Baden, la doar câțiva kilometri de Viena

Cred că Viena este în acest moment unul dintre cele mai vizitate orașe din lume. În afara faptului că este cel mai la îndemână citybreak pe care îl poți face, în orice sezon, este și orașul de care te poți îndrăgosti extrem de repede. Eu l-am vizitat în nenumărate rânduri, cu diferite ocazii, și am încercat de fiecare dată să îi mai adaug câte ceva nou în lista de ‘to do’, tocmai ca să nu devină plictisitor. Și cred că mi-a reușit. Încă mai am plăcerea să îl vizitez.

Da, Viena are șarm, eleganță, liniște și atitudine. Pe lângă toate astea este și cel mai verde oraş din Europa sau cel puțin era, cu peste 50% din suprafaţă ocupată de parcuri şi spaţii verzi, cât despre muzee şi săli de concerte întrece multe alte orașe mari de pe planetă.

Însă există viață și dincolo de Viena, mai exact la Baden. Nu, nu este de pensionari. Este pentru cei care vor să vadă și dincolo de locurile prea turistice. Baden este o stațiune balneară, la 26 kilometri de Viena, situată la gura de vărsare a râului Helenental, pe malul râului Schwechat. Sunt 13 băi termale în această staţiune, care au la bază sulfatul de calciu şi temperaturi între 22 şi 36 grade. Un bilet de trei ore costă 12,50 euro, iar pentru întreaga zi costă 15,80 euro. Pentru trei zile, escapada în acest orășel este mai mult decât suficientă.

Baden

Cum ajungi în Baden

Există autobuze, tren direct din aeroport (45 de minute de călătorie) și chiar un tramvai la fiecare 15 minute care pleacă din  fața Operei din Viena și te lasă fix în centrul Baden. O călătorie costă 6,40 euro și este extrem de plăcută și civilizată.  Staţiunea Baden este foarte cochetă, extrem de curată, cu străduţe boeme, mici și terase pentru toate buzunarele. Este ideală și cu copii, având în vedere atmosfera liniștită și zecile de băi termale.

Ce să faci în Baden

DCIM101GOPRO

Orașul Baden a fost cândva reșendința de vară imperială. În anii 1800 împăratul își petrecerea aici verile, și asta pentru calitatea izvoarelor termale și apelor sulfuroase. Peste patru milioane de litri de apă termală sulfuroasă naturală la o temperatură medie de 32 de grade celsius izvorăsc zilnic din cele 14 izvoare termale sulfuroase naturale din Baden. De aceea, destinația nu este pentru o zi, ci pentru un weekend, așa cum spuneam mai sus. Adică suficient cât să faci o cură bună de bălăceală sănătoasă la ștrandul cu băi termale (Termele Romane), unul dintre cele mai mari centre wellness ale Austriei. Aici veți găsi saune finlandeze, băi de aburi cu aromaterapie, o saună bio și o baie de aburi otomană.

Pe lângă asta, ca obiective turistice te poți bucura și de Casa Memorială Beethoven, una dintre cele mai mari atracții turistice pentru oraș, pentru că aici au rămas nemișcate manuscrise, fotografii și cărți ale compozitorului. La fel de interesante sunt și Teatrul Municipal, Palatul Medieval (devenit acum un hotel de lux), clădirea complexului termal și Grand Casino, al doilea din Europa ca mărime, după cel din Lisabona.

Dacă le-ai punctat pe toate acestea atunci îți mai rămâne experiența culinară și poți să spui că weekendul este unul pe măsură. Ești în Austria, deci vestitul șnițel vienez nu trebuie să lipsească din meniu, ca și desertul apfelstrudel. Mergi la un restaurant local pentru asta, eventual recomandat, ca să mănânci corespunzător, în stil austriac. Cu ce vrei să mai experimentezi după aceea rămâne la alegerea ta, mai ales că ai de unde. Noi am mâncat neașteptat de bine și la un restaurant thailandez și unul grecesc.