SUV coupé? Crossover coupé? DA! Citroen C5X

Salutare!

Barcelona și chiar toata regiunea Catalunia au un aer și o viață deosebite. Gustul mâncării, aromele vinurilor, peisajul combinat mare-munte, arhitecura modernă și futuristă amestecată cu clasicul medieval, s-au pliat perfect pe testarea unei mașini de concept nou, născută dintr-o combinație interesantă între mai multe clase.
Am prins probabil singurele zile ploioase ale acestui an (care și ele au fost amestecate cu un soare de primăvară târzie) dar acestea nu ne-au împiedicat să ne bucurăm de minunatul eveniment, dar și de testarea noului Citroen C5X.

Am auzit foarte multe lucruri bune despre el, iar unul dintre ele a fost prețul de pornire, atât pentru varianta pe benzină, cât și pentru varianta hybrid. Pentru cea pe benzină, prețul este de 32,900 de euro, iar pentru cea hybrid, prețul este de 44,950 de mii de euro.
Trebuie să știi de pe acum că acest model elegant și aerodinamic în același timp va putea fi comandat de la începutul lunii septembrie, deci, deocamdată trebuie să-ți pui pofta în cui și să mai ai puțină răbdare.
Motorul de 1,2 litri pe benzină dezvoltă 130 de cai putere și un cuplu de 230Nm, iar pentru varianta hybrid, motorul pe combustie împreună cu cel electric de 81,2kW dezvoltă 225 de cai putere și un cuplu de 360Nm. La varianta hybrid, motorul electric are o autonomie de aproape 52km, ceea ce este mai mult decât suficient pentru zilele în care vei folosi mașina pentru a te deplasa în oraș, doar la muncă și înapoi.
C5X are o lungime de 4,8 metri, o lățime de 1,8 și o înălțime de 1,48 metri, deci se află undeva între VW Passat și Skoda Superb, mai pe scurt, vei avea loc în ea fără probleme, indiferent dacă ești la volan sau pasager.
Dacă vrei să vezi cum a fost toată experiența din Barcelona și niște păreri la cald despre mașină, urmărește review-ul integral de pe canalul nostru de Youtube. Ai un link mai jos.