Ponturi pentru o vacanță accesibilă

Suntem în acea perioadă anului în care o simplă privire aruncată pe Facebook sau Instagram ne oferă fotografii făcute de prieteni în diverse concedii petrecute în Europa și nu numai.

Dacă ne limităm la bula noastră de Facebook, am fi tentați să credem că fiecare dintre noi pleacă cel puțin o dată pe an într-un concediu de câteva zile. Unii în iunie, alții în iulie, cei mai mulți în august. Așa cum se întâmplă și în cazul serviciilor de internet banking, realitatea din teren diferă substanțial de imaginea falsă pe care o vedem în bula noastră de pe rețelele sociale. Un studiu publicat recent de Eurostat arată că România este codașa Europei atunci când vine vorba despre călătoriile efectuate în scop de turism. Astfel, 58.9% dintre români nu-și permit să plece anual într-un concediu de o săptămână, comparativ cu media europeană de numai 28.3%.

Datele sunt valabile pentru anul 2018 și sunt calculate ca procent din totalul populației cu vârsta de peste 16 ani. Singura veste bună este că există un progres vizibil pe parcursul anilor, în contextul în care în 2009 procentul celor care nu-și permiteau un concediu anual de o săptămână era de 75%.

Pe ce cheltui banii într-un concediu?

Înainte de a putea strânge bani pentru un concediu este esențial să înțelegi pe ce se duc banii tăi și să înveți cum să economisești bani lunar, așa cum am vorbit și în numeroase alte articole. Ulterior, poți aplica o metodă în trei pași pentru a găsi o vacanță accesibilă de o săptămână.

Plecăm de la ideea că vrei să petreci un concediu de o săptămână în străinătate în scop turistic, în care vrei să vizitezi anumite obiective turistice. Spun asta pentru că există numeroși români care pleacă o săptămână de acasă, dar se duc în vizită la rude în diverse zone ale țării, ceea ce nu se poate numi cu adevărat turism.

Prin urmare, cele mai mari cheltuieli pentru concediu vor fi generate de costurile pentru transport, cazare și alimente. Astfel, luăm fiecare generator de cost în parte și vedem cum putem reduce cât mai mult cheltuielile.

Cheltuieli pentru transport

Într-un concediu petrecut în străinătate vei călători cu avionul. Știu că există numeroase destinații unde poți ajunge și cu autocarul, dar orice călătorie până în centrul său vestul Europei presupune să pierzi două zile pe drum dus-întors, astfel că nu reprezintă o opțiune viabilă.

Din fericire, prețurile la biletele de avion au scăzut destul de mult, în special în cazul companiilor low-cost, astfel că exista șanse mari să găsești oferte bune.

O soluție interesantă este să alegi o destinație unde zboară cel puțin două companii din București. Concurența aduce întotdeauna prețuri mai bune la biletele de avion decât în situația în care există un singur operator pe ruta respectivă.

Alege o destinație accesibilă

Dacă până acum nu ai avut suficiente fonduri pentru un concediu de o săptămână, este indicat să începi cu o destinație unde prețurile pentru cazare și mâncare nu sunt foarte ridicate. Londra, Paris, Barcelona sau Viena sunt printre cele mai populare destinații și probabil cele care îți fac și ție cu ochiul, însă în același timp sunt și printre cele mai scumpe orașe europene.

Pentru a alege o destinație mai accesibilă ai două variante. Prima este să alegi un alt oraș din țara pe care ți-ai propus să o vizitezi. De exemplu, Malaga este un oraș mai accesibil decât Barcelona, iar Lille este mai ieftin decât Paris.

A doua variantă este să alegi din start o țară atractivă, dar mai puțin populară. În acest caz, chiar și capitalele oferă prețuri accesibile, în multe cazuri chiar apropiate de cele practicate pe piața din România. Varșovia este un bun exemplu în acest sens.

Perioada concediului

Pentru a avea parte de prețuri mai bune, planifică concediul în afara perioadei de vârf din punct de vedere turistic. Aproape oriunde vei alege să călătorești în Europa, va fi mai ieftin să faci turism în luna septembrie decât în lunile iulie sau august sau în luna martie decât în luna mai.

Întrucât cererea în perioadele off-season este mai mică, prețurile mai mici se vor resimți atât la transport, cât și a cazare, astfel că împuști doi iepuri dintr-o lovitură.

Totuși, înainte de a lua decizia finală, caută pe internet informații despre clima din zona respectivă. Altfel te poți trezi că ai ales un concediu la mare într-o perioadă în care ai prins prețuri foarte bune, dar cu zile friguroase sau multe ploi.

Plătești concediul din timp

Indiferent unde și când alegi să faci un concediu, aproape întotdeauna vei obține prețuri mai bune dacă faci planurile din timp. Una este să achiți avionul și cazarea cu o lună în urmă și altceva (adică mai ieftin) dacă faci asta cu trei luni înainte.

Prin urmare, vorbește din timp cu partenera sau partenerul de viață pentru a stabili o perioadă de călătorie și începeți să căutați oportunități cu câteva luni bune înainte de concediul propriu-zis, pentru a avea timp să alegeți cea mai bună ofertă.

Pentru cei mai mulți dintre voi, sfaturile de mai sus ar putea părea banale, dar în același timp acestea sunt ignorate frecvent. Astfel, data viitoare când vrei să pleci în conediu fă din timp o listă cu aceste criterii de selecție pentru a putea avea parte de o săptămână de concediu la un preț cât mai mic. Și asta fără să faci compromisuri la calitatea serviciilor.