VIDEO – Cinci destinații turistice spectaculoase din România

Oricine a crescut pe la noi știe deja că România este un izvor nesecat de frumuseți naturale, gata oricând să-ți ia ochii. Nenorocirea este însă că, adesea, autoritățile nu dau doi bani pe monumentele patriei, pe care le ignoră cu o nonșalanță greu de egalat. De parcă astea nu erau de-ajuns, mai vin și unii turiști care tratează destinațiile noastre ca pe niște gropi de gunoi la propriu și ne demonstrează indiferența lor criminală prin mormanele de PET-uri și alte ambalaje lăsate în urmă. Oricât ar fi de dezarmant barbarismul cocalarilor, eu nu renunț la turismul în România, pentru că sper ca poveștile mele să-i trezească pe cei datori să apere aceste comori naturale și istorice ale țării. Și te sfătuiesc să treci și tu pe la astea cinci destinații de mai jos, care – cu o singură excepție – au și un avantaj crucial pentru un student: fie sunt gratis, fie costă niște firfirici.

Cazanele Dunării și statuia regelului Decebal

Una dintre cele mai recente escapade am marcat-o la Cazanele Dunării, unde veghează statuia lui Decebal cioplită în stânca milenară a Donarisului, în apropiere de Orșova. Alocă-ți suficientă vreme și destulă energie ca să vezi tot ce-i de vizitat pe acolo, pentru că riști să ți se termine bateriile în mijlocul sejurului. Așa am pățit eu. Cu toate astea, îți garantez că te va încânta priveliștea pe care Dunărea ți-o oferă la intrarea în țară, imagine completată de statuia impozantă a marelui rege Decebal, de strajă peste fluviu. Este, apropo, una dintre cele mai mari sculpturi în piatră din Europa și a fost finanțată de un milionar patriot, iubitor de istorie. O plimbare cu vaporașul poate fi scumpă, pentru buzunarele unora, dar ideea acestui articol este să uiți de portofel atunci când admiri împrejurimile. Așa că, de pe mal, poți asculta pe gratis simfonia Dunării în drumul ei implacabil și maiestuos spre Deltă. Iar spiritul mândru de dac pe care bărbosul din stâncă ți-l va inspira va completa experiența unică – și fără arginți – pe care o cauți. Pentru pasionații de cifre, statuia are 55 de metri înălțime, 25 de metri lățime, iar realizarea sa, încheiată în 2004, a durat zece ani și a costat peste un milion de dolari. Dar experiența pe care ți-o oferă nu costă nimic, în afară de drumul până acolo.

„Călcâiul din Aiud” și teoria extratereștrilor în Transilvania

Mă simt obligat să-ți recomand și o vizită la muzeu, mai ales dacă drumurile te poartă prin inima Transilvaniei. La Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca este expus, printre multe altele, așa-numitul “Călcâi de la Aiud”, un misterios obiect de aluminiu descoperit în 1974 de către o echipă de muncitori, care săpau în malul Mureșului. Relicva a fost găsită la zece metri adâncime, alături de două fosile ale unor mastodonți trecuți în lumea dreptelor pachiderme în urmă cu vreo 20.000 de ani. Cercetătorii români au stabilit inițial că fierătania controversată ar avea 250.000 de ani vechime, iar un alt laborator elvețian le-a dat dreptate savanților noștri. Imediat, ufologii au sărit în extaz, convinși că aluminiul ăla e de proveniență extraterestră. Cu siguranță, în preistoria aia atât de îndepărtată, oamenii habar n-aveau să prelucreze bauxita. De fapt, nu sunt sigur dacă în 250.000 î.e.n. oamenii știau să facă focul.

Au urmat alte teste, care susțin că fragmentul de aluminiu are 80.000 de ani vechime sau chiar numai 400. Oricum ar fi, însă, ceva tot dă cu virgulă, pentru că omenirea a învățat cum să obțină aluminiul abia în urmă cu două secole. Deci misterul persistă în rețeta triunghiului de aluminiu, alături de celelalte 12 metale care mai compun „Călcâiul din Aiud”. Dincolo de teoriile conspirației și de ipoteticii extratereștri care ar fi aterizat în Ardeal, iată, cu mult înaintea fraților noștri unguri, această descoperire este o piesă importantă dintr-un imens puzzle istoric. E clar că merită văzută. Intrarea la Muzeul de Istorie „Transilvania” din Cluj-Napoca nu e chiar moca, dar nici departe nu-i. Biletul costă trei lei, iar pentru studenți, elevi și pensionari se aplică o reducere de 50%. Adică poți admira această relicvă plină de taine pentru numai 1.5 lei. Cât costă un covrig premium. Dacă ai drum prin Cluj, ar fi păcat să treci nepăsător pe un așa fragment important din istorie.

Transfăgărășanul, drumul prin creierii munților

Departe de zgomotul manelelor și de sfârâitul grătarelor, Transfăgărășanul este poate cea mai impresionantă șosea din România, una care bate chiar și aventura pe care ți-o oferă Transalpina. Am avut ocazia să merg pe amândouă și pot spune că sunt niște experiențe extraordinare pentru cei cărora le place să admire o priveliște pe cinste, categorie în care mă includ. Panorama este încântătoare pe tot traseul, dar evident că sus se află apogeul. Însă adevărata aventură este călătoria. Tot o aventură a fost și construirea acestei șosele, la care au muncit proletarii români, ajutați de armată, între anii 1970 și 1974. A fost un efort imens din partea muncitorilor, iar mulți dintre constructori au pierit pe șantiere. Unele surse spun chiar că numărul victimelor este de ordinul sutelor.

