Review de film – Parasite 2019 (Gisaengchung)

Parasite este o experiență cinematografică rară spre unică. Este un film corean regizat de Bong Joon Ho, care a purtat aceeași pălărie în filme precum Snowpiercer, Okja sau Memories of Murder. Toate acestea au în comun note foarte mari pe IMDB.

Filmul are 6 nominalizări la premiile Oscar, printre care pentru cel mai bun film și regie, a câștigat cel mai bun film străin la Globurile de Aur, are 4 nominalizări la premiile BAFTA și pe lângă toate acestea, mai este nominalizat în alte 88 de festivaluri internaționale de film.

Image result for parasite 2019

Este la fel de bun precum îl laudă toată lumea? Răspunsul meu este: depinde. În primul rând, știm cu toții că gusturile oamenilor diferă. Alții pot considera că Dumb & Dumber este un film mai bun decât acesta, deci e cazul să ne adresăm celor cu o cultură cinematografică cât de cât rafinată. Nu spun că nu e pentru toată lumea, dar nici nu vei sta lipit de ecran fără să respiri.

Nu pot spune despre premiza filmului, fiindcă asta ar însemna să dau spoilere. Ce pot spune totuși este despre regia genială și scenariul executat cu măiestrie. Fiecare cadru este gândit până la cel mai mic detaliu și după ce ni se prezintă o parte din intrigă la început, tensiunea începe să crească până la finalul care o să vă miște.

Image result for parasite 2019

Ca privitor, trebuie să aveți răbdare. Nu este plin de acțiune, drama este dată la foc mic, dar rezultatul final merită fiecare secundă “lungă”. Este un film bazat pe poveste și nu pe efecte speciale, ciudățeniile vin la rând și sunt din ce în ce mai intense așa cum decurge și povestea. Totul este înfășurat într-o cinematografie de clasă mondială. Adică modul în care este filmat și cum totul este pus în scenă merită o analiză aprofundată pentru amatorii de film. Cel puțin un montaj din film este făcut cu atâta pricepere, încât are clipuri pe YouTube despre cât de fantastic este realizat.

Image result for parasite 2019

Parasite cu siguranță este un film de impact pe care nu îl veți uita prea curând și când veți auzi întrebarea: „știi vreun film bun?”, cu siguranță răspunsul va fi Parasite.