VIDEO – Review film – Minți Primejdioase

Minți Primejdioase sau The Darkest Minds este un film care are toate ingredientele potrivite, dar care nu reușește să le omogenizeze cum trebuie. Iar rezultatul final din păcate lasă de dorit, deoarece filmul are un suflet al lui, dar încă nu și-a găsit o identitate proprie.

Chiar mi-aș fi dorit să am parte de o experiență cinematografică grozavă. Și credeți-mă că nu sunt deloc acid cu filmul, deși am toate motivele să fiu. Dar personajele și intențiile bune ale regiei mă fac să vreau totuși să-i dau măcar notă de trecere. La urma urmei fiecare produs de divertisment poate fi îmbunătățit în versiuni ulterioare și orice regizor sau scenarist își poate eleva arta.

Așadar, Minți Primejdioase, după cum a găsit cineva de cuviință să traducă titlul în limba română, a început cu o premiză care m-a făcut să casc ochii și să ciulesc urechile. Fiindcă din primele fraze am auzit: „peste 90% din copiii din Statele Unite au murit din cauza unei boli necunoscute”. Când observi o remarcă atât de îndrăzneață, îți închipui că mintea care a născocit așa un scenariu trebuie să fie doldora de har creativ. Din păcate pentru mine, cam acolo s-a terminat uimirea și restul filmului devine un clișeu combinat cu o tentativă urbană de Hunger Games.

Minți Primejdioase
TDM_04_26_2017_00196.raf

După evenimentele care au exterminat populația copiilor din Statele Unite, au supraviețuit doar cei înzestrați cu anumite puteri. Aceștia erau clasificați într-o schema piramidală după culori. Cei Verzi erau super inteligenți și nu prezentau o amenințare, Albaștrii mișcau lucrurile cu mintea, Galbenii creau și manipulau electricitatea, cei Portocalii puteau manipula mințile oamenilor, iar cei Roșii erau cei mai letali. După cum spuneam, îmi place ideea generală. Distopie, copii cu puteri supra-omenești, o organizație mare și rea care îi vânează, efecte speciale bune și multe alte idei bune. Doar că toate sunt implementate într-un mod nepriceput.

De exemplu, în loc ca aceste puteri să fie folosite pentru bine, organizația inteligentă s-a gândit să extermine copiii. Fiindcă la urma urmei, de ce nu? Adică și așa nu mai existau generații viitoare. Hai să terminăm treaba dacă tot nu avem ce face. Economia era non-existentă, iar viitorul rasei umane se termina în maximum câți zeci de ani. #Logică.

Pe lângă astea, filmul pare să mimeze alte producții pe care a încercat evident să le egaleze. Precum Hunger Games sau Maze Runner. Până și scena de la final e sută la sută copie după un moment din Jocurile Foamei.

Minți Primejdioase Personajele intră în tipologii plictisitor de stereotipice. Fiindcă avem așa: fata timidă extrem de frumoasă care ajunge împreună cu sportivul popular din liceu, tocilarul afro-american cu ochelari tipici meniți să îi evidențieze lipsa potențialului de atractivitate, și Zu. O fetiță mică și adorabilă care nu spune nimic tot filmul și intervine cu puterile ei de Galben în anumite momente doar ca să nu stea degeaba tot filmul. E mai mult ca un mic animăluț domestic care îi însoțește peste tot, decât altceva.

Cât despre partea narativă, am depistat multe lacune în logică doar ca scenele respective să se încadreze în viziunea regizorului. Ca de exemplu, un moment în care un Albastru este vânat într-o urmărire de mașini. Și în loc să își folosească puterile telechinetice pe mașina care îl urmărea, aruncă cu frunze uscate în el. Apoi începe să crape carosabilul, dar bineînțeles că mașinile care îl urmăresc evită obstacolele astea cu brio. Totul în tentativa de a crea o scenă impresionantă cu efecte speciale, menită să aducă o tensiune sporită spectatorului. Și înțeleg ce a vrut să creeze aici. Și chiar îi ieșea ceva memorabil dacă stătea puțin pe text și mai schimba o idee, două cu altcineva. Fiindcă nu are logică să nu atace mașina aia direct și să smulgă copaci în loc.

Nu mai spun de dezamăgirea cu cei Roșii de la final. După ce nu au menționat nimic de ei tot filmul, te-ai fi gândit că sunt niște monștri distructivi care pot nivela un zgârie-nori cu un muc. Dar nu. Scuipă foc și atât. Din păcate acest moment a fost dezamăgitor și mi-a oferit senzația că totul a fost ori grăbit, ori pur și simplu persoanele care au scris povestea nu prea au avut multă inspirație. A, da! Nici nu vreau să menționez de „marea” bătălie de la final. Fiindcă îmi vin numai epitete neplăcute în minte și am zis că încerc să nu fiu acid cu filmul.

Aceste lucruri m-au frustrat fiindcă chiar mi-am dorit din toată inima să fie o experiență la care să rămân uimit și pe care să o recomand la toată lumea. Singurele lucruri care mă fac să văd acest film într-o lumină bună este faptul că atmosfera draguță și relaxantă a filmului, personajele bine intenționate și alte elemente pozitive de genul acesta mă fac să îl privesc cu drag. 

În concluzie, The Darkest Minds nu este un film oribil. Ba chiar bate spre OK dacă nu te aștepți să te dea pe spate. Îl văd mai mult pentru copii, adolescenți sau oameni care nu vor ca experiența lor cinematografică să fie WOW! Dar cinefililor nu le-aș recomanda să plătească prețul întreg de acces.