Drumeție cu cortul. Ce să ai în vedere

Dacă mă întrebi, ai nevoie de ceva mai mult sânge în instalație decât în mod obișnuit atunci când alegi să îți iei cortul în spinare și să te instalezi în mijlocul naturii, preț de câteva zile. Pentru un novice, trecerea de la hotel la cort este grea – iar asta o spun din proprie experiență. Oricum, și dacă te consideri aventurier în toată regula și crezi că nimic nu o să te ia prin surprindere, te înșeli. În rândurile ce urmează am să descriu experiența mea cu cortul și ce am învățat pe parcurs. De asemenea, am să îți fac un necesar de unelte care nu trebuie să-ți lipsească sub nici o formă.

În primul rând, trebuie să te pregătești corespunzător de plecare. Știi destinația, știi unde vrei să campezi, știi foarte bine cu ce ajungi acolo și ce bagaj poți lua. Eu, de exemplu, n-am prea gândit bine plecarea. Am cărat cortul de două persoane într-un bagaj de mână în avion, strecurat printre câteva haine, de la București până la Timișoara. Norocul meu că n-am mers singur și pe lângă hainele partenerului meu de zbor, am mai strecurat și doi saci de dormit. Detaliez importanța lor puțin mai jos. Când vine vorba de cort, nu-ți face griji. Sigur vei da peste  un model care să satisfacă cerințele tale. Există pe piață de la corturi care se ridică în câteva secunde, până la modele capabile să te protejeze de îngheț.

De exemplu, cortul pe care l-am avut cu mine costă acum 110 lei. Este pentru două persoane și împachetat cântărește puțin peste două kilograme. Și la capitolul dimensiuni stă bine, 57x12x11 cm împachetat. Ce spuneam, bagaj de mână!  Un cort de trei persoane costă cam 160 de lei, cântărește trei kg și este doar cu câțiva cm mai mare împachetat –  57x16x16 cm. Pentru corturile de patru persoane treaba se schimbă. Cel mai ieftin găsit de mine costă 370 de lei și cântărește șase kilograme jumate. Îți ocupă 30 de litri din bagaj ca volum, teoretic ar trebui să intre într-un rucsac mediu. Bine, 30 de litri, împachetat de ei…

Am și câteva sfaturi pentru tine. Încearcă să îți așezi cortul într-un loc cât mai drept. Dacă terenul nu te ajută sub nici o formă, așează-te cu capul la deal și, foarte important, cu picioarele la ”ușă”. M-am trezit cu o durere insuportabilă de cap după ce am dormit ca tăntălăul cu capul lângă fermoarul cortului. Încă ceva, încearcă să îți pui sub cort ceva paie uscate, să nu dormi direct pe pământ. Crede-mă pe cuvânt că se simte o reală diferență de temperatură și confort. Un sejur cu cortul poate fi stricat în doi timp și trei mișcări de lipsa unui obiect aparent banal. Ia cu tine saci de dormit și ai mare grijă să nu îi uzi, pentru că dacă ai făcut asta nu îți mai sunt de folos. Și ei sunt așezați pe căprării. Pentru temperaturi minime de 20 de grade, 15 grade, 10 grade și tot așa. În funcție de asta, recomandarea mea este să te îmbraci cât mai subțire, să dai voie corpului să transpire, iar în sacul tău să se creeze o temperatură normală.

Tot pentru confort, dacă dispui de spațiu în bagaj, ia cu tine un rulou de burete termic pe care să îl pui în cort –  asta mai ales dacă mergi undeva unde o să fie răcoare. Bricheta sau chibriturile n-au voie să lipsească. O butelie mică pentru cafeaua de dimineață ar fi perfectă, dacă nu, măcar un cadru metalic pe care să îl pui deasupra focului. Nu uita de spray-ul pentru țânțari – costă cam zece lei și te scapă de mulți nervi și de…și mai multe reprize de scărpinat. La fel, ai nevoie de o lanternă. Fie una de camping, care costă puțin peste o sută de lei ori una normală ce nu depășește 20 de lei, cu tot cu tot cu baterii de schimb. Era să uit de sacii menajeri. Fii civilizat și nu lăsa semne pe unde umbli!

Un lucru care chiar mi-a lipsit în toate cele nouă zile petrecute cu cortul a fost apa caldă. M-am spălat mereu într-un râu ca naiba de rece! Există în comerț niște saci dintr-un cauciuc mai moale, pe care îi umpli și îi lași peste zi la soare. Și așa, la finalul zilei, te bucuri de apă caldă. Te simți om din nou, cum ar zice Bear Grylls, deși umblă vorba că el se simțea om oricum, la minimum patru stele! Adună toate lucrurile pe care crezi tu că ar trebui să le iei cu tine și apoi încearcă să renunți la cât mai multe dintre acestea. Sigur, păstrează minimul necesar. Farmecul unei expediții de genul acesta constă și în deconectarea totală de la viața modernă. Eu spre exemplu, am stat toate cele nouă zile…aproape fără curent electric. Spun aproape pentru că aveam voie cam o dată la două zile să îmi încarc telefonul. Iar, la final, asta mi-a plăcut, chiar dacă în prima fază m-a speriat.

Cam acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le ai în vedere atunci când te hotărăști să pleci cu cortul. Păstrează frumusețea actului în sine și deconectează-te de la tot ce te obosește în viața de zi cu zi.