Cum a fost la Napoli

Processed with VSCO with c8 preset

În aventura mea, alături de băieții de la Mamizza, în căutarea celei mai bune pizza din lume, am ajuns în mod firesc la Napoli. A fost pentru prima oară când am ajuns pe aceste meleaguri, iar impresiile sunt… să zicem diverse. Mi-a plăcut, m-a fascinat, m-a speriat, m-a obosit, m-a făcut să vreau cât mai repede acasă, ca mai apoi să-mi rămână în minte pentru mult timp.

Înainte de toate, trebuie să-ți spun că sunt genul care preferă locurile ceva mai liniștite, fără trafic infernal și sute de turiști. Nu mă înțelege greșit și nu-mi recomanda să merg la all inclusive cu pensionarii, ori la tratament la Amara. Nu chiar atât de liniștit. Însă, Napoli este un oraș al haosului din toate punctele de vedere. Traficul, oamenii, agitația de pe străzi. Dacă traficul din București ți se pare infernal, stai să vezi cum se circulă în Napoli. Și nu am fost în plin sezon când se presupune că este plin de turiști. Drumuri înguste, multe scutere, șoferi care nu dau prioritate pietonilor, depășiți la milimetru, claxoane din minut în minut. Mi-a stat inima în loc de câteva ori în trafic, însă șoferul nostru, fiind de-al casei, și-a făcut pe deplin datoria.

Cum a fost la Napoli

Am ajuns la Napoli spre finele lunii februarie, și spre bucuria mea imensă am avut parte de zile călduroase, cu excepția ceții prezente în fiecare dimineață deasupra Golfului Napoli. Trebuie să știi că cele mai bune perioade în care să vizitezi Napoli sunt primăvara și toamna. La capitolul transport, de la București zboră direct doar două companii – WizzAir și Blue Air, iar durata călătoriei este 90-100 de minute. Mai ai și varianta cu trenul, dar este mult prea scumpă, iar timpul petrecut cu siguranță te va face să treci rapid peste frica de avion. Evident, poți apela și la varianta cu mașina, dar totuși!

La capitolul cazare eu rămân fidel serviciului de Airbnb. Găsești o mulțime de variante accesibile, dar și interesante. În plus, la momentul la care am fost eu, un singur hotel era complet renovat. Grand Hotel Parker’s se află pe Corso Vittorio Emanuele 135, și oferă o priveliște superbă asupra golfului. Camerele sunt relativ mici, dar atmosfera este autentică și interesantă, iar priveliștea face toți banii! Aproximativ 1000 de lei pe noapte.

Ce să faci când ajungi în Napoli? În primul rând trebuie să mănânci o pizza! Doar nu ajungi în patria pizzei fără să încerci din cel puțin două-trei locuri. Eu am fost în mai multe pizzerii, chiar și în cea mai bună din lume. Dacă vrei să afli care este cea mai bună, găsești aici materialul complet. Dacă îți dorești și altceva în afară de pizza îți recomand să iei în calcul doar restaurantele cu specific italian.

Cum a fost la Napoli

La capitolul vizitat, dacă ești ca mine și nu te dai în vânt după muzee, expoziții și “locuri de văzut”, dar preferi să te bucuri în stilul tău de un oraș, Napoli este de partea ta. Orașul în sine este o călătorie în timp, o bucurie la fiecare colț de stradă și nu puține vor fi momentele în care te vei opri să admiri arhitectura, detaliile și vitrinele magazinelor. Este o adevărată plăcere să te plimbi prin Napoli și să încerci să-ți imaginezi cum se trăia acum 500 de ani. Fascinant mi se pare tocmai asta, că deși multe clădiri datează de pe la 1500, acestea s-au păstrat în condiții bune, iar ideea că vezi niște clădiri în care au trăit oameni cu atât de mult timp în urmă mi se pare pur și simplu fascinant.

Evident, Napoli este plin de locuri pe care să le vizitezi, pe lângă străduțe, statui, piețe și zone unde unde clasicul se îmbină cu urbanul modern, orașul oferă și muzee, galerii de artă care merită cu siguranță vizitate. Unul dintre locurile mele preferate rămâne Galleria Umberto I construită între anii 1887 și 1891, fiind prima lucrare în cadrul proiectului de reconstruire a orașului. Galeria se află vizavi de Teatrul San Carlo, un alt loc extrem de interesant pe care îți recomand să nu-l ratezi. Mai trece pe listă și Muzeul Național de Arheologie (Museo Archeologico Nazionale), Piazza del  Plebiscito, Castelul Nou și Castelul dell’Ovo. Dacă îți permite timpul, dă o fugă la Pompei sau Sorrento. De exemplu, pentru a ajunge la Sorrento ai de plătit cam 150 de euro dus-întos cu taxiul, dar găsești și oferte la agențiile de turism locale. De asemenea, îți recomand să mergi pe insula Capri. Aceasta se află la doar o oră cu feribotul din Portul Molo Beverello. Aici poți urca cu telescaunul pe Monte Solaro sau poți vizita Villa San Michele. Nu uita de Vezuviu. Poți ajunge cu mașina, cu taxiul, ori cu trenul direct din Gara Garibaldi. Pregătește-te să urci o mulțime de trepte, dar la final îți dai seama că merită. Peisajul este superb, mai ales dacă ai noroc să nu fie nori sau ceață.

În concluzie, așa cum spuneam, sunt multe de făcut în Napoli. Orașul este pestriț însă nu ai cum să nu  îl iubești. Uneori îți oferă motive să vrei să pleci mai repede, alteori petreci minute în șir minunându-te. Pregătește-te pentru un oraș nu foarte liniștit, pe alocuri murdar, dar extrem de interesant.