Ce alegi? Urban sau rural

După căpşunari şi diasporezi, românii care părăsesc oraşul ca să locuiască la ţară reprezintă poate cel mai mare fenomen migraţionist al României. Cei mai mulţi lasă asfaltul pe coada vacii pentru că traiul între blocurile gri devine prea scump, dincolo de alte inconveniente precum aglomeraţia, vecinii cu bormaşini şi bătaia pe locurile de parcare. Indiferent de motive, abandonul urban este, oricum, o schimbare radicală, care derulează înapoi mitul băiatului de la ţară ce învaţă pe brânci ca să ajungă om mare la oraş. Ca atunci când renunţi la o cetăţenie, vei deveni un străin pentru vechii tăi amici de la târg, iar pentru neamuri te vei transforma în ruda aia de la ţară pe care o mai vizitează uneori, ca să îşi facă plinul cu vin de butuc, ţuică de cazan, murături eco şi slănină afumată. Există însă şi plusuri, beneficii şi atracţii în viaţa rurală, chiar dacă sunt numai pentru gusturi cât de cât antrenate.

Avantajele și dezavantajele traiului la țară

Avantajele sunt multe, dar mai toate aduc la pachet şi câte un mic dezavantaj. Echilibrul Forţei trebuie menţinut, nu? Să începem cu poziționarea, care este oricum un mare plus doar şi pentru că te rupe de toată nebunia din oraș. Însă tot de aici decurge necazul că la ţară nu prea ai acces la mijloacele de transport în comun. O să îţi dai seama mai bine de asta când copilașul tău o să fie suficient de mare încât să meargă la școală. Autobuzul şcolar s-ar putea să nu treacă pe la portiţa ta cu flori, aşa că te vei trezi din nou navetist de acasă până la şcoala care ar putea să se găsească în alt sat. Cum ar veni, nu scapi de corvoada matinală a volanului.

Un alt avantaj îl reprezintă liniștea și pacea din ograda ta. Nu tu mașini care să gonească pe lângă geam, nu tu vecini după fiecare perete și nici vorbă de claxoane isterice, ca la oraş. La casă e altfel, ai pământul tău, ai locul tău de parcare acoperit, ai din belşug şi liniște, și spațiu. Party-urile organizate în curtea din spate or să fie mereu cu mult peste orice petrecere la bloc. Plus că șansele ca un vecin să sune la poliție sunt mult mai mici, mai ales că, din lipsă de alternative pentru socializare, probabil că vecinii o să-ţi fie oricum invitaţii predilecţi.

Al treilea avantaj major îl constituie posibilitatea de a cultiva ceva în grădina din spatele casei, deci de a te bucura de propria producție bio, organică, 100% sănătoasă. Depinde de cât de mult teren ai și de cât de dispus ești să îți transformi pământul din spatele casei într-o grădină de legume. Un lucru e cert. Dă bine să pui pe masă roșii culese proaspăt, atunci când ai musafiri, mai ales de la oraş.

Dacă faptul că ești departe de multe dintre mijloacele de transport în comun constituie un dezavantaj, încă un inconvenient îl reprezintă distanţa considerabilă faţă de mai orice punct din oraș. Ai nevoie de un act, de o dovadă, de un permis, de o analiză? Dă jos gumarii, curăţă pământul de sub unghii şi fă precum strămoşii tăi cândva: ia drumul târgului! Cel mai dureros pentru mine e că la ţară nu prea-s cluburi ca la oraş, iar balul sătesc de fiecare sâmbătă de la căminul cultural nu e tocmai comparabil cu un “pool party” la Ibiza. Trebuie să mai cobori standardele distracţiei, în special atunci când nevoia te leagă de pământ şi de muncile agricole care te istovesc de puteri. În locul stroboscoapelor din discotecă, o să poţi admira stelele de vară, pe cerul senin, dormitul pe prispa casei, cântecul greierilor şi o să te bucuri de mireasma mustului proaspăt scos din teasc, de laptele alb şi cald care în urmă cu cinci minute încă era în ugerul vacii, de bobul crud mâncat direct din păstaie, de hârjoana cu câini şi pisici care nu ştiu nici ce e ăla un apartament, nici ce e aia o sterilizare. Frumos, pentru cine iubeşte pământul, natura şi, mai presus de toate, independenţa.

Avantajele și dezavantajele traiului la oraș  

Primul gând pe care îl aveam în minte când am plecat la liceu într-un oraș mai mare era că ”La oraș pot să fac bani mulți”. Așa gândeam la nici 15 ani, iar de atunci și până acum nu s-a schimbat mare lucru. Doar mi-am conturat şi mai clar ideea aia, înrădăcinată acum mulți ani. În oraș, posibilităţile sunt multe, dar multe sunt şi ispitele, capcanele, trădările şi ocaziile de a te rata răsunător. Regula principală a jocului este că necesar şi adesea suficient ca să faci ceva din propria viaţă este să vrei şi să acţionezi, eventual să ai un plan, dar să fii adaptabil la nou. În esență, trebuie să muncești mult, pentru că orașele nu prea te lasă să trăiești de pe o zi pe alta. Ori o duci bine, ori eşti împins inevitabil să pleci. Cam ăsta este principalul avantaj, cu care nu toți ne împrietenim atât de ușor. Pentru că implică multă muncă.

Ca orice venetic în Bucureşti, evident că am vrut să locuiesc în centru, nu pe la o margine de cartier, colţ cu şoseaua de centură. Alegerea este evidentă. În buricul târgului ești mult mai conectat cu tot ce se întâmplă, cultural şi nu numai. Te găseşti la o aruncătură de cartelă RATB de orice e interesant, palpitant, plin de viaţă. Bani să ai! Mai ştii evenimentele alea culturale, concertele şi alte nebunii pe care acasă le vedeai la televizor, în cel mai fericit caz? Ei, aici poţi merge personal, neamurile de acasă te pot surprinde în imagini la ştiri, iar la faţa locului te pomeneşti că îţi freci coatele cu o vedetă, la coadă la bere.

La capitolul mâncare, e clar că în oraşe va trebui să te bizuieşti pe magazine şi poate pe localuri. Asta mi se pare cam nasol, mai ales pentru cineva obişnuit cu mâncarea bună de la mama de acasă, care mâncare mai era şi pe gratis. Aici plăteşti sau faci foamea, nu-i pasă nimănui de tine. Iar asta îi face pe cei mai înţelepţi venetici să devină chibzuiţi. Se aplică regula supravieţuirii celui mai cumpătat.  Partea bună e că mama şi tata nu mai sunt pe capul tău să-ţi spună ce ai voie şi ce nu în general, inclusiv la mâncare. Şi în metropolă ai acces la bunătăţi care, să zicem, sunt inexistente în… Băicoi. Nu ştiu câte feluri de restaurante chinezeşti, indiene, turceşti, arăbeşti, respectiv cantine pentru studenţi, cu zece lei meniul. În general, eu la astea merg când pachetul de acasă e epuizat. Sau la shaorma, că e bună şi sănătoasă şi nici nu costă mult.

Principalul dezavantaj al traiului din pântecele orașului este lipsa liniștii, cel puţin în Bucureşti, fapt generat de spaţiul împărţit milimetric între cetăţenii tot mai mulţi ai celui mai mare oraş din România. Nu tu o palmă de pământ a ta unde să-ți trântești o pătură, un grătar, ceva. Dacă ești o persoană activă, pasionată de natură, o să îți fie extrem de greu să te obișnuiești cu traiul dintr-o ”cutie de chibrituri”, cum ar spune tata.

Un ultim neajuns al traiului la oraș este lipsa comunicării. Locuitorii din mediul rural trăiesc ca într-o mică comunitate, lucru care le permite să se ajute între ei mult mai ușor. La oraș, ești pe cont propriu. Poate primești maxim o linguriță de zahăr de la o vecină simpatică, dar nu miza pe ea. E posibil ca vecina cea mai de treabă să fie aliata proprietarului, care a rugat-o amical să te spioneze, să vadă cine mai vine în vizită, dacă nu cumva s-a mutat cu tine şi prietena, ca să o pună la întreţinere, etcetera, etcetera. Merită să fii spionat pe banii tăi, nu?

De ce aș alege eu să stau la țară?

Până la vârsta asta nici o secundă nu mi-a trecut prin cap să rămân la țară. Sunt încă prea tânăr ca să îmi dau seama ce aș putea face la sat ca să fiu împlinit spiritual şi cât de cât mulțumit financiar. Că până la urmă despre asta e vorba.

Ca un fapt divers, cei mai mulţi locuitori în mediul rural se găsesc în județul Dâmbovița, cu o pondere de 69,96% dintre cetăţeni stabiliți la sat. Pe ei îi urmează în clasament judeţele Giurgiu, Teleorman și Suceava. La polul opus se află județele Hunedoara, Brașov, Constanța și Sibiu. La nivel național, până în anul 2002, numărul locuitorilor din mediu urban creștea considerabil. Din acel an, istoria şi-a schimbat sensul, odată cu valurile de căpşunari care au pornit-o spre Italia şi spre Spania. Acum, mediul rural încearcă să capete din nou teren, dar ăsta nu e neapărat un semn bun pentru noi ca economie şi ca ţară.

Conform unor surse, cel mai mic sat din România are 13 gospodării, însă numai una dintre ele mai este locuită. De un singur om. Comuna se numește Făgețel și este situată în județul Bacău. Ultima naștere din acel sat a fost înregistrată în 1975.  La polul opus se află comuna Florești din județul Cluj, cu un număr de 30.279 de locuitori la recensământul din 2011. În comparație cu satul meu natal, acesta este de zece ori mai populat. O altă chestie mișto la comuna Florești este că are propriu Serviciu Public de Evidență a Persoanelor, adică locuitorii nu trebuie să mai alerge în orașele vecine ca să-și schimbe buletinul.