Provocări noi în amenajarea casei

Trendurile propuse de cei mai apreciaţi designeri de interior din lume au fost gândite în aşa fel încât să ne îmbunătăţească atmosfera din locuinţă, cu efort minim, şi să ne arate legătura strânsă dintre acasă şi starea fizică, psihică şi emoţională. În acelaşi timp, trendurile principale îşi propun să ne scoată uşor din rutină şi ne încurajează să ne folosim imaginaţia pentru a creea spaţii mai confortabile şi mai speciale. În acelaşi spirit, ne-am propus să sintetizăm aceste trenduri sub forma unor mici provocări, uşor de realizat, dar cu un impact enorm asupra atmosferei din locuinţă.

Adu o pată de culoare

Provocări deco pentru 2019

Când vrei să îţi transformi cu adevărat rapid şi ieftin atmosfera din casă, cea mai simplă metodă este să adaugi o pată de culoare într-o amenajare minimalistă, în culori plicticoase. Dacă nu ai chef să alergi prin magazine după diverse accesorii care să se asorteze, o idee bună şi uşor de pus în aplicare ar fi să zugrăveşti într-o nuanţă frumoasă şi puternică. Alege o culoare care să îţi descrie personalitatea, de ce nu, poate un verde inspirat din natură, şi decorează-ţi pereţii cu această nuanţă deosebită. Chiar şi camerele de dimensiuni mai mici pot beneficia de puţină atenţie dacă alegi un perete pe care să îl colorezi. Dacă vrei ceva mai ieşit din comun, alege un tapet în culoarea preferată şi integrează-l în amenajarea ta. O altă variantă uşor de pus în aplicare ar fi să vopseşti o piesă de mobilier pe care deja o ai, să zicem o masă, şi care ar putea deveni o piesă accent.

O piesă de mobilier deosebită

Dacă nu ai chef să îţi sufleci mânecile şi să te apuci de zugrăvit sau vopsit, şi nici nu ai chef să introduci în buget alte cheltuieli, investeşte într-o singură piesă care să îţi schimbe radical amenajarea. Un singur obiect de mobilier interesant poate transforma atmosfera şi poate da un aer complet diferit aceluiaşi interior de care te-ai plictisit deja. Dacă ai un living minimalist, cu mobilier ultra modern, iar totul este în nuanţe de alb, gri sau negru, ai putea alege o canapea cu un look ce aminteşte de anii ’60, capitonată cu catifea verde, albastră sau galben muştar. Sau dacă retro e prea puţin, apelează la o piesă vintage, inspirată de baroc, sau poate chiar o comodă pictată cu modele tradiţionale. Pentru dormitor, ai putea alege două noptiere elegante, în culori foarte vii, sau cu elemente cu finish metalic, pentru a păstra lookul modern.

Un colţ de colecţie

Pentru că “organizarea” şi “ordinea” sunt cuvinte-cheie în anul 2019, iar în spiritul acestor noţiuni, o idee interesantă ar putea fi să îţi aranjezi şi tu colecţia, sau colecţiile, pentru a crea un colţ deosebit în casa ta, dedicate pasiunilor tale. Indiferent de ce obiecte colecţionezi, fie că sunt machete auto, farfurii, postere sau filme, ele pot primi un loc al lor, în care să stea ordonat dar astfel încât să creeze un loc special, să devină un accent decorativ. Le poţi aloca o vitrină chic din sticlă sau câteva rafturi şi astfel, pe lângă faptul că vei crea un spaţiu dedicat pasiunii tale, vei face ca ele să devină adevărate bibelouri. Dacă însă nu ţi-ai găsit încă pasiunea, te-ai putea inspira din trendul de a aduce puţină natură în locuinţă şi îţi poţi amenaja un mic colţ verde. Alege câteva plante care ţi se par potrivite, accesorizează-le cu ghivece elegante, care să se potrivească cu casa ta şi deja ai obţinut o mică grădină care să te relaxeze.

Nu e nevoie de sume considerabile sau de un efort exagerat pentru a reîmprospăta atmosfera din locuinţă, însă trebuie să îţi pui puţin imaginaţia la treabă şi să vezi de ce are nevoie casa ta pentru a fi mai caldă, mai prietenoasă dar şi la modă.