la Bruichladdich. Pot să-ţi spun că m-a lovit în moalele capului, cu tăria sa de 59,5% alcool, însă un alcool cu molecule îmblânzite de fumul încorporat cu eleganţă în licoare. Mă simţeam cumva umil în faţa acestui deliciu rezervat lorzilor, cu aromă care aminteşte de munţii reci şi stâncoşi ai Scoţiei, de aerul rece şi neiertător al înălţimilor de piatră, dar şi de caracterele de oţel pe care acel pământ binecuvântat le făureşte.

Concluzie

Poate că viaţa mea de civil banal nu m-ar fi purtat niciodată în calea unor asemenea bunătăţi, dar soarta a fost din nou bună cu mine şi m-a călăuzit spre un aşa-numit Masterclass dedicat băuturilor tradiţionale scoţiene. Pe lângă o lecţie de istorie, am avut parte şi de o degustare, o experienţă pe care te sfătuiesc să nu o ratezi, dacă vreodată ţi se iveşte prilejul. Iar dacă nu se iveşte, încearcă să îţi creezi propriile ocazii. Călătoreşte până în ţara lui Duncan McLeod, dacă te ţin buzunarele. Dacă nu, fă-ţi drum şi tu pe la un Masterclass pentru iubitorii de whisky şi deschide-ţi orizonturile.