Cum poți să contorizezi mesele – metodă alternativă

Indiferent ce preferințe alimentare ai, este greu să contorizezi caloriile. Ar trebui să cântărești totul și să faci apoi calcule. Iar asta la fiecare masă. Probabil de aceea foarte mulţi renunță la această abordare în timpul regimului şi ajung să își vadă de viețile lor. Iar asta nu e neapărat bine.

Pe lângă estimatul aportului caloric, ar trebui să faci oricum şi un alt tip de analiză. Îți ține de foame mâncarea aleasă? Nu cumva te îngrașă? Dacă ești ca mine, nu este o soluție să faci foamea și nu te saturi dintr-o salată chioară de la supermarket.

Cum poți măsura ușor cantitatea de alimente consumată?

contorizezi mesele
Subliniez aici partea cu
ușor. Pentru că lenea este puternică, iar oricine vrea să rezolve o problemă de acest tip cât mai repede.  În loc să faci calcule și estimări, ca să nu vorbesc despre cântărit, poți pur și simplu să pozezi alimentele pe care le consumi. Şi nu, nu ca să le pui pe Instagram. Te intereseză o captură sinceră, care să reflecte nu doar natura hranei, ci şi cantitatea.

Dacă reușești să faci asta cu fiecare lucru pe care îl mănânci într-o zi – inclusiv sucuri și alte băuturi – vei avea un moment interesant peste o perioadă de timp. Adună toate pozele într-un folder al telefonului tău; data și ora le vei vedea la fiecare. Cu timpul, vei putea să observi dacă ai anumite obiceiuri alimentare nesănătoase și dacă ele sunt legate de anumite momente din zi.

În cazul în care nu vrei să faci poze la mâncare, mai poți să ții un jurnal al meselor. Este o soluție old school, însă are un dezavantaj la fel de mare precum numărarea caloriilor. Se bazează totul pe percepția personală. O ”porție mică” de cartofi prăjiți pe care ai pus-o în farfurie de capul tău s-ar putea să nu fie la fel de mică precum una de la fast food, de exemplu. Nu de alta, dar la fast food sunt cântărite porțiile.

Care sunt posibilele dezavantaje?

contorizezi mesele
S-ar putea să nu fii tocmai sincer cu tine dacă notezi tot ce ai consumat într-un carnețel sau direct în aplicația telefonului. Un comportament nu neapărat conştient sau intenţionat,  Deşi…cei aflaţi în faţa unei diete foarte stricte ar putea călca oricând pe bec. Doar oamenii care atârnă de un fir de ață pe partea de sănătate și sunt nevoiți să urmeze un regim draconic mai reușesc să respecte indicațiile medicului cu sfințenie. Există și acolo ”rebeli”.

Evident, dacă faci poze la mâncare nu o să îți spună telefonul câte calorii ai consumat. Nu încă, pentru că sunt convins că va fi posibil în viitorul apropiat. Însă dacă mergi la sală des și ai un antrenor şcolit suficient cât să îți propună o dietă echilibrată şi exerciţii în funcţie de alimentaţia ta, deja ajungem undeva. Practic, prin această soluție vei munci pentru fiecare calorie în plus.

Altfel, şi cu pozele poți trișa: nu va ști nimeni în afară de tine că ai mai luat încă o porție sau că ai ”strecurat” o sticlă de suc pe lângă mâncarea din farfurie. Dar.. dacă nu poți să fii sincer cu tine într-o astfel de împrejurare, ai şi alte probleme în afara kilogramelor nedorite.

Ce beneficiu poți obține din această strategie?

contorizezi mesele
Avantajul principal al soluției prezentate mai sus este că poți să contorizezi mesele fără efort și fără costuri. După o săptămână sau două de studiu și introspecție, s-ar putea să tragi câteva concluzii despre regimul tău și eficiența sa.  Odată ce ai căpătat dimensiunea apetitului tău şi, mai ales, a modului în care te hrăneşti, vei putea să iei singur o decizie cu privire la elementele greșite din dieta ta.

În primă fază, nu schimba nimic la alimentație, începe doar să contorizezi mesele de zi cu zi. Peste o săptămână întreagă, fă un bilanț. Consumi, cumva, o sticlă de 500 de mililitri de suc acidulat în fiecare zi la prânz? Sau se întâmplă să mănânci mai multă ciocolată decât credeai? Trebuie doar să fii sincer cu tine și constant. Îți ia doar câteva secunde să faci o poză la ceea ce urmează să mănânci și nu cred că este nimeni atât de înfometat încât să nu aibă timp de o fotografie cu telefonul.

Fă asta! Şi nu te priva de hrană! Nu uita să te feliciți pentru lucrurile pozitive, cum ar fi să consumi suficientă apă într-o zi și să nu bei sucuri carbogazoase ori alcool în exces. Cu timpul, vei putea să iei decizii mai bune în materie de nutriției. Iar această concluzie vine dintr-un studiu de acum aproape zece ani. Funcționează, zău!