Fără diesel! Acesta ar fi mesajul legislatorilor și ecologiștilor în ultimii ani, iar o bună parte din această aversiune este cauzată de scandalul Dieselgate. Responsabilitatea este împărțită cu europenii care au cumpărat prea multe autovehicule diesel și au ajuns să polueze în exces orașele în care trăiesc.

În Germania, de exemplu, o decizie din instanță le va permite autorităților locale să decidă interdicția accesului autoturismelor cu motorizare diesel în anumite orașe. Trebuie să menționăm că această restricție ar fi aplicabilă modelelor Euro 5 și Euro 6 abia după 1 Septembrie 2019, la patru ani de la introducerea obligativității primei norme de mediu menționate, ca apoi să mai treacă încă patru ani până la interzicerea mașinilor diesel Euro 6 în orașe.

Între timp, în România, actualul format al programului de înnoire al parcului auto favorizează motorizările diesel, deoarece unele dintre acestea emit mai puține grame de CO2 decât un propulsor comparabil care este alimentat cu benzină. Însă, motoarele cu aprindere prin compresie au emisii mai ridicate de oxizi de azot, iar fix aceste noxe au depășit anul trecut valorile considerate sigure de cercetători. Iar asta se întâmpla în Germania, unde nu îndrăznește nimeni să-și elimine filtrul de particule sau să-și elimine EGR-ul.

Da, aceste lucruri se tot întâmplă la noi și primim comentarii că am devenit prea interesați de mediul înconjurător. Ba mai mult, ni se reproșează că suntem prea ecologiști și că am exagerat cu mașinile electrice. Aceste mesaje nu fac decât să sublinieze cât de departe suntem față de statele din Europa de Vest, unde poluarea este luată în serios. Mai ales când discutăm despre cât de rău ne face tuturor acea poluare. Să recunoaștem cu toții că nu doar mașinile poluează, iar asta este o problemă pe care ar trebui să o pună și autoritățile, însă automobiliștii sunt prea ușor de taxat în comparație cu alte potențiale ținte, cum ar fi diverse corporații și companii care ignoră sau ocolesc reglementările în domeniu cu ajutorul unor armate de avocați.

Până să ajungem la asta, iată ce ar trebui să știi despre interdicția motoarelor diesel în Europa și despre ce s-ar putea întâmpla la noi.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

You Might Also Like

18 Comments

  1. 1

    Salut Sebastian,

    Doresc să îmi achiziționez o mașină și nu știu intre ce sa aleg…Volvo S60 2013-2014 diesel sau Audi A4 2010-2011 benzina. Până acum am avut doar mașini pe benzina…nu fac mai mult de 10 000 km pe an. As vrea neapărat să fie cu cutie automata și să coste până în 14000 €. Îmi place mai mult volvo-ul ca design…dar nu mă pot decide…poți să mă ajuți cu un sfat, plz? Ms.

    • 2

      Salut, Răzvan.

      Nu are rost să îți cumperi o mașină cu motorizare diesel dacă tu conduci doar 10.000 de kilometri pe an. Nu are sens să plătești diferența de preț la achiziție, nici măcar la un model second-hand. Dacă tot îți place Volvo și S60, vezi dacă poți găsi unul cu motor alimentat cu benzină și cu transmisie automată. S-ar putea să-l găsești mai ieftin decât crezi, pentru că este o combinație mai puțin dorită pe piața de la noi.

      Nu uita să verifici mașina într-un service serios înainte să o cumperi, poți să ai mai multe suprize neplăcute cu o mașină de clasă medie de cinci ani vechime și care a trecut deja printr-o devalorizare de 50% din prețul de nou.

      Succes!

      • 3

        Mulțumesc pentru răspuns…din păcate nu găsesc în România S60 pe benzina…nici prin germania…sau cel puțin sunt prea scumpe sau cu capacitate cilindrica prea mare. Știu că s60-ul de 1.6 d5 e motor de Ford și ar fi cam stricăcios…ai auzit și tu de așa ceva ? Ms.

        • 4

          Motorul D5 din gama S60 nu este de 1.6 litri. Cât despre fiabilitate, cu mașinile second-hand va fi mereu un risc, indiferent de producător. Am mai mulți prieteni care au un Ford cu 1.6 TDCi și sunt încântați de ele. Am și un prieten cu Volvo cu același 1.6, sub titulatura D2, iar și el este fericit cu mașina și cu motorul. Dar depinde foarte mult de cum au fost întreținute acele mașini și de cum sunt exploatate. Ei au avut noroc, alții s-ar putea să nu fie atât de norocoși.
          Mai există câteva modele din segment care s-ar încadra în cerințele tale și chiar și în buget. Caută cu atenție și setează filtre pe site-urile de anunțuri ca să găsești ceva cât mai apropiat de ce îți dorești.

  2. 5

    Oricum aia au ditamai autostrazile deci clar ca vor folosi diesel-urile pe ele,nu conteaza ca nu le mai folosesc in orase.Deci nu vad care e problema.
    Planuiesc sa-mi achizitionez un Mondeo sau un A7 ,ambele din anul 2012.Diesel.Euro 5. A7-le e rar cu motor pe benzina.iar mondeo nu stiu daca are rost sa-l cumpar cu ecoboost de 240cp.Imi place diesel-ul.Sunt obinuit cu diesel.Nu cred ca e asa grav daca fac”manevra” asta..

    • 6

      Cu Euro 5 și tot ce vine după, ar trebui să fie totul în regulă. Câtă vreme DPF-ul este în ordine și motorul funcționează bine, nu ar trebui să fie probleme de emisii în exces. Mă rog, fără să menționăm treaba cu dieselgate, caz în care mașina trebuie să fie dusă la service pentru a primi actualizarea de software pentru a respecta promisiunile făcute la momentul omologării-tip în Europa.

  3. 7

    Salut,

    Ai cumva vreo informatie ce se va intampla cu masinile de epoca, atestate? Stiu ca acestea sunt scutite de impozite. Dar un diesel de 2.5, non-euro ar avea de suferit din cauza acestei taxe?

    • 8

      Salut, Leonard.
      Mașinile de epocă atestate nu sunt folosite zilnic de majoritatea proprietarilor. Reține că numai cele de epocă, 100% standard, fără modificări, se pot încadra la excepții de la regulă. În Paris a fost o situație de genul, au mici excepții pentru acestea, însă nu este o soluție, ci doar un moment de înțelegere pentru cei cu mașini clasice.
      Momentan, nu vorbim despre o taxă propriu-zisă pentru mașini, aceea ar urma să sosească mai târziu. Cât despre restricțiile de trafic în București, este o problemă felul în care ar fi implementate acestea, deci încă nu se întâmplă nimic cu asta. Însă nu-ți imagina că vei putea obține un certificat de vehicul istoric pentru mașina ta ca să fentezi reglementările respective atunci când vor sosi și să o conduci zilnic sau cât de des ai nevoie. În caz că de asta mă întrebai. Dacă este deja atestat drept vehicul istoric, atunci da, s-ar putea să fie o excepție de la regulă, dar încă nu au fost bătute în cuie acele reguli și nu știm cum se vor aplica.

  4. 9

    Budapestei a dispus, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 69/2008 (XII.10), ca, începând din data de 23.01.2017, să fie interzisă circulaţia vehiculelor în Budapesta care sunt încadrate în clasa de poluare 0,1,2,3,4 sau nu sunt încadrate în nicio clasă de poluare. Aceste restricţii se aplică zilnic, în intervalul orar 06:00 – 22:00

    • 10
    • 11

      Va rog sa nu mai raspanditi informatii eronate.
      Este vorba de vehicule cu codul de mediu 0-4, pe o scara de la 0 la 15. Adica de la NON-EURO pana la EURO 2. Deci daca ai o masina cu EURO3+, restrictia nu se aplica.

  5. 12

    Salut Seba poti sa imi spui ce parere ai despre urmatoarele 2 anvelope: Hankook Ventus Prime 3 K125 si Goodyear Efficient Grip Performance ? ( dimensiune 205/55 r16). Am observat ca in testele ADAC pozitia lor in clasament variaza destul de mult. Tu ce ai alege sau ce folosesti? ( daca ai vreo propunere pentru acesta dimensiune). Multumesc.

    • 13

      Salut, Alex.
      Dacă le judecăm doar după eticheta europeană pentru anvelope, observăm că pneurile Hankook Ventus Prime 3 K125 menționate de tine au un punctaj mai bun decât cele de la Goodyear (Efficient Grip Performance) pe aceeași dimensiune, adică A în loc de C, la manevrabilitatea pe asfalt ud. Rolurile se inversează la rezistența la rulare, unde pneurile Goodyear au avut un punctaj mai bun, adică A, în timp ce Hankook are C. Diferența dintre A și C nu este foarte mare la consum de carburant, iar cei doi decibeli diferență la zgomot nu îi vei simți. Sunt relativ apropiate aceste pneuri, dar depinde ce vrei de la ele. În testele ADAC se merge mai departe de clasările europene pentru pneuri, deci vei vedea acolo frânare pe uscat, frânare pe ud și manevrabilitate pe uscat. În funcție de ce dorești, adică economie și confort sau puțină sportivitate, alege pe cel care a ieșit mai bine la criteriile care contează pentru tine. Cu alte cuvinte, ambele sunt destul de bune, dar Goodyear Efficient Grip Performance pare să fie orientat spre o rulare mai eficientă și mai economică, cu un plus de silențiozitate, în timp ce Hankook promite ceva mai multă sportivitate. Nu îți imagina diferențe majore aici, că nu este un salt enorm de la A la C, deci vei fi în regulă cu oricare dintre cele două. Baftă!

  6. 15

    Chiar așa trebuie să facem ce decid străinii sau încă nu ne debalasăm și noi de mentalitatea de sclav sinistru ce așteaptă ordini de afară? Da’ nu-i nimic, vrem să avem o țară modernă…
    Până când niciun străin n-a bolborosit de chestia asta, nimeni din România n-a avut probleme. În momentul în care au ******** străinii că vor să interzică mașinile în orașe, dintr-o dată, și românii s-au trezit. Ce-i mizeria asta?

    În halul ăsta, dom’ne? În halul ăsta? Ce-i xenomania asta?

    • 16

      Salut, Gelu.
      Ai dreptate. Oamenii care se îmbolnăvesc de boli respiratorii din cauza poluării nu “bolborosesc”, pentru că tușeșc și au medicamentul acela pentru astm și alte afecțiuni de acest gen. Până la urmă, ei mor și nu mai supără pe nimeni.
      E în ultimul hal treaba asta cu poluarea, ai dreptate.
      Ți-am moderat puțin comentariul, nu permitem asemenea cuvinte la noi pe site. Mulțumim pentru înțelegere.

  7. 17

    Salut Sebastian,
    Imi place,cum rar mi-a fost dat sa-mi placa de la CX5 incoace,Peugeot 3008.Am insa o problema de natura obiectiva si subiectiva impotriva motorizarilor diesel.Obiectiva pt. ca nu fac multi km pe an si subiectiva pt. ca le gasesc numai hibe si refuz sa le vad si atuurile.Asadar,ar trebui sa optez intre motorul de 1,2 care mi se pare ridicol pt o asemenea caroserie(nu sunt deloc fan downsizing) si motorul 1,6 THP. M-am orientat asadar spre motorizarea 1,6 THP ,din lipsa de alta alternativa.Ulterior insa,am citit articole care m-au facut sa-mi reevaluez pozitia,s-ar parea ca nu este deloc o alegere inspirata acest motor cu injectie directa folosit si de cei de la BMW. Stii ceva despre acest aspect ?

    multumesc

    • 18

      Salut, Lucian.
      Motorizarea de 1.2 litri pe un 3008 ar putea fi prea mică în anumite situații, da. Depinde foarte mult de ce vrei tu de la o mașină și cât de tare te aștepți să “tragă” în raport cu consumul obținut la drum.
      Te referi la depunerile de carbon din galeria de admisie, o problemă comună între motoarele cu injecție directă? Situația este similară la orice motor cu injecție directă, la nivel conceptual, deoarece injectorul este direct în camera de ardere, nu mai atinge partea din “spate” a supapei, ocazie cu care “curăța” acea zonă cu carburant. Este o deficiență care va fi tratată în viitor cu injectoare duale, care să fie atât în camera de combustie, cât și în poziția veche, pe galeria de admisie. Există deja câteva modele care lucrează în această configurație. Gândește-te că este un compromis: injecția directă aduce consum mai redus și performanțe mai mari, dar și depuneri de carbon mai consistente care se simt după multe zeci de mii de kilometri. Pot fi curățate, desigur, dacă dai jos admisia la un service și o curăță cu substanțe specifice pentru acest scop.

      Dacă nu vrei motor turbo, încă poți lua o CX-5 cu motor benzină aspirat, dar și aceea este cu injecție directă. Mai greu găsești injecție indirectă zilele astea pe un model recent lansat și alimentat cu benzină. Nu îmi dau seama din mesajul tău dacă ai cumpărat deja mașina sau nu. Dacă o ai deja, să nu o ții subturată și mai scoate-o din oraș din când în când, ca să ai cât mai mulți kilometri până când trebuie curățată admisia. E simplu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *