FILM 2018 | The Death of Stalin – Moartea lui Stalin

Pelicula care a fost interzisă în fosta Uniune Sovietică, The death of Stalin, a apărut și în cinematografele din România la începutul lunii februarie, și contrar tuturor așteptărilor… este o comedie. De un umor negru excelent. The death of Stalin, în regia lui Armando Iannuci, câștigător al premiilor Oscar și Emmy, prezintă moartea marelui dictator. Adică cea a părintelui națiunii și încercarea miniștrilor din cabinetul său de a prelua puterea.

În rolul urmașului său direct îl găsim pe Jeffrey Tambor sau mai bine spus Gheorghi Malenkov, în completarea listei îl avem pe Steve Buscemi care a avut o prestație minunată în rolul lui Nikita Hrusciov, pe Svetlana, fiica lui Stalin interpretată de ukrainianca Olga Kurylenko și să nu uităm de Michael Palin și Simon Russell Beale care au o prestație foarte bună în rolurile lui Molotov și a marașalului Nkvd Beria. Acțiunea filmului se petrece în anul 1953 când Stalin moare în camera sa din Kutenov, Uniunea Sovietică, în urma unui atac cerebral. În timp ce întreaga națiune este copleșită de durere, ”prietenii” dictatorului nu știu cum să facă să pună mână mai repede pe putere. Și de aici pleacă toată nebunia pentru preluarea puterii, una de altfel nu prea ușoară. Jocul actorilor, scenariul, maniera în care cadrele au fost abordate, costumele și dialogurile excelente fac din acesta un film de care nu te poți plictisi și pe care sunt sigur ai vrea să îl revezi.

Filmul se bazează pe romanul grafic cu același nume, tradus din orginalul francez La Mort de Staline. În Rusia premiera filmului a fost interzisă de ministrul Culturii, după o avanpremieră privată care i-a supărat pe oficialii ruşi.