VIDEO – Transmisia automată: spune-i ADIO pedalei de ambreiaj
Transmisia automată, în toate formele sale, este în egală măsură adorată sau detestată, pretutindeni pe glob. Atât la noi, cât și în restul lumii, mulți șoferi au încă prejudecăți despre automobilele cu asemenea cutie de viteze și despre cei care le conduc. Generalizările acestea sunt însă gratuite, după cum sper să te convingi din rândurile de mai jos și din clipul pe care l-am pregătit pentru tine.
Miezul problemei e îngropat în hăul istoriei și a pornit de la unitățile vechi și de la cei dintâi utilizatori ai cutiilor care schimbă singure treptele. Cum era totuși o tehnologie în faza de pionierat, experiențele nefericite au fost greu de evitat. Și așa, din vorbă în vorbă, s-a dus vestea despre cutiile automate și despre neajunsurile lor, unele reale și altele inventate. Însă de atunci știința a progresat, producătorii de automobile au investit în cercetare echivalentul unui PIB est-european, cutiile automate au devenit din ce în ce mai performante, iar rezultatele se simt și se văd.
În 2017, poți să îți cumperi fără griji aproape orice mașină cu transmisie automată. Vei descoperi că este mai economică decât îți imaginai și că majoritatea miturilor auzite nu au nici o legătură cu realitatea. Nu toate automatele sunt la fel, iar acesta este motivul pentru care am creat acest clip video.
Ține minte că vei avea nevoie de o perioadă de adaptare dacă treci de la cutia manuală la o transmisie automată. Ai răbdare și urmează instrucțiunile din cartea tehnică a mașinii. O găsești gratuit pe internet dacă între timp ai prăpădit-o.