Natura însă le onorează sacrificiul cu un peisaj care-ți taie răsuflarea. Mai ales dacă ajungi în cel mai înalt punct, de unde poți admira în liniște deplină văile Munților Făgăraș. În această aventură mai poți să arunci un ochi peste Cascada și peste Lacul Bâlea, poți vedea Cascada și Lacul Vidraru, respectiv Cetatea Poenari, cea clădită de Negru Vodă și, zic legendele, stăpânită vremelnic și de Vlad Țepeș. Iar pentru experiența asta nu îți cere nimeni să plătești nici măcar un chior. Te costă doar benzina. Rezervă-ți o zi special pentru aceste obiective și poți înnopta liniștit la pensiunile și vilele din zonă, care oferă servicii decente.

Sighișoara, perla Transilvaniei medievale

Evul Mediu a fost momentul în care omenirea s-a îndepărtat cel mai mult de progres și de cunoaștere, când bolile și foametea concurau ca grad de letalitate biserica creștină. Ne-au rămas din vremea aia, e drept, niște monumente spectaculoase și un spirit cavaleresc, iar un loc românesc încărcat de istorie, unde găsim încă destul din ambele, este Sighișoara. I se spune Perla Transilvaniei și pe bună dreptate, deoarece orașul a păstrat aproape neatinse de patina vremii case și străzi desprinse din vremurile cavalerilor. Peste toate, tronează turnurile în stil medieval. Până și leagănul birocrației, adică primăria localității, se încadrează în peisajul arhitectural.

Dacă ești prin Sighișoara, e musai să vezi Turnul cu Ceas, unde vei găsi Sala Armelor, Camera de Tortură și alte mărturii ale „avantajelor” de a viețui în Evul Mediu. Din vârful Turnului, poți vedea orașul în toată splendoarea sa, tablou completat cu semne ce-ți indică direcția și distanța până la cele mai importante capitale ale lumii. De câte ori trec pe acolo, îmi revine în minte istoria sângeroasă a epocii când bigotismul și obscurantismul făceau legea în Transilvania. Până acum vreo două secole, în Sighișoara femeile acuzate de vrăjitorie erau arse pe rug, tâlharilor li se tăia mâna, iar infractorii de drept comun erau purtați cu de-a sila prin Piața Centrală, ca să fie umiliți de către mulțime. Din fericire vremurile acelea au trecut, iar acum localnicii te vor primi cu inima deschisă.

Delta Dunării, paradisul în primejdie

La gurile Dunării, spre rușinea mea, nu am ajuns încă, dar unica deltă a Uniunii Europene se regăsetște pe lista mea scurtă de viitoare destinații. Este fără îndoială cel mai mare ecosistem din țară, unde sălășluiesc mii de specii de necuvântătoare. Unii cercetători au situat Delta Dunării pe locul al treilea ca importanță într-un clasament mondial cu 300 de rezervații naturale. În Europa, este a doua deltă ca dimensiune după cea a râului Volga, dar este cel mai bine conservată. Intervenția omului la noi a fost redusă, pentru că accesul a fost mereu dificil. Toți cei care au fost în Deltă îți vor povesti despre natura aproape neatinsă de intervenția noastră, despre stolurile de păsări călătoare care depind de apele Dunării pentru hrană. Orice ar fi, încearcă să nu rupi nuferii și nici să nu sperii pelicanii, iar dacă te gândești să arunci plastic în apă, jur că vin și-ți răstorn barca personal, cu mâna mea.

Am văzut nenumărate imagini cu vietățile Deltei în zbor planat, la asfințit, în timp ce la orizont se văd bărcile pescarilor care vâslesc în drum spre case și îngână cântece lipovenești, într-o melodioasă limbă pe care n-o pricep în ruptul capului. Mi-am întipărit în memorie doar din imagini filmate de alții plajele nesfârșite, acoperite cu scoici albe intacte, de la Sulina, acolo unde un braț al fluviului se transformă în Marea Neagră. Am auzit povești despre valurile cu apă dulce ale Mării Negre, în jurul Farului de la Sulina. Da, apă dulce, proaspăt venită din Dunăre. Aceeași apă care este ingredient nelipsit în ciorba de pește a oamenilor Deltei.

La toate astea probabil că o să mai visez o vreme, pentru că, deși peisajele, sunetele și mirosurile Deltei sunt gratuite pentru oricine e acolo, drumul și cazarea nu-s tocmai la îndemâna oricui. Transportul se face exclusiv pe apă, cu nave rapide, cu șalupe sau cu nave de pasageri care parcă sunt mereu în marșarier. Și alea nu-s deloc ieftine, mai ales pentru un student. Apoi cazarea și ghidul, închirierea unei bărci, toate astea costă. Însă un semestru de chibzuință, o gașcă de prieteni care să facă și ei cheta pentru barcagiu și poate niște bani de-acasă o să-mi deschidă cât de curând calea către ultimul paradis natural intact din partea noastră de lume. Cred că o altă idee bună ar fi să dai câțiva bani strategici pe niște loțiuni de soare, respectiv pe niște spray-uri contra țânțarilor. Ăștia, din păcate, pot strica toată experiența cu bâzâitul lor enervant și cu pișcăturile lor dureroase.

Cum spuneam la început, pe unele destinații din această listă le-am văzut măcar o dată, pe altele le-am revăzut cu plăcere, iar pe altele am în plan să le vizitez. Un lucru e cert. Toate merită vizitate și revizitate, iar povestea lor trebuie să ajungă la cât mai mulți turiști, pentru că sunt ale noastre și pentru că sunt unice în lume.