Noţiuni de bază despre culorile din casă

Despre importanţa şi impactul culorilor asupra vieţii noastre am discutat constant, dar şi despre trenduri şi cele mai populare culori din anul în curs, însă sunt câteva noţiuni de bază despre culori pe care trebuie să le ştii atunci când te apuci de amenajat sau redecorat. Fie că ne place sau nu, culorile stau la baza oricărui proiect din locuinţă iar stabilirea culorilor dominante şi a celor secundare dintr-un interior este un pas extrem de important, peste care nu se poate sări. Poate părea foarte complicat să navighezi prin toate culorile şi nuanţele disponibile, însă dacă deţii câteva noţiuni simple, procesul de alegere, asortare şi armonizare poate deveni logic şi chiar plăcut.

Cercul cromatic

culori primare, secundare, terţiare

Cercul cromatic este o schemă inventată prin secolul XVII, de către Isaac Newton, în care este reprezentat întregul spectru cromatic. Această schemă simplă, pe care ai învăţat-o la desen în şcoala, este un instrument deosebit de important pentru că te va ajuta să vezi legăturile dintre culori şi să găseşti o combinaţie reuşită, armonioasă. În această schemă, vei găsi cele trei culori primare, roşu, galben şi albastru, poziţionate echidistant, în triunghi. Culorile primare sunt cele de bază, din combinarea cărora se vor naşte cele secundare şi cele terţiare. Culorile primare se obţin prin combinarea culorilor primare între ele iar acestea sunt portocaliu, verde şi violet. Culorile terţiare se nasc din combinarea unei culori primare cu o culoare secundară sau prin amestecarea a două culori secundare.

Culori calde şi culori reci

Ai auzit de multe ori designerii vorbind despre culori calde şi culori reci, şi despre cum aceste “temperaturi” ale culorilor pot influenţa decisiv atmosfera dintr-un interior. Pe scurt, culorile calde pornesc de la roşu, trec la portocaliu şi galben şi se opresc la verde deschis, iar cele reci încep de la verde închis, apoi merg spre albastru şi se opresc cu violet. De ce e important dacă o culoare e caldă sau rece? Culorile calde crează intimitate, dau energie şi lumină unui interior, iar cele reci au efect calmant, relaxează şi stimulează creativitatea. Pentru o compoziţie echilibrată, trebuie să asociezi culorile calde cu cele reci, însă proporţia în care le vei folosi depinde de funcţiunea camerei dar şi de dimensiuni, nu doar de lookul final dorit. O încăpere mică decorată cu prea multe nuanţe calde poate părea sufocantă iar o cameră de dimnsiuni mari în care predomină culorile reci va fi neprietenoasă, rigidă şi tristă.

Culori complementare, culori analog, triadele şi culorile complementare divizate

Culorile complementare sunt cel mai uşor de înţeles, fiind două culori opuse din cercul cromatic, ca de exemplu roşu şi verde. Deşi în multe compoziţii se vorbeşte despre culori complementare, trebuie folosite cu grijă pentru că pot crea agitaţie, diferenţa fiind prea mare. Culorile analog sunt culori vecine, iar folosirea unor culori analog, 2, 3, 4 sau 5, are un efect liniştitor şi armonios, alăturarea lor fiind o trecere graduală pentru ochi. Triadele se referă la alăturarea a trei culori care formează un triunghi în cercul cromatic, cel mai simplu exemplu fiind culorile primare roşu, galben şi albstru, iar în general, pentru interioare, se alege o culoare principală, care va domina prin cantitate, iar celelalte două vor fi prezente doar ca accente şi pentru a dinamiza. Dacă îţi place ideea de culori complementare însă ţi se pare riscant efectul prea puternic, atunci optează pentru culorile complementare divizate. Pentru a realiza o astfel de schemă, alegi o culoare, care va fi dominantă, şi două culori opuse din schemă, care să fie vecine între ele. Astfel, vei evita tensiunea creată de cele complementare dar interiorul îşi va păstra dinamismul.

Pentru cei care se apucă de amenajarea locuinţei, discuţia despre culori poate părea ceva neplăcut, fie că nu te poţi decide sau pentru că pur şi simplu nu ai nicio idee. Odată ce ai parcurs informaţiile de bază despre cercul cromatic şi moduri de relaţionare şi armonizare a culorilor, sarcina ta va deveni foarte uşoară, şi chiar plăcută.