Review de film – I am mother – Netflix

Când mă uitam la trailer-ul de la „I am robot”, pardon, de la „I am Mother”, l-am oprit pe la secunda 15 fiindcă mi-a spus destule. Anume, că are potențialul să fie un film grozav, cu tente de unicitate pe ici-colo. După ce l-am văzut, pot spune că am avut parțial dreptate. Filmul este foarte bun, dar unele lipsuri de logică din scenariu îl țin în frâu să fie ceva cu totul deosebit.

Dacă ați jucat Horizon: Zero Dawn de pe PS4, povestea vi se va părea foarte cunoscută. „I am Mother” începe cu o scenă dramatică în care ni se spune că rasa umană a dispărut. Planul de contingență în cazul unui astfel de eveniment este o facilitate în care un robot numit Mother a fost programat să crească embrioni umani ca să repopuleze planeta. Încă de la început vedem că s-a pus mult accent pe verosimilitate, așa că efectele speciale și animațiile generate pe computer sunt la cote mari de realism.

Eu sunt foarte pasionat de CGI sau de animații grafice și vă spun serios că nu mi-am dat seama ce se afla fizic pe platou și ce era făcut pe calculator. Cel puțin Mother este recreată ireproșabil. Această atenție la detaliile estetice sunt menite să creeze un factor sporit de imersiune și pot spune cu mâna pe inimă că am fost dat pe spate și că misiunea a fost mai mult decât îndeplinită.

Primul copil pe care îl vedem că este crescut de către robot este o fetiță. Presupun că motivul pentru care a ales o fată din prima este de o natură poetică. Robotul Mother crește o fată care, la rândul ei, va fi mamă cândva. Lăsând melancolia din liceu cu profil filologic la o parte, o vedem pe Mother cum o îngrijește de la stadiul de embrion, la adolescență. În timpul acesta, bineînțeles că Mother îi oferă o educație de elită. La un moment dat, Daughter, fata ei, are cunoștiințe avansate de medicină la vârsta de nici 18 ani.

Totul este bine și frumos până în acest punct, așa că intriga dă buzna pe ușă atunci când apare personajul lui Hillary Swank. Un om aflat în exteriorul acestei facilități, primul și singurul cu care Daughter a avut contact vreodată. De aici, firul narativ se destramă încetul cu încetul și vă puteți imagina că lucrurile nu sunt așa cum par, iar relația dintre Daughter and Mother suferă niște alterări grave.

„I am Mother” este un film care mi-a plăcut extrem de tare. Deși au fost doar doi oameni și un robot, performanța actorilor este fantastică și am fost ținut captiv pe întreaga sa durată. Genul acela de film la care nu vrei să clipești și nici să se termine, fiindcă te afunzi atât de mult în lumea sa.

Ce nu mi-a plăcut au fost unele lipsuri de logică încă de la început, în care comentam la TV ca la meciurile de fotbal, fiindcă mă enervau atât de tare. Tocmai pentru că mi-a plăcut atât de tare totul, încât nu am vrut să îmi fie distrusă „corola de minuni a lumii”. Acesta este singurul of pe care îl am cu „I am Mother”. În rest, filmul m-a vrăjit cap coadă și vi-l recomand dacă vreți să vă pierdeți două ore într-o poveste foarte bine spusă, deși are unele carențe.