VIDEO – Istoria lui Mercedes-Benz Clasa A

E una dintre cele mai ciudate mașini pe care Mercedes-Benz le-a produs vreodată. Și nu în sensul rău. Dar, să vii în 1997 cu o astfel de mașină? Nu arăta ca o compactă ci era mai degrabă un soi de mini-MPV, conceput cu familia în minte.

Dimensiunile lui Renault Clio la fel de spațios ca zeul mașinilor, devenit acum moaște, Golf 4. Motoare mici și economice pe o platformă atipică pentru Daimler: tracțiune față. Deși a fost promovată ca o mașină super-sigură, datorită tehnologiei Sandwich – practic motorul și cutia intrau pe sub podea în caz de impact lateral, așa au reușit să împingă cabina mult spre înainte -, Clasa A a picat celebrul test al elanului(un fel de BAC dar cu jaloane). Mașina se răsturna ușor atunci când șoferul vira brusc stânga și încerca să redreseze mașina. Nu a fost un moment foarte fericit pentru marcă. Până să se răspândească problema printre clienți și potențialii clienți (într-o eră fără acces la internet în masă), Mercedes-Benz vânduseră deja 130.000 de unități în toată lumea. Toate au fost rechemate, shimbate suspensiile și instalat ESP (sistem de control al stabilității). În același timp producția a fost oprită până când s-au găsit soluțiile potrivite. Daimler a cheltuit în 1997 aproape 300.000.000DM (mărci) ca să rezolve problema.

Nu a fost totul în zadar. Mai bine de un milion de exemplare au fost vândute până să apară cea de-a doua generație. Similară ca aspect, același concept de mașină spațioasă dar în același timp mică. Pe atunci, marile capitale și orașe aglomerate nu începuseră campaniile de reducere a traficului, iar Clasa A era ideală pentru cei care voiau o mașină spațioasă pentru dus copiii la școală și cumpărăturile acasă.

Abia de la a treia generație Clasa A a început să arate normal, dar modelul, deși mai mare, nu mai era la fel de versatil. Clar, pentru că Mercedes-Benz țintește de-acum tinerii. Milenialii care vor tehnologie la buton. Iar A-ul punctează excelent aici. E dinamic și super-avansat. Ultima generație e și prima care vine cu noul sistem de infotainment MBUX. Să ai tu două ecrane de 12,3 inch într-o compactă în 2018? Hell, yeah!

Te las acum cu materialul meu despre un scurt-istoric cu Mercedes-Benz Clasa A. Și-aștept în comentarii sugestii pentru un următor material, cărui model vrei să-i aflii istoria?