VIDEO – Cele mai rapide SUV-uri ale anului 2017

SUV-uri rapide

SUV-uri de performanță. O nișă de vehicul care nu pare să aibă logică la prima vedere, dar este din ce în ce mai populară. Spunem că este nișă doar pentru că sunt relativ puține modele disponibile în segment, iar vânzările lor sunt slabe în raport cu modelele mainstream doar pentru că au și un preț pe măsură.

Anul 2017 a fost destul de generos cu noi din acest punct de vedere, pentru că ne-a adus cel mai rapid SUV de pe lista noastră, pe când alte modele din top erau pe piață de ceva vreme. Oricum ai privi situația, aceste vehicule nu ar exista fără cerere, iar șeicii din Orientul Mijlociu nu sunt singurii clienți interesați de un SUV de două tone care are câteva sute de cai putere sub capotă. Lucrurile au mers atât de departe cu această modă a SUV-urilor de performanță încât până și Ferrari se gândește la lansarea unui SUV, dar italienii par să evite acest termen în descrierea modelului. Lamborghini are deja un model în plan, dar marca din Sant’Agata Bolognese a mai avut un produs în acest segment, acum aproape trei decenii. Era poreclit ”Rambo Lambo”, dar ei i-au spus LM002. Pe atunci, n-a prins pe piață, dar urmașul său spiritual, Urus, are toate șansele să umple spațiile de parcare din fața localurilor selecte din locuri precum Monte Carlo, Dubai și Los Angeles.

Noi ți-am pregătit o listă cu cele mai rapide cinci SUV-uri disponibile pentru achiziție în 2017. Luna noiembrie abia a început și decembrie o să treacă fulger, așa că nu ne așteptăm să mai fie lansat ceva care să detroneze vreunul dintre aceste modele în săptămânile care vor încheia acest an. Să nu credeți că am uitat de Alfa Romeo Stelvio Quadrifoglio, pentru că și el ar fi fost numai bun de pus în acest top, dar nu era disponibil la vânzare în Europa la momentul realizării materialului nostru. Însă, au fost deschise listele de precomenzi, așa că poți să comanzi și tu unul dacă te încurcă vreo 95.000 de euro prin cont. Nu de alta, dar poate accelera de 0 la 100 km/h în 3.8 secunde, este cel mai rapid SUV pe Nurburgring și mai prinde și 280 km/h dacă ai pe unde să atingi această viteză.

Până ne urcăm în Stelvio Quadrifoglio, te las cu materialul nostru.