Criza militară din Europa de Est – Cum stăm?

Există un context socio-politic pe care îl puteți afla de la oameni avizați. Eu pot, la fel ca și voi, să caut pe google informații și să aleg pe care din ele să le cred. Vedem peste tot în această perioadă imagini terifiante cu blindatele rusești, cu Joe Biden aproape translucid, cu Vladimir Putin înfățișat ca un nemuritor care bea vodka cu un kalashnikov în mână, călare pe un urs în fruntea trupelor care se aliniază la granița cu Ucraina. Lăsând orice glumă la o parte, chestiunile astea sunt reale, se întâmplă chiar acum. Eu am primit aceeași întrebare din trei direcții diferite: Dacă o să vină războiul peste noi, o să lupți? Sunt sigur că și voi ați auzit sau chiar ați participat la discuții despre subiectul acesta.  Și, deși întrebarea e ridicolă și răspunsul meu irelevant, vreau să văd ce zice lumea. Sunt oamenii pregătiți, măcar mental, să pună mâna pe o armă?

Am luat pulsul câtorva oameni din Piața Victoriei, ca să îmi fac o idee despre cum stăm. Am explorat și podcastul lui George în care l-a avut ca invitat pe Mircea Geoană. Am citit nenumărate de știri și rapoarte, totul pentru a clarifica informațiile. Ce a ieșit puteți vedea în clipul de mai jos: