Sfaturi de femeie: cum să NU mă abordezi în club
Faci o greşeală dacă mă judeci pripit, pentru că nu sunt o babă comunistă care îşi agita frenetic bastonul când aude de cluburi, de flirturi şi de alte cele distracţii specifice traiului activ pe asfalt. Orice femeie se bucură când e abordată de un om interesant, însă necazul apare atunci când omul ăla se dă mai interesant decât este în realitate. Flirtul e un joc în minimum doi, dar interesul de a intra pe teren nu apare aşa, din senin. O mare parte depinde de ea, însă greul cade pe tine. Iar tu, statistic vorbind, eşuezi cam des. O demonstrează experienţa mea, rezumată în acest articol. Categoriile de tipi de mai jos pornesc, din punctul meu de vedere, mereu cu stângul şi nu au nici o şansă. Sper să înţelegi ceva din lista asta şi, dacă te recunoşti pe undeva, să iei măsurile de cuviinţă ca să te îndrepţi. Poate vreodată o să dea Cerul să pleci şi tu din club însoţit de o nouă amică.
Haita gălăgioasă
Am zis să încep nu cu un tip, ci cu o adunătură întreagă de masculi: haita de beţivani zgomotoşi, puşi pe fapte mari. Pentru că există bărbaţi care aşa se comportă, mai ales dacă au băut. Unii ies ca băieţii la o bere sau chiar la agăţat, alţii sunt o adunare ad-hoc de petrecăreţi care s-au împrietenit la bar şi acum se simt “bazaţi”. Indiferent de originea congregaţiei, unii tipi se simt bine doar în “haită”. Asta spune mult despre personalitatea lor. I-ai observat imediat ce ai intrat în club şi oricum n-aveai cum să-i ratezi. Urlă, cântă şi sunt cât se poate de beţi. Ei “vânează” în grup, zic eu pentru că le este uşor teamă să discute “one on one” cu o tipă rătăcită. Arareori, câte un exemplar mai dă dovadă de tupeu şi se desprinde de grup, încearcă o replică de agăţat – de regulă o mitocănie citită pe internet – iar apoi revine în dispozitiv, la fraţii de pahar. Jalnic…
Păpuşa masculină de carton
Uşor de recunoscut, pentru că arată de parcă-i un model decupat dintr-o revistă de modă şi vine către mine de parcă e pe “catwalk” – adică merge în linie dreaptă, cu privirea aţintită către “victimă”. Mizează pe efectul de “iepuraş în lumina farurilor”, care de regulă funcţionează la muierile mai slabe de înger. Flatate de atenţia unui asemenea fotomodel, ţintele adesea rămân ţepene, pierdute în admiraţie. Până când tipul deschide gura. Şi atunci devine evident că singura conversaţie de care el e în stare poate fi rezumată aşa: “Nu ştiu de ce te-am abordat, dar tu eşti mişto, însă eu sunt şi mai mişto şi îţi ofer onoarea de a te băga în seamă şi de a te afişa cu mine, ceea ce ar trebui să fie suficient pentru orice muritoare”. De obicei, în faţa unui asemenea exempar eu rezist vreo şapte-opt secunde înainte să izbucnesc în hohote isterice. Atunci când frumosul şi chiparosul de el nu e nici măcar amuzant de penibil, bălmăjesc o scuză şi dispar. Îl las în urmă convins că m-a alungat un cumul dintre sentimentul meu de inferioritate faţă de el şi teama justă că nu-i merit compania.
Minorul tupeist
Are maximum 17 ani şi încă nu a depăşit uimirea miracolului că a reuşit să se strecoare în club pe sub nasul agenţilor de pază. În consecinţă, i se pare şi că e cu două secunde mai şmecher decât colegii lui de liceu rămaşi la poartă. Cu două secole faţă de cei de-acasă, care tocesc masiv pentru Bacalaureat. El, stofă de valoros nativ, o arde printre d-ăia mai mari. În loc să se lupte cu Pădurea Spânzuraţilor şi cu restul bibliografiei pentru examenul de maturitate, puberul abordează femeia cu tupeu şi chiar se hazardează să-i arunce vreo două tentative de înţelepciune şmecherită adolescentină. Probabil, texte învăţate de pe net. Se vede însă de la o poştă că le-a exersat pe un coleg mascul, în timp ce chiulea de la română. Pa-pa…
Gentlemanul generos
E ăla care mă abordează cu o politeţe bine studiată şi care chiar îmi oferă ceva de băut. Pare inofensiv şi poate chiar educat, dar se citeşte pe el de la o poştă că băutura oferită nu e pe gratis. De obicei, moneda de schimb o reprezintă numărul meu de telefon. Dacă mă pune naiba să nu-l dau, comportamentul tipului face stânga-mprejur şi leapădă imediat amabilităţile. Ex-gentlemanul adesea contraatacă prin scoaterea cu graţie a ochilor – la figurat, din fericire – pentru ingratitudinea mea flagrantă. Cu alte ocazii, se transformă chiar într-un ghiolban care se comportă de parcă m-a cumpărat pe două cămile. Ca să evit aşa situaţii penibile, prefer să refuz băutura moca din start şi îl expediez ca să-şi exerseze misoginismul pe altcineva.
Hipsterul artist, fotograf, influencer şi “blah-blah”
Meseria lui e să fie cool şi cât mai in trend, iar asta se vede de pe Lună. Hainele de pe acest specimen masculin sunt din cea mai recentă, mai obscură, mai bio, eco şi tribală colecţie dubioasă posibilă în Univers. Din nefericire, pe el ţoalele împletite din fibră sustenabilă recoltată dintr-o zonă fără poluare stau ca pe gard şi sunt asortate cu monoclu, ceas de buzunar din 1938 şi o pereche de căşti Skull&Candy, într-un haos bine şi temeinic studiat acasă, în faţa oglinzii. Nu m-ar surprinde nici dacă ar scoate din mânecă o carte în cambodgiană sau dacă ar fuma tutun crescut acasă, pe balcon, într-un ghiveci cu sol virgin din Guatemala. Mr. Cool se va prezenta drept un “vorbitor fluent de sarcasm”, îşi va da ochii peste cap şi se va plânge că localul e prea comercial şi prea mainstream. La fel i se pare şi muzica. De ţărani! Frecventează acel loc pe care-l dispreţuieşte doar pentru a-şi manifesta ironia. Are preocupări artistice despre care se fereşte să vorbească, pentru că în general arta sa nu e înţeleasă decât de doi oameni, dintre care unul a murit şi celălalt locuieşte în Groenlanda. În realitate, are părinţi de bani gata care-l întreţin la 35 de ani, iar el îşi omoară vremea fotografiind buburuze şi frunze prin parcuri. Motiv suficient să se autoproclameze “artist vizual”, că titlul de “fotograf” e pentru plebe.
Playerul magician
Pentru acest Scotty Pippen al flirtului, agăţatul este un sport olimpic, iar replicile sprinţare par să vină în mod natural. De fapt, e în stare să turuie mai ceva ca o coafeză nevorbită de-un weekend, la prima clientă a zilei de luni. Pentru el nu conteaza calitatea, ci cantitatea. Vrea zeci de numere de telefon pe seară, pentru ca apoi să se poată lăuda la prietenii lui monogami că “el ştie să trăiască”. Foloseste aceleasi replici expirate pe toate fetele şi are impresia că tot ce spune e aur curat. Incapabil să ducă o treabă până la capăt, pleaca bosumflat şi precoce, după ce pretextează subit că i s-a accidentat pisica. Sănătate pisicii, dar tu să nu mă mai cauţi!
Turistul sexual “wannabe”
Se mândreşte că a venit de pe alte meleaguri civilizate ca să ne onoreze cu diafana şi augusta lui prezenţă, iar în contrapartidă vrea doar compania unor românce, despre care a auzit oricum că-s femei frumoase şi uşor de prostit. I-au întărit convingerea asta cei cei doi-trei ţuţeri localnici, care atârnă de el pentru băutură moca şi care se laudă că-i pot face “o lipeală”. Vine entuziasmat în club, uneori cu o echipă de dulăi aduşi de-acasă, din Străinezia, pe lângă suita de atârnache români care-i dau apă la moară, în schimbul alcoolului de pomană. Cu disperarea unui naufragiat în valuri furioase, străinul încearcă să agaţe ceva, orice, doar ca să nu fi bătut atâta drum degeaba. Aşteaptă, de altfel, să îi cazi în braţe în secunda în care rosteşte ceva pe limba lui străină sau într-o engleză mai proastă decât vorbeşte bunică-ta. E greţos de prietenos. Nici nu observă că eu am plecat deja, decât atunci când e prea târziu ca să mai schimbe finalul acelei seri, unde în dreptul lui stă scris cu litere de neon DISTRACŢIE PLĂCUTĂ PE PORNHUB!
Unul dintr-o mie
Până aici, am enumerat doar dezastre, dar vreau să închei cu o doză de optimism. Mi s-a mai întâmplat, din păcate cam prea rar, să ajung într-un club şi să şed plictisită într-un colţ. Iar de undeva să apară un tip normal şi decent, aşa cum ar trebui să fie mai mulţi. Mă abordează politicos, îmi dă elegant şansa să îl refuz. Nu e beat, nu dă semne de prostie şi chiar lasă impresia că vrea să mă cunoască, nu să-mi bombardeze creierul cu prostii în speranţa că mă parchează la el în dormitor cât mai repede posibil. De obicei, verific şi a doua oară calitatea omului respectiv, la o cafea, a doua zi sau cât mai repede. Astfel, mă conving dacă tipul joacă un rol sau dacă se poartă autentic. În fond, de când am făcut 18 ani, m-am convins repede că o combinaţie decentă făcută în club e o raritate extremă. Poate una dintr-o mie.
Altfel, pe lângă cei enumeraţi mai sus, ştiu că există şi alte nenumărate tipuri de dubioşi cu talente speciale, care se cred darul lui Dumnezeu pentru femei. Cel mai adesea, înainte să-i clasific şi să-i trimit înapoi în mediul de provenienţă, îi studiez un pic şi mă amuz pe seama lor. Asta, dacă nu-i evit de-a dreptul. Sper sincer că nu faci parte din această categorie, pentru că insuccesul la femei are un stil aparte de a se propaga în reţea. După ce te-a respins una, începi să le miroşi a fraier şi celorlalte.