După Art Safari, București găzduiește un alt eveniment la fel de efervescent și interesant. Romanian Design Week 2018 își propune să atragă atenția asupra dezvoltării urbane prin proiecte valoroase și activități creative.

Evenimentul se desfășoară între 18 și 27 mai, iar anul acesta sunt mai mulți participanți ca la edițiile precedente. În cadrul expoziției centrale, 150 de designer români își prezintă lucrările. Interesante sunt formatele și evenimentele gândite de organizatori. Anul trecut, spre exemplu, expoziția centrală a avut loc în garajul Cobălcescu. Anul acesta festivalul se mută în Palatul Telefoanelor de pe Calea Victoriei.  

Clădire simbol a capitalei, Palatul Telefoanelor a fost livrat la cheie în 1934, după cinci ani de muncă. Stilul este specific zgârie-norilor americani, dar cu influențe Art Deco. Revenim însă la conținut. Expoziția RDW 2018 va prezenta lucrările din toate domeniile creative. De la fashion, design de obiect, design grafic, arhitectură, design interior și multe altele.  Este încă o dovadă clară a faptului că industriile creative din România contează, se dezvoltă și se maturizează. De altfel, ediția de anul acesta se vrea cu bătaie lungă la nivel regional și chiar european.

CARTIERUL CREATIV HUB + STORE


În weekend-ull 19-20 mai, participanții vor putea vizita și
Cartierul Creativ + Store,  de pe Calea Victoriei 46. Îi așteaptă o selecție de produse curatoriate, care au ieșit din tiparele anoste de-a lungul ultimilor ani. Expoziția pleacă de la decorațiuni, cărți, bijuterii, piese de mobilier și merge până la postere și alte accesorii. Magazinul va promova peste 50 de designeri și artiști români.

De asemenea, pe toată durata festivalului, Victoria 46 va fi gazda unui program dedicat industriilor creative și tinerilor antreprenori. Vor avea loc întâlniri, conferințe și workshop-uri organizate în parteneriat cu instituții și branduri ce împărtășesc aceleași valori cu cele ale Cartierului Creativ.

Programul complet al evenimentului îl găsești aici.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *