Te pot face violent jocurile video?

Cel mai aprins subiect din industria de gaming este violența din jocurile video. În ultimele decenii, problema a a fost cercetată, răsfoită și dezbătută în toate modurile posibile și imposibile.

De exemplu, la începutul lui martie, și Donald Trump s-a folosit de acest fenomen social. A anunțat public că se va întâlni cu greii din industrie, iar aceștia au răspuns destul de simplu :„Da’ noi n-am primit nicio invitație, boss!”.  Parafrazez, bineînțeles.

Ei bine, până la urmă, a avut loc de întâlnirea. Între Trump și două companii. Amuzant e că, după ce s-a lăudat cu această măreață întrevedere, s-a descoperit că fratele președintelui, Robert, făcea parte din consiliul de administrație de la una dintre aceste două entități. Adică serios?! Dar să nu sustragem evidentul de aici. Și efectele de după întâlnirea profetică? Zero, zilcho, nada!  

Câteva dintre exemplele des folosite sunt tragediile în care oamenii sunt uciși violent. Ca împușcăturile de la un liceu din Florida de anul trecut. Ori copilul de 8 ani care și-a împuscat bunica sau, nelegat dar relevant, tipul care se credea inamicul lui Batman și a ciuruit zeci de oameni în cinematografele din Colorado, acum câțiva ani.

Dar ce nu se întreabă nimeni din țara celor bravi și liberi? CUM DE AU AVUT ARME?! De unde ar putea face rost un copil de 8 ani de un pistol încărcat, și acel nebun din cinema de un arsenal întreg? Căci pe lângă un shotgun, două mitraliere automate și un pistol, când trupele speciale i-au cercetat locuința după incident, au găsit tot felul de capcane explozibile. Faptul că unii au butonat un joc video și că altora le-a plăcut prea mult personajul The Joker nu face ca sursa lor de divertisment să fie cauza. Așa…ce ne-ar opri pe toți să devenim mafioți sociopați după ce ne uitam la the Godfather sau Scarface?

Să fim serioși! Nu jocurile video sau filmele sunt problema! Ci OAMENII! CARE! COMIT! FAPTELE! dragii mei. Uite! Peste 95 de milioane de copii de GTA V au fost vândute. 95 DE MILIOANE! Dacă era vreun gram de adevăr că jocurile video violente influențează oamenii, atunci scoteai capul pe geam și vedeai pe stradă cea mai mare armata din istoria vreunei istorii, care mărșăluia la unison, hotărâtă să eradicheze civilizația…doar că așa au văzut într-un joc video. Dacă din sutele de milioane de oameni care au jucat ceva la un moment dat în viața lor, câțiva cu probleme psihice grave au săvârșit unele gesturi oribile, în niciun caz nu a fost din pricina jocurilor video. În aceeași măsură putem da vina foarte ușor și pe gluten! Că sigur la un moment dat în viață, fiecare om a mâncat o felie de pâine.

Atunci de ce tot se aruncă vina în această sferă? Fiindcă oamenilor, mai ales leneșilor americani, le place să identifice un obiect, fenomen sau eveniment, ca să poată mântui omenirea de orice păcat. De ce? Păi când înstrăinăm responsabilitatea din mâinile cuiva, putem dormi mai liniștiți noaptea. Fiindcă vezi tu „o Doamne, era din cauza jocurilor video!”. Nu că era el bolnav la cap. Ce simplu e, nu? „Hey toată lumea, gata! Puteți ieși afară! Sunt doar jocurile video din nou, totul e sub control. Ne putem așeza la cină, acum”.

De ce sunt așa vehement? Fiindcă motivul pentru care civilizația vestică blamează orice altceva decât omul din spatele faptului nu provine dintr-o sursă incoruptibilă de puritate creștină. Ci doar îi ajută pe ei să se spele mai rapid pe mâini. Fiindcă le e frică! Le e frică că pot fi găsiți răspunzători pentru acțiunile lor. Că fiecare ar trebui să își asume și să suporte consecințele faptelor sale. Ca apoi să nu mai poți arunca vina pe ceva. Asta ar presupune vulnerabilitate. Și cine vrea asta, corect?

Dar ca să pun la culcare odată și pentru totdeauna acest subiect – sau măcar până data viitoare –  țin să-ți spun că s-au făcut mai multe studii pe această temă decât am eu ani pe Pământ.  În care nu s-a găsit nici cea mai mică legătură între jocurile video și dorința de a face rău. Ba din contră! S-a descoperit că să te joci te liniștește, te relaxează, te destresează. 

Dragilor, vă asigur! Niciun om cu toate cele la el nu va fi influențat vreodată de către așa-zisa violență din jocurile video. Psihicul uman nu funcționează în felul acesta. Nu avem doi, trei ani și abia descoperim lumea, imitând tot ce vedem în jur.

Și, dacă după atâtea explicații, te mai întrebi de ce este atât de popular acest subiect, află că deja știi răspunsul. Fiindcă cu toții ne-am întâlnit cu el de nenumărate ori. Motivul adevărat din spate are rădăcini politice și este vechi de când lumea. L-au folosit căpetenii de trib, regi, împărați, preoți, patriarhi, papi și președinți. De ce? Fiindcă orice subiect bun de tabloid distrage lumea de la adevăratele probleme ale societății. Și o deviere de atenție de la neregulile de guvernare este mană cerească pentru un lider de stat.

Aș vrea să știu care este opinia TA despre subiect. Pot produsele de divertisment ca muzica, filmele, jocurile să influențeze atât de grav un om încât să comită o crimă? Îți aștept cu nerăbdare comentariul! 

Dacă v-a plăcut materialul și mai vreți să vedeți ce tâmpenii mai pot debita, am nevoie să mă sprijiniți. Fiindcă nu pot clădi cea mai blană comunitate din România de unul singur, nu? Așa că sparge butonul ăla de Like, Share și Subscribe!

Eu sunt Codrin și dacă vrei să afli cele mai relevante subiecte din lumea gaming-ului, rămâi pe Cavaleria.ro!