Trei locuri „dulci” din București

În zilele cu vreme frumoasă, cu timp la dispoziție, dar lipsite de inspirație, parcă te-ar trage ața să ieși în târg, dar n-ai habar unde să mai poposești prin București. Barul tău ilegal în care se fumează e un refugiu de iarnă, deci acum sare din schemă. Cantina facultății sau cafeteria corporației nici nu intră în discuție, iar bani de mers la cinci stele nu ai. Ce să faci? Am trimis noi pe teren echipele de investigatori culinari și am descoperit trei destinații pentru tine – și toate trei, vorba poetului, demne de vizitat. Iată-le înșirate mai jos!

Tarte franțuzești în Micul Paris

E posibil ca tu să mai fi citit pe la noi despre Atelierul de Tarte de pe lângă Piața Victoriei din București. Nouă ne-a plăcut însă atât de mult, încât ne-am întors acolo cu gândul să recidivăm și să ne înfruptăm dintr-o tartă dulce, artizanală, fără niciun fel de conservanți. De altfel, cu asta se și mândrește braseria din inima Micului Paris: produsele sunt proaspete și preparate zilnic, din ingrediente culese cu puține ore înainte.

Localul se află pe Bulevardul Ion Mihalache, la numărul 20. Imediat ce îi treci pragul, ai sentimenul că te-ai teleportat în Paris. Designul este modern, cu puternice accente franceze, iar interiorul respiră un aer prietenos. O notă aparte de distincție îi conferă localului decorațiunile din hârtie atârnate de tavan, lambriurile ce poartă patină de epocă și platourile din ardezie, lumina caldă răspândită din lampadarele suspendate și mesele cochete, micuțe, cât să încapă un cuplu de amorezi. Cei ce poposesc acolo singuri se pot împrieteni cu una dintre zecile de cărți care așteaptă în rafturi să fie răsfoite.

Privirea îți este însă imediat acaparată de vitrina cu tarte, piesa de rezistență a bistroului. Unele dintre tarte încă emană aburii cuptorului din care au fost scoase cu puține clipe în urmă și sclipesc în culori pastelate care amintesc de tarabele cu fructe exotice ale negustorilor din periferiile Parisului. La fel de pestriță și de pitorească este și clientela: corporatiști scăpați în pauza de masă, hipsteri cu încălțăminte fistichie și fular din mătase, ba chiar și studenți – semn că localul arată de milioane, dar are prețuri pentru toată lumea. Are și condiții omenești pentru toți, dovadă stă faptul că fumătorii au amenajate două măsuțe cu bănci comode, acoperite de pături și puse la adăpost de ploaie.

Toate acestea sunt creația lui Darie Radu, cofetarul principal, fondatorul și patronul braseriei franțuzești. A pornit de la tarte, dar a ajuns un pic mai departe, mărturisește el. ”Tarta este locomotiva, dar avem nevoie și de vagoane”, aceasta este metafora prin care Darie Radu își descrie afacerea. Așa că, de la înființare, garnitura Atelierului de Tarte s-a completat încet cu salate, omlete, paste, burgeri și tarta sărată franțuzească numită quiche. Noi am comandat o omletă în stil franțuzesc, o porție de Quiche Lorraine aux deux jambons și o tartă Framboise Meringue.

Ca tot ce poartă marca Franței, omleta lui Darie a reușit să atingă desăvârșirea printr-o rețetă simplă la prima vedere, dar care la o privire mai atentă dezvăluie un înalt rafinament. Exact ca o femeie elegantă. Printre ingredientele care au sărit în evidență, papilele mele au detectat cantități semnificative din șuncă de Praga și mozzarella. Le-a îmbrățișat o pătură moale, fierbinte și delicioasă de ou galben, ca un leagăn pentru brânza topită și pentru feliuțele fine de afumătură slabă – o Sfântă Treime a gustului. Alături, salata verde completa peisajul delicios cu verdeața ei de câmpie recent cosită și cu aroma de dimineață la țară. Câteva lacrimi de ulei extravirgin de măsline aruncau sclipiri de smarald peste delicioasele frunze doldora de vitamine. Prețul pentru această bunătate este de 14 lei.

A urmat Quiche Lorraine aux deux jambons, în compania unui mix de salată și andive. Această tradițională tartă sărată poate ține locul unei gustări sau al unui aperitiv, după cum vrea sufletul francezului așezat la masă. E din cu totul alt Univers față de tradiționalul nostru aperitiv, ciorba de casă, cea în care mamaia aruncă neglijent o cană de sare, „ca să dea gust”. Tarta sărată franțuzească pică bine la orice oră și poate înlocui chiar și un mic-dejun. Conține jambon, ouă, cașcaval și smântână, aruncate într-un blat fraged ca un sărut de adolescentă. Aromele mi s-au părut bine echilibrate, precum echilibrat mi s-a părut și prețul de 19 lei pentru această gustare sățioasă, elegantă și de neuitat.

Ca desert am ales o tartă Framboise Meringue. Pe un blat plămădit din făină de migdale, cofetarul a clădit cinci straturi din cremă de vanilie, zmeură și bezea. Crema de vanilie și bezeaua se topesc aproape instant în gură și eliberează o avalanșă dulce care îți cotropește simțurile până aproape de leșin – te aduce însă la loc cu picioarele pe pământ aroma proaspătă de zmeură. Când ai în față un asemenea deliciu, nu te mai gândești nici la calorii, nici la preț – și nu știu ce valori nutriționale are, însă prăjitura asta ușoară și echilibrată merită fiecare bănuț din cei 17 lei scriși pe etichetă.

Așadar, a fost o masă pe cinste la Atelierul cu Tarte. O experiență culinară integrală, de la aspectul și de la aerul localului până la manierele și la ținuta personalului. Îți recomand și ție o escapadă franțuzească în Micul Paris, unde poți gusta deliciile Franței pentru doar o fracțiune din prețul unui bilet de avion. Bon appetit!

Vitamine, FIFA și gofre

Un sanctuar al stilului de viață sănătos, al vitaminelor și al prospețimii am găsit pe strada Ion Câmpineanu, la numărul 21, acolo unde o vitrină fumurie și o băncuță de două persoane păzesc intrarea în bistroul numit VanFruct. Așa, ortografiat într-un singur cuvânt. Hipstereală, adică. Înăuntru, am găsit un spațiu mic, dar cochet, cu doar patru mese, cu pereți pe care cresc plante agățătoare și cu ghivece de cactuși în loc de lumânări. Chiar dacă în viața ta n-ai mai fost într-un local bio, te prinzi imediat care-i hramul băieților de acolo, pe care-i trădează chiar și mobilierul, confecționat parcă ostentativ din lemn de plută.

Din plută era construit chiar și barul din spatele căruia ne-a salutat politicos Adrian, barmanul cu aer de student la filosofie și la arte, simultan. De la el am aflat că mai există două baruri VanFruct în București. Unul staționar, pe strada Mendeleev. Acesta rămâne închis pe timp de iarna și reintră în activitate din mai. Un alt bar VanFruct este mobil, adică e instalat într-o furgonetă și colindă țara toată pe la evenimente. Când nu-s evenimente pentru amatorii de sucuri fresh, furgoneta cu vitamine se plimbă după mușterii prin Capitală. Ai toate șansele să dai nas în nas cu mașina de bunătăți, mai ales dacă-i cauți traseul pe pagina de Facebook a întreprinderii.

Toate aceste trei baruri sunt creația lui Ștefan, un tânăr de 34 de ani, născut și crescut în București. Afacerea a demarat-o – la propriu – cu cel dintâi bistro pe roți, cel din furgonetă. De acolo și-a inspirat și logo-ul rețelei sale, care constă într-un minivan încadrat de conturul unei lămâi stilizate. A pierdut deja șirul banilor investiți – mai ține minte doar că localul din strada Mendeleev l-a stors de 23.000 de euro.

Barmanul Adrian ne-a întâmpinat cu o gofră cu gem de gutui și un fresh de rodii. Gofrele sunt, în caz că ai crescut printr-o peșteră, niște produse de patiserie din blat moale, turnat și copt apoi într-o formă specifică – i se spune, culmea, formă gofrată. Apoi turta rezultată este înecată în frișcă, miere, gem sau sirop. Sau în toate laolaltă. Gustul dulce al gemului, nucilor și al scorțișoarei din gofră în primă fază îți inundă papilele până la paroxism, așa că unica salvare de la coma glicemică este să mai sorbi câte un pic din fresh-ul amărui.

Meniul are douăzeci de preparate. Cafeaua specială pornește de la opt lei și este preparată 100% manual. Fresh-urile încep de la treisprezece lei, iar ceaiul bio costă zece lei. Gofrele au blat din făină integrală cu semințe și costă opt, paisprezece, șaisprezece sau douăzeci si doi de lei, în funcție de câte bucăți comanzi.

În afară de noi, mai erau în local încă două gagici care stăteau pe o cafea și un fresh. Din când în când ieșeau la țigară și își aranjau tandru una alteia părul. Marfă! Dar și mai mare mi-a fost uimirea să găsesc într-un așa loc micuț și delicat un proiector legat la PlayStation. L-am întrebat pe Adrian dacă organizează și seri de jocuri. Mi-a spus că de regulă nu, dar că orice client care-și aduce măcar un prieten trebuie doar să ceară controllerele și apoi poate să încingă în voia cea bună o partidă-două de FIFA. Iar mușteriii care se dau în vânt după meditație culturală pot deturna proiectorul de la jocurile electronice la filmele de artă, care rulează ori de câte ori consumatorii de fresh au chef. Așadar, daca tânjești dupa un moment de liniște, un fresh răcoros si o gustare dulce, iti recomand VanFruct.

Înghețată artizanală în București

Rămânem în categoria locurilor fancy cu preparate și concepte nou-poposite în frumoasa noastră Capitală și vorbim despre înghețata artizanală. Primăvara era în toi când am pornit la drum, dar temperaturile erau generoase, mult mai generoase pentru acea perioadă cu năbădăi termice. Dar noi ce-am zis? O înghețată nu are cum să strice. Ca să păstrăm tonul, am pornit să explorăm conceptul de gelaterie-cafenea. Primul astfel de local ieșit în cale se găsește în spatele Ateneului Român, pe Benjamin Fraklin, la numărul cinci, și se numește „gelateria Creamier”.

Acolo te va întâmpina o terasă generoasă cu multe mese și scaune de lemn albe de lemn. Pe fațada clădirii, desupra ușii, tronează mare logo-ul Creamier. Nu îți va fi greu să reperezi locul, dacă mai ridici din când în când privirea de la botul pantofilor în timp ce mergi prin centrul Capitalei. La interior, locul este spațios, iar pe stânga vei găsi barul și vitrina frigorifică. Laturile sunt ocupate cu zone mari vitrate, cu mese înguste, lungi și înalte. Localul mi s-a părut aerisit și generos cu numărul de locuri, semn că doritorii de înghețată artizanală pot năvăli în gașcă fără probleme. Eu am socotit la o privire rapidă cam treizeci de locuri la interior și douăzeci la exterior.

Dar să trecem la „plebicist”! Ai acolo o gamă imensă de arome și o infinitate de posibile combinații. Înghețată cu lavandă, cu vanilie, fistic, ciocolată, amaretto, zabaglione (cu un strop de vin intalienesc Marsala), nocciola, căpșuni și multe altele, care îmi fac poftă chiar și acum. O cupă de înghețată costă șapte lei, un preț rezonabil pentru calitatea și pentru cantitatea livrată – ca să nu mai spunem de ambientul aristocratic al unui colț curat și liniștit de București.

Cu aceste trei destinații în minte, poți să-ți iei jumătatea de braț și să o scoți la o delicatesă pentru oameni finuți. Și, cu acest prilej, am convingerea că soarta îți va mai scoate în cale cel puțin alte trei locuri despre care o să vrei să afle și alți iubitori de rafinament culinar. Dă-ne, deci, de veste printr-un comentariu despre localul tău preferat, iar noi s-ar putea să-i facem o vizită, să dăm vorba mai departe